Veșnicia eminesciană

Literatura românească a cunoscut mulți scriitori și poeți. Dar numai unul a fost numit Luceafărul literaturii române.
Vom merge cu pași atenți în minunata și miraculoasa lume eminesciană: ,,Tu, Luceafăr, peste vremuri/ Strălucești fără de moarte.” . Omul de geniu, Mihai Eminescu este actual și astăzi, este un izvor de inspirația nesecat pentru toți. Sufletul viu al creației eminesciene ne însoțește cu valul lui puternic. Textele lui Eminescu au servit ca pantă de pornire pentru mulți poeți tineri, au încălzit și au stimulat simțurile cititorilor, printre aceștia fiind chiar și părinții mei.
Nicolae Iorga susține că ,,Eminescu e întruparea literară a conștiinței românești, una și nedespărțită.”. Sunt de acord cu marele critic, pentru că un asemenea om, de așa o valoare nu putea să nu se nască decât aici, pe pământul românesc. Născut la Ipotești, județul Botoșani, poetul nu-și va uita niciodată melegurile copilăriei sale, ba mai mult, va păstra dulcea amintire din valurile vremii în versurile: Fiind băiet, păduri cutreieram; O rămâi; Când amintirile, etc.
Sursele de inspirație ale poetului au fost: visul, cărțile, natura, iubirea, viața trecătoare: ,,De-aș fi știut că anii fug/ Și tinerețea mea va trece,/ M-aș fi născut un râu...să curg/ Veșnic cu apă rece...”. Prin deosebita sa capacitate de a armoniza rațiunea și fantezia, Eminescu dăruiește lumină și aspirații omenești Codrului, personificându-l în multe texte lirice.
Monologul eului liric ,,Din valurile vremii, iubita mea răsai/ Cu brațale de marmur, cu părul lung, bălai”. Poezia este pătrunsă de o tristețe cauzată de neîmplinire. Punctele vibratoare fiind reprezentate prin nostalgia eului liric de a-și aminti peste timpuri imaginea femeii dragi, care nu mai are contururi clare cu trecerea timpului.
Ecoul timpului s-a regăsit și în faimoasele, dar tristele poezii: Revedere; Ce te legeni.
Dacă am realiza un raport al poeziilor eminesciene, atunci observăm că există o lume mică ce reflectă o povestire a vieții umane, unde dăinuie o iubire. Acea iubire pe care o împarte mamei, patriei, naturii și femeii. Lirica lui e acel buchet de poezii pururea proaspete.
Penița poetului are și ea un dar aparte, abilitatea de a așterne pe hârtie versuri de o frumusețe și muzicalitate copleșitoare. A citi în stele destinul doar de la acest poet învățăm, a răscoli într-o lume de neguri și să căutăm calea luminată, tot el ne învață prin textele lui. Nu în zadar Arcadie Suceveanu l-a numit pe Mihai Eminescu ,,Evanghelie spirituală”. Cuvintele, expresiile din evantaiul eminsecian ne îmbată spiritual cu taine umane. Pentru că la el și frunzele din copac sunt pierdute în suferință.
Un popor care-l are pe Eminescu nu poate fi sărac. Zădarnic șterge vremea urmele lăsate de scriitor. Noi, elevii de astăzi vom promova prin lectură veșnicia eminesciană.
Trebuie să fim atenți nu numai la cuvintele din trexte, ci și la fiecare punct sau virgulă. Aceste substanțe de idei, la rândul lor tot ne transmit mesaje pline de sens, emoții și viață. Oricâte stele n-ar avea cerul, una va străluci veșnic – LUCEAFĂRUL.
Bordeianu Valeria, Clasa a VI-a ,,C”