Biserica de lemn din s. Măcăreuca, r. Drochia

La 1793 este consemnată existenţa unei biserici de lemn, acoperită cu paie. Nu încape îndoială că e vorba de biserica din lemn care a ajuns până în zilele noastre. În anul 1874, această bisericuţă a fost reparată. Timp de secole ea a fost mama spirituală a creştinilor din Măcăreuca, a familiei boiereşti şi a celor care au trudit pe moşia dinastiei Russo.

Monumentul istoric se află în preajma unei biserici de piatră a cărei construcţie a început în perioada interbelică. Odată cu ocuparea Basarabiei lucrările au fost sistate şi a fost finisată abia după anii de renaştere naţională. În timp ce satul avea noua biserică de piatră, ce era şi mai încăpătoare, cea de lemn şi-a pierdut utilitatea, fiind utilizată un timp în special în perioada de iarnă.

Odată cu descătuşarea sufletelor şi revenirea la credinţă, biserica de lemn a fost eliberată, renovată şi deschisă pentru credincioşi. În ea şi acum se fac slujbe pe timp de iarnă.În anul 1989, măcăreucenii au ţinut sfat şi au hotărât să ducă la bun sfârşit construcţia noii biserici din piatră, care a fost începută încă în perioada interbelică. Biserica nouă de piatră a fost gata în primăvara anului 1991. Pe 21 aprilie, dangăte de clopote vesteau marea sărbătoare – ziua sfinţirii noului locaş sfânt.

Actualmente la Măcăreuca sunt două biserici: cea din lemn, care ne mărturiseşte despre dăinuirea de veacuri a credinţei creştine, şi cea nouă, de piatră, simbol al rezistenţei creştinilor asupra vitregiilor vremii şi neclintita dorinţă de a urma poruncile şi căile Domnului.

Din anul 1995, la biserica din Măcăreuca slujeşte protoiereul Gheorghe Cojocaru. Părintele Gheorghe, ajutat de creştinii din Măcăreuca, au făcut o reparaţie cosmetică la biserica de lemn în anul 2000. De atunci şi până astăzi, din lipsă de mijloace, bisericuţa de lemn, această comoară a Ortodoxiei basarabene, a fost lăsată uitării.

În prezent, biserica de lemn din Măcăreuca este într-o stare avariată. Turnul bisericuţei s-a înclinat în ultimii ani tot mai mult şi este gata să cadă în orice moment. În biserică nu se ţin slujbe, pentru că este nevoie urgent de o reparaţie capitală.

Filip Adrealina, eleva clasei a XI-a

Publicat în Actualitate

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Categorii: Actualitate

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te