Consiliul Municipal de Tineret din Chișinău - structură reprezentativă a tinerilor

„O structură de tineret” - sună atât de formal, și prima ce îți apare în gând e prezența oamenilor tare serioși care se ocupă cu treburi foarte importante. Cuvântul care deseori este alături „non-guvernamentală”, îi oferă un statut și mai complicat. Dar iată tot ce de fapt pare atât de greu de înțeles, este foarte ușor de perceput prin prisma valorilor, priorităților și a oamenilor care se află în spatele organizației.

Tinerii reprezintă a patra parte din populaţia Republicii Moldova şi totodată forţa motrice în procesul de dezvoltare a ţării. Indiferent de situaţia economică, politică şi socială din ţară, politicile naţionale, inclusiv cele de tineret din Republica Moldova necesită atât o abordare incluzivă, egală şi de abilitare a tuturor grupurilor şi categoriilor de tineri din societate, însoţite de garanţii exprese împotriva excluderii şi discriminării, cât şi mecanisme clare şi accesibile de recurs şi responsabilizare. Această necesitate reiese din şi trebuie să fie bazată pe principiile fundamentale ale drepturilor omului (universalitatea, indivizibilitatea, interdependenţa şi interconexiunea) şi pe principiile de egalitate şi nediscriminare, participare şi incluziune, responsabilizare şi statul de drept.

Participarea tinerilor în toate sferele vieţii este caracteristică unei societăţi bazate pe valori precum democraţia, toleranţa şi prosperitatea. Doar prin participare şi implicare activă, tinerii devin parte a proceselor ce se produc în societate, dezvoltîndu-se ca cetăţeni responsabili şi capabili să facă faţă provocărilor vieţii. Consolidarea sectorului de tineret este un imperativ care trebuie să implice cooperarea între organizaţiile neguvernamentale de tineret cu ministerele de resort și instituţiile subordonate acestora, iar acest fapt este definitoriu pentru dezvoltarea și punerea în aplicare a politicilor în domeniul tineretului.

În acest mod se conturează necesitatea urgentă de dezvoltare a instrumentelor şi mecanismelor instituţionale care ar conduce la creşterea gradului de participare a tinerilor la viaţa comunităţii şi stimularea activismului civic prin intermediului structurilor locale de tineret. Mai mult ca niciodată, tinerii din grupurile cu oportunităţi reduse trebuie să fie activ implicaţi, împreună cu semenii lor, la procesul de luare a deciziilor la toate nivele şi la viaţa activă din comunitate.

Întorcându-ne la ale noastre, zic să vă povestesc un pic și despre structura noastră de tineret. Noi suntem CMTC – Consiliul Municipal de Tineret din mun. Chișinău. Altfel spus ar fi CMTC – Cooperare, Muncă, Tineret, Consolidare – ceea ce ne definește cel mai bine. Noi suntem o structură reprezentativă a tinerilor din municipiul Chișinău.

Structură de tineret – scurt și clar că este despre tineri, dar și structură reprezentativă, ce ar însemna?

Consiliul Municipal de Tineret din Chișinău este alcătuit din membrii delegați a Consiliilor Locale ale tinerilor din sectoarele, suburbiile și comunele municipiului. Acesta este format din 51 de consilieri și reprezintă vocea tinerilor la nivel municipal.

Constituit în anul 2015, CMTC se poate mândri și cu premiile care le-a câștigat pe parcursul anilor „Cel mai Bun Consiliu de Tineret” în 2016, „Cel mai Bun ONG urban” în 2017 și altele.

Printre atribuțiile de bază ale consiliilor se regăsește identificarea intereselor, necesităților și problemelor tinerilor, definirea politicilor de tineret și implementarea acestora împreună cu autoritățile publice locale, susținerea și acordarea consultanței Consiliilor Locale ale Tinerilor din municipiul Chișinău și altele.

Consiliu își ia angajamentul de a forma un mediu în care tinerii se pot exprima liber între semenii lor, dar și cu autoritățile publice locale, încurajează și responsabilizează tinerii la identificarea, prevenirea și rezolvarea problemelor din comunitatea de unde vin, dar totodată consiliul promovează oportunitățile egale și exclude oricare forme de discriminare.

6 – număr norocos de altfel, este și numărul principiilor care stau la baza echipei noastre: independență, transparență, nediscriminare, încurajarea participării tinerilor, dezvoltarea parteneriatelor și informarea.

Consiliul Municipal de Tineret din Chișinău este Despre și Pentru Tineri! Deja de 6 ani construim legături între autoritățile publice locale și vocea tinerilor din localități. DE CE? Pentru că suntem ÎMPREUNĂ PENTRU LUCRURI BUNE!

Publicat în Fără categorie

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te