Poem despre iubire la patru voci mixte

Iubirea, ca toate celelalte trăiri omenești, are vârste, mode, idealuri, capricii. Când scrii despre iubire, fie că e în imagini poetice, fie că e în imagini sonore, trebuie să-ți șlefuiești bine condeiul. Nu poți pătrunde adânc în această taină a sufletului fără să produci răni, decât dacă faci tăieturi extrem de fine. Nu poți avea pretenția că vei atinge cele mai tandre corzi ale ființei umane, decât dacă le faci să vibreze cu delicatețe. Când cânți despre iubire, glasul trebuie să se îndulcească, ca să poată ajunge mai aproape de inimă și să se sprintenească, ca să poată modula cu ușurință printre metaforele sonore.

Cam acesta este mesajul pieselor ce conturează afișul concertului la care sunteți invitați în seara zilei de sâmbătă, 20 februarie, ora 19, sala ,,Eduard Caudella” a Casei Balș, susținut de Corul Academic ,,Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat ,,Moldova” din Iași, sub conducerea muzicală a dirijorului Bogdan Cojocaru. Programul coral rafinat, divers, complex, ce face echilibrul între nou și vechi, între coruri cunoscute și mai puțin cunoscute, între muzica europeană și cea autohtonă, este alcătuit din cinci madrigale renascentiste, urmate de opt bijuterii corale românești.

Aparent fără nici o legătură între ele, în afara relațiilor de rudenie stilistică, toate cele treisprezece titluri narează despre iubire, fiecare în limbajul muzical specific, aducând în fața publicului meloman ideea că, de-a lungul secolelor, expresiile muzicale despre iubire s-au schimbat, adaptându-se modelor, ideilor, contextelor culturale în care s-au născut. În acord cu motivele de sărbătoare specifice lunilor ianuarie (sărbătoarea eminesciană) și februarie (sărbătoarea îndrăgostiților), cele patru voci mixte, SATB, ale Filarmonicii ieșene (regăsite în acest concert în formație mai restrânsă, din motive pandemice), având-o ca solistă pe soprana Luiza Torboli, alături de dirijorul lor, vă propun spre audiție un adevărat poem despre iubire.

,,Iubirea este nobilă”, afirmă în cor cele trei madrigale cu caracter aristocrat, de origine curtenească, din secțiunea de debut a concertului: I vaghi fiori (Giovanni Pierluigi da Palestrina), Matona mia cara (Orlando di Lasso), Io mi son giovinetta (Claudio Monteverdi). Într-o melodică cu caracter modal pregnant, cu ritmică dansantă uneori, cu armonii polifonice imitative sau suprapuneri armonice sugestive, ce utilizează rareori disonanța, cele trei piese reprezentative pentru spiritul renascentist vorbesc despre iubire într-un limbaj muzical rafinat, ce poartă cu sine ecourile muzicii sacre din care s-au născut. Discursul muzical expresiv, virtuozitatea vocală specifică, dinamica restrânsă a nuanțelor de intensitate sonoră, împreună cu suplețea structurală, creionează o retorică a iubirii galante, cuceritoare prin farmecul eleganței, iar aparenta distanță pe care o sugerează stilul muzical renascentist constituie doar un îndemn la respect.

Din când în când, iubirea e nostimă. Asta par să ne spună Thomas Morley în parodia Fire Fire și Pierre Passereau în madrigalul Il est bel et bon. Cum anume reușește cel de-al doilea să ne provoace zâmbetul doar cu ajutorul mijloacelor muzicale? Prin felul absolut surprinzător în care ,,pune în scenă” simplitatea unui subiect popular. Într-o construcție muzicală foarte serioasă, cu un dialog polifonic veritabil, două femei de la țară vorbesc între ele. Prima întreabă: ai un soț bun? Ce-a de-a doua răspunde: el e bun, nu mă supără, nu mă bate, face toate treburile casnice, dă de mâncare la găini și mă lasă să fac ce vreau. Pe fondul acestui dialog șugubăț, sau scherzando, cum ar spune muzicienii, veți auzi un veritabil ,,cor de găini” cotcodăcind a cappella.

Dar, mai presus de toate, iubirea e romantică. Lasă-ți lumea (Gheorghe Cojocaru), Floare-albastră (Vasile Spătărelu), Lacul (Sabin Pautza) sunt trei miniaturi corale suficient de reprezentative pentru a vă convinge că limbajul muzical are puterea de a nuanța în mod profund cele mai cunoscute teme ale iubirii romantice întâlnite în poezia eminesciană. În aceeași idee se alătură programului și Cântec de dragoste (Marțian Negrea). Grăitor în acest sens este madrigalul românesc Floare albastră care condensează muzical aproape toate metaforele poetice specifice poeziei romantice: dragostea idilică, pură, care are nevoie pentru împlinire de un spațiu ideal, infinit. Astfel, vocaliza pe patru voci din introducere, care însoțește de altfel și solo-ul inedit, scris pentru soprană, reușește să creeze prin armonie, nuanțele mici și melodia suavă, un timp și un spațiu ireal în care iubirea concretă să se poată împlini cu adevărat, în concepția romantică.

În sfârșit, iubirea umple inima de dor! Se spune că termenul dor este un cuvânt profund românesc și chiar intraductibil. Limba muzicii însă poate vorbi și acolo unde cuvântul rostit devine neputincios. Așadar, următorul mănunchi de piese corale românești autentice traduc înțelesurile și trăirile cuvântului dor în sonorități ce pot face să vibreze și cele mai ruginite corzi ale inimii, fie ea românească sau de orice alt neam. Caracteristicile muzicale specifice folclorului românesc, cum ar fi: trăsăturile modale ale melodicii, caracterul dansant, sau uneori doinit, al ritmicii, alternanța sonorităților majore cu cele minore, armonizările simple și firești, sunt tot atâtea unelte care se reunesc pentru a contura într-un mod foarte plastic o mică dramaturgie despre dor.

Uneori dorul vine din sfâșierea inimii, aflăm din versurile cântate ale miniaturii corale Grânele vara se coc (Ion Vidu). Discursul muzical vioi al scriiturii nu face altceva decât să sugereze că doar așa, în pași de dans, se poate trece mai ușor peste durerea provocată de părăsirea ființei iubite. Alteori dorul înseamnă nostalgie, alean, afirmă piesa Mândra mea cu părul galben (Gheorghe Cucu). Dar, de cele mai multe ori, dorul e singurul avânt care îți dă putere să cauți ființa iubită cu dorință arzătoare, pasiune. Acesta este mesajul pronunțat al celor trei piese de inspirație folclorică: Am umblat pădurile (Dumitru Georgescu Kiriac), De-ale inimii sub formă de Diptic coral: Murgule nu necheza și Ionico, Ionea (Alexandru Pașcanu).

Punând la un loc limbajele muzicale și imaginile poetice care vorbesc despre iubire în coralele prezentate sumar mai sus, putem concluziona că, pe tărâmul ei se intră ,,desculț”, cu inima ușoară, în pași de dans suav, elegant și cu urechea deschisă bine pentru a-i prinde șoaptele discrete. Așa vă așteptăm la concertul coral oferit în seara zilei de sâmbătă, 20 februarie, ora 19, sala ,,Eduard Caudella” a Casei Balș, de Corul Academic ,,Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat ,,Moldova” din Iași, având-o ca solistă pe soprana Luiza Torboli, sub conducerea muzicală a dirijorului Bogdan Cojocaru.