Tata

Tata, 

Figura solidă din viața fiecăruia,

Cu ochi de plumb și mâini de fier,

Cu graiul aspru, plin de lecții

Și cu eterne încercări,

Pe care le-a cules

Din drumul mare făr' de primăveri.

El a bătătorit cărarea,

Chiar dacă uneori a și căzut

El își continuă chemarea,

Chiar dacă sângele din tălpi 

nu s-a oprit. 

Se zbate într-una cu putere,

A zorilor luceafăr să zărească

La tâmple neaua se așterne

Și plouă, plouă peste glastră

Tata, 

Ființa care niciodată ea nu plânge,

A vremurilor dureri în sufletu-și le strânge

Și nu cedează nici când alții s-ar întoarce

Ridică fruntea sus, îndură, tace... 

Tata, 

Făptură calculată fără de asemănare,

Nu cumpăra decât lucrurile de o necesitate

mare.

Nu irosește, ci doar chibzuiește

Căci fiecare pas în viață se gândește. 

El nu își ia pantofi și cămăși scumpe

Dar se gândește la tine, ce ție nu-ți ajunge! 

Și te iubește infinit, chiar dacă nu ți-o spune

Tata, exemplu de bărbat, erou pe bune!