Atelier de cercetare în biblioteca școlii: ,,Dicţionare școlare"

Un dicționar sau lexicon este o lucrare lexicografică care cuprinde o parte semnificativă dintre cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu al științei, literaturii, artei etc., așezate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică), având în general definiția sensurilor cuvântului împreună cu pronunție, etimologie și alte informații, sau o listă de cuvinte însoțite de traducerile lor într-o altă limbă.

În multe limbi, printre care și limba română, cuvintele pot să aibă multe forme flexionare, dar majoritatea dicționarelor prezintă doar formă neflexionată în cuvintele-titlu.

Astăzi, 27 februarie 2024, a fost  organizat un atelier de cercetare în biblioteca școlii referitor la dicționarele școlare.  Acesta a fost un  proces interactiv și captivant, care i-a ajutat pe elevi să-și dezvolte abilitățile lingvistice și de cercetare, să-și extindă vocabularul și să devină mai încrezători în capacitatea lor de a utiliza resursele disponibile pentru învățare și explorare.

Cuvintele pot fi însoțite de:

• definiții (dicționar explicativ),
• indicații asupra originii lor, antonime, sinonime și alte informații de ordin lingvistic (dicționar etimologic, dicționar de antonime, dicționar de sinonime, dicționar ortografic, dicționar de regionalisme),
• un set de informații din multiple domenii ale științei și culturii (dicționar enciclopedic sau lexicon),
• informații dintr-un singur domeniu (dicționar istoric, dicționar geografic, dicționar de literatură, dicționar de medicină) sau
• traducerile în una sau mai multe limbi (dicționar bilingv, dicționar multilingv).

Cele mai vechi dicționare cunoscute sunt tăblițele cu scriere cuneiformă de pe teritoriul Imperiului Akkadian, pe care erau gravate liste de cuvinte sumero-akkadiene. Aceste tăblițe au fost descoperite la Ebla (Siria modernă) și datează din jurul anului 2300 î.Hr.
Glosarul Urra=hubullu ce datează de la începutul mileniului al II-lea î.Hr. este versiunea canonică babiloniană a acestor vocabulare sumeriene bilingve. Erya, un dicționar chinez din secolul al III-lea î.Hr. (aprox.), a fost cel mai vechi dicționar monolingv care s-a păstrat. Deși unele surse susțin că Shizhoupian din jurul anului 800 î.Hr. ar fi de fapt un „dicționar”, știința modernă îl consideră pe acesta ca fiind un compendiu caligrafic de caractere chinezești gravate pe obiecte din bronz din timpul dinastiei Zhou. Filetas din Cos (sec. al IV-lea î.Hr.) a fost pionierul unui vocabular (Ἄτακτοι γλῶσσαι, Átaktoi glôssai), care explică sensurile unor cuvinte homerice rare și alți termeni literari, cuvinte din dialectele locale și termeni tehnici. Apollonius Sofistul (sec. I d.Hr.) a scris cel mai vechi lexicon homeric care s-a păstrat până în zilele noastre. Primul dicționar sanscrit, Amarakośa, a fost scris de Amara Sinha aproximativ în sec. al IV-lea d.Hr. Scris în versuri, acesta cuprindea în jur de 10.000 de cuvinte. Conform relatărilor din Nihon Shoki (Cronicile Japoniei), primul dicționar japonez a fost glosarul Niina din 682 d.Hr. cu caractere chinezești, care s-a pierdut de foarte mult timp. Cel mai vechi dicționar japonez existent, Tenrei Banshō Meigi – din jurul anului 835 d.Hr. – era tot un glosar scris cu caractere chinezești.

Mulțumim dnei Tartus Larisa pentru că a reușit să transforme un simplu atelier într-o experiență memorabilă și încântătoare.

Crețu Aurelia, învățătoare

Instituția Publică Liceul Teoretic ,, Mihai Eminescu", orașul Drochia