Confesiune spre Eminescu

Prin versuri clare-ncerc
Să te descriu lejer ,
Dar doare -
Eşti prea frumos în ochii mei -
Ca să-ţi ating până la cer
Tăcerea zimbitoare.
Şoptesc în glas ca vântul
Păreri prin părul tău ,
Dar nu m-auzi.
Ţi-aprinzi lumina-n ochii tăi de înger
Ca soarele în cerul unui zeu
Şi-ncepi s-asculţi.
Cu mâna fină-ţi laşi peniţa
Ce scrie lung pe alba foaie,
Dar oboseşti
Şi printr-un gest, plin de candoare,
Luceşti ca soarele-ntr-o ploaie
Pe culmile cereşti.

Încerc de zile-ntregi
Să te compar cu cineva
Eşti dascăl, înger sau eşti zână?
O floare-ascunsă-ntr-un pahar ?
Nu am habar.
Să te asemăn unei dame ,
Care -a domnit acum trei veacuri ,
Nu aş greşi.
La fel îţi ai rebela-ţi buclă
Şi mersul lin , ascuns în arcuri.
Nu m-ar uimi!

Aş vrea să-ţi urmăresc mişcarea
De-acum încolo şi mai mult.
Însă nu pot ,
Am drumul meu în viaţa asta
Şi-o misiune grea de tot -
Doar să suport.
Şi într-o zi , chiar mâine poate,
Prin versuri clare-am să-ţi şoptesc
Acel cuvânt ce n-are m-are-nsemnătate
Dar, totuşi , este : mulţumesc.

Cucereavu Constanța,

profesoară de limba și literatura română,

IP LT ,,Mihai Eminescu", orașul Drochia