Ce poți tu să mai mori

Ce poți tu să mai mori

Ai tot murit de-a lungul vieții

Iar acum nu mai ai ce muri

Pleci nebăgat în seamă

Ca un om de zăpadă

Topit de primăvară

Ca o frunză uscată

Acoperită de alte frunze

Pleci nici măcar strigând

La lumea rămasă în urmă

La drumul ce l-ai fi avut înainte

Pe care oricum nu ai fi lăsat vreo urmă

Ce poți tu să mai mori

Când morții tu nu știi să-i dai un nume

Când nu ai știut s-o vezi la alții

Când n-ai știut s-o alegi

Dintre râsete și priviri ascunse

Deși ea te-a murit mereu

Ca pe ceva ușor de murit

Ca pe ceva nebăgat de seamă murind

Iar tu credeai că o păcălești

Neplângând-o și nelăsându-te plâns

Dar a venit timpul când ai putea să mori

Și să închizi o carte

Dar dacă nimeni nu te-a citit

Și n-a trăit odată cu tine

Ce-ai putea tu să mai mori

Când viața-ntreagă ți-a fost o moarte