Notre-Dame des Etrangers

Umbra turnului Eiffel nu se prelinge doar pe solul acoperit de pavele din zona centrală a Parisului, ci și pe zecile de mii de rafturi de bibliotecă unde micile statuete care reproduc această structură își fac veacul printre alte suveniruri adunate din diverse călătorii în jurul lumii. Melodiile franceze nu se aud doar în cafenelele și restaurantele din hexagon, ci și la nenumăratele stații de radio de pe tot cuprinsul lumii. Cântece mai vechi și mai noi au fost și sunt fredonate de oameni de toate vârstele.... O succesiune de refrenuri arhicunoscute care se aglutinează într-un melanj de referințe culturale sub forma unui contrafort, care susține, alături de contrafortul literar, contrafortul cinematic, contrafortul filosofic, contrafortul arhitectural și multe altele, un edificiu cultural ale cărui influențe se fac resimțite la mii de kilometri distanță; o catedrală cu ziduri din hârtie în care, printr-o altfel de euharistie, ideea este transformată în cuvânt și este ulterior propagată.

Cred ca orice lucru trăiește de două ori: o dată în lumea reală și o dată în lumea minții. Grație acestui fenomen, teritoriul francez nu se termină la graniță, ci se extinde la nesfârșit prin cultură, adjudecându-și o parcelă de spațiu în mintea fiecărei persoane. Nu știu care cultură va fi dominantă în următoarele secole, însă pot afirma cu certitudine că, grație puterii influenței europene în ultimii 500 de ani, operele literare franceze, ideile filosofice, politica, arta, moda au avut puternice înrâuriri asupra culturilor mai mari și mai mici de pe tot parcursul globului.

În această catedrală de idei pășim cu toții, fie că vrem sau nu, întrucât aceste produse culturale au reușit să se impună într-o asemenea măsură încât ideile marilor gânditori, artiști și oameni de știință francezi au ajuns să configureze structura societăților moderne și, astfel, structura mentală a oamenilor care o compun. Până și persoanele care nu au niciun interes față de cultură sunt supuse acestui fenomen. Cum s-a întâmplat de multe ori în istoria lumii, ideile formulate complex de către oameni de vază au fost preluate simplificat de cultura populară. Deși acest proces poate presupune o înțelegere greșită a conceptului inițial, ceva din conținutul ideii originale rămâne intact. Influența nu poate fi negată.

O analiză mai amănunțită va revela multiplele „franțuzisme” din viața de zi cu zi. Hainele pe care le purtăm își află de multe ori originea în creațiile unor designeri parizieni, clădirile de beton care compun orașele noastre poartă marca arhitecturii moderniste, printre ai cărei părinți se numără și Le Corbusier, cetățean francez naturalizat. Sistemul republican actual de guvernare, prezent în majoritatea țărilor, își are originea în ideile iluministe, în susținerea de către regalitatea franceză a revoluției americane și în revoluția din 1789. Artele naționale de pe tot parcursul globului poartă marca grupărilor literare și artistice pariziene dintr-o epocă trecută. Ce ar fi arta conceptuală fără Duchamp? Ce ar fi devenit lumea artei fără grupurile de artiști din Montmartre sau Montparnasse care au reunit minți creatoare de pe tot parcursul Europei? Desigur, trebuie să ne amintim și de exporturile tehnologice si științifice realizate în America, Asia și Africa prin intermediul colonialismului si a comerțului internațional, dar și de structurile administrative mai evoluate care au fost răspândite. Desigur, ambițiile imperiale ale Franței, Spaniei, Angliei si Olandei au avut o față întunecată, presupunând și exploatarea populațiilor indigene care au devenit în multe cazuri victima rasismului. Totuși, nu pot fi ignorate marile beneficii ale hegemoniei europene și, implicit, și franceze asupra regiunilor de pe alte continente.

Catedrala despre care vorbim nu este aceeași pentru toți oamenii. Arhitectura ei diferă de la un individ la altul, iar peisajul urban în care este plasată are întotdeauna o configurație diferită, în funcție de cunoștințele, preferințele, amintirile, experiențele fiecărei persoane. Influențele culturii franceze nu sunt de sine stătătoare, ci fac parte dintr-un mediu internațional simbiotic, dintr-un sistem globalizat ale cărui elemente sunt într-o permanentă comunicare. Astfel, catedrala francofonă face parte dintr-un spațiu mai larg: orașul mental. Acesta este compus din conținuturile creierului nostru, din cunoștințe care, grație relațiilor dintre ele, alcătuiesc structuri. Aceste construcții sunt mai mult sau mai puțin solide, mai mult sau mai puțin armonioase, în funcție de gradul de coerență al gândirii fiecăruia. Ele sunt așezate de-a lungul unor străzi drepte sau șerpuite care asigură traficul, comunicarea dintre zonele orașului mental. Pe scurt, orașul mental reprezintă cultura fiecăruia... un centru administrativ pentru corp, întocmai cum reședința de județ asigură guvernarea regiunilor înconjurătoare. În această urbe care inevitabil păstrează rămășițe ale întregii istorii omenești, se va regăsi și un locaș de cult în stil francez, fie el o bisericuță sau o catedrală. Pentru cei bine familiarizați cu produsele culturale din hexagon, această construcție va fi una solidă, echilibrată estetic... pentru cei cu o cultură mai precară va reprezenta probabil un amestec eclectic de elemente arhitecturale de stiluri diferite, dar de sensibilități similare.

Catedrala mea francofonă nu este una în stil gotic sau modern, nu are nici măcar forma unei biserici. Are mai degrabă aspect de căsuță bretonă... o mică capelă pe țărmul rece al Canalului Mânecii. Din depărtare, această structură nu surprinde cu nimic. Poate doar absența altei construcții în imediata vecinătate dă acestei mici capele un aspect solitar. În acest peisaj simt însă că mă regăsesc cel mai bine, experiența singurătății având pentru mine o importanță foarte mare. Plimbându-mă pe această plajă imaginară și totodată verosimilă, căci am modelat-o după fotografiile unor locuri reale, imaginea capelei îmi amintește că, de fapt, nu suntem niciodată singuri. Cărțile citite, filmele văzute, oamenii pe care i-am cunoscut în trecut ne țin întotdeauna companie. Bagajul acesta de experiențe și idei pe care l-am acumulat, inclusiv prin cultură, poate alina suferința și sentimentul rupturii de ceilalți. De câte ori nu au relatat romanele citite situații în care lectorul s-a regăsit? În ce moduri nebănuite poate surprinde o poezie stările interioare! Toate aceste lecturi s-au acumulat pentru a crea această capelă personală. Apropiindu-te de ea, vei putea observa ce este cu adevărat neobișnuit la această mică construcție. În loc de cărămizi, pereții ei au fost zidiți folosind toate cărțile franceze citite vreodată de mine. Din păcate, ele nu sunt nici pe departe suficiente pentru a zidi o catedrală. Ajung însă pentru a încropi această capelă cu un aer aparte, de pe pragul căreia poți admira coloritul impresionist al mării și al cerului la apus.

Întrucât am vorbit despre influența culturii franceze în general, simt nevoia să vorbesc și despre experiența mea personală. Cărțile citite, filmele văzute, picturile pe care le cunosc, melodiile pe care le-am ascultat, chiar dacă nu într-un număr foarte mare, au creat, alături de cunoștințele mele despre Franța și de imaginile de multe ori aflate sub semnul clișeului pe care le-am absorbit încă din copilărie, un anumit spațiu imaginar la care mă reîntorc din când în când cu un mare interes. Să spunem că această capelă, aflată la țărmul unui oraș mental învecinat cu marea (imaginea mării este o altă mare fascinație de-a mea) este legată printr-o potecă de un mic cartier francofon, un cartier alcătuit exclusiv din case, fiecare cu o curte mai mare sau mai mică, în care cresc arbori întotdeauna verzi. În fiecare din aceste case locuiește câte un autor francez, câte un personaj dintr-o carte sau dintr-un film... un cartier în continuă expansiune pe măsură ce descopăr cărți, filme, melodii noi.

De la Joe Dassin la Daft Punk, de la Louis de Funes la Belle de Jour, de la Chanel la Dior, periplul prin cultura franceză, până și prin cea pop, este asemenea unei călătorii de-a lungul unui drum sinuos, ce trece prin orașe mai mici și mai mari, cu arhitecturi diferite, trecând prin zone de munte, de deal și de câmpie, prin vecinătatea unor puncte de atracție mai mult sau mai puțin cunoscute la care te poți opri. Cred că, asemenea oricărei culturi, cea franceză este plină de surprize. Cei fascinați de Franța vor descoperi cu timpul anumite cărți, filme, melodii mai puțin populare poate, dar cu care vor rezona foarte bine, construindu-și încet, încet o ierarhie personală. Eu mă simt fascinat de moda franceză de exemplu, însă altcineva ar putea dezvolta un interes față de muzica veche sau față de gastronomie. Limba franceză are o sonoritate deosebită pentru mine și consider că, învățând-o, îmi dezvolt o abilitate folositoare grație căreia în mine s-a înfiripat un anume sentiment de mândrie, o anume mulțumire interioară care vine din faptul că am reușit și reușesc să mă dezvolt. Bănuiesc că există câte ceva pentru fiecare om care are curiozitatea de a se familiariza cu un spațiu cultural diferit față de cel al țării proprii. În orice caz, interesul față de o cultură străină lărgește orizonturile și, grație influenței considerabile pe care Franța a avut-o în evoluția societății occidentale, cred că, îndreptându-ne privirea către acest spațiu, putem înțelege mult mai bine trecutul și prezentul societății în care trăim.

Trebuie să încercăm să ne menținem vii curiozitatea și imaginația și să învățăm constant. Plăcerea cunoașterii cred că ar trebui să se îndrepte către acele domenii care se pliază pe abilitățile fiecăruia, însă pentru oamenii cu înclinații culturale, literare, filologice, estetice, cred că informațiile legate de Franța pot reprezenta cu usurință un punct de interes. Până la urmă, media ne-a imprimat tuturor în memorie imaginea magică a Parisului, prototipul poveștii de dragoste franceze, imaginea glamuroasă a oamenilor frumoși și tineri care trăiesc în hexagon, parcursul plin de dificultăți, dar și de bucurii boeme al artistului vizionar. Desigur, acestea sunt niște clișee care nu oglindesc realitatea. Tocmai de aceea curiozitatea de a descoperi Franța reală va deveni mai intensă.

Fiecare om interesat va începe singur lucrul la înălțarea, consolidarea catedralei sale francofone, la amenajarea cartierului său francofon, care încet, încet se va extinde, incluzând case din ce în ce mai armonioase și mai interesante din punct de vedere arhitectural. Orașul mental poate deveni un loc mai frumos, mai primitor prin eforturile noastre de a dobândi un anumit grad de cultură. În acest loc interior ne vom putea refugia atunci când realitatea va deveni neliniștitoare, găsindu-ne alinarea în poveștile care ne populează imaginarul. Partea francofonă a acestei urbi poate reprezenta unul din locurile mai deosebite ale spațiului nostru mental și le recomand celor interesați să caute, în ritmul propriu, cărți, melodii, imagini, idei care să îi inspire și să îi îmbogățească.

Francezii spun că il faut souffrir pour etre belle, însă, pentru a avea o minte frumoasă, nu este nevoie de un efort apăsător, ci doar de plăcerea de a cunoaște.

Sursa foto: https://edito.seloger.com/lifestyle/visite-privee/top-10-des-plus-belles-cathedrales-de-france-article-9277.html