Dorul în literatura română.

Dorul nu este un cuvânt; ci o noțiune-cheie, un simbol și o imagine a fiintei romanesti. Prin dor (si jale) ea se rostește cel mai bine cu toate aratarile/ascunderile, cu destainuirile/tainuirile ei. O data patruns in campul lui magnetic, narcotic, demonic-caci el se instapaneste asupra fiintei, este chiar fiinta-, ajunge in modul cel mai spontan la existenta sau cel putin la unele din pragurile acesteia.

Dorul este un sentiment romanesc fundamental, o stare totala, traita sub semnul absolutului, este un (auto) referential semi-divib, semi-demonic suficient siesi si formativ, armonizator. Chiar daca in aceasta se strecoara si o nuanta neantizatoare, nu abisul este ceea ce il caracterizeaza, ci mai degraba o adancitura plina de mirade si spirite, o bulboana care invartejeste fiinta, ii comunica miscari naucitoare in cerc.

  În cadrul orelor de literatură română, raportarea justificată a unei scrieri literare la metafora dorului este deosebit de oportună, căci de înțelegerea corectă a acestei relații depinde veridicitatea interpretării operelor respective, deducerea și definirea de către elevi a mesajului artistic și, nu în ultimul rând, consolidarea cunoștințelor din domeniul filosofiei literaturii. Această direcție amplifică și aprofundează orizontul de cunoaștere al elevilor, ceea ce conduce, în final, la edificarea unor personalități viguroase, înzestrate cu inteligență și forțe spirituale. În procesul de studiere a textului ,,Întroducere la dor ”de Constantin Noica , elevii clasei a XII-a ,,C” au realizat un produs ce reflectă imaginea dorului în literature română bazat pe cercetare și analiză literară. 

” Dorul în reflexia literaturii române”
Dorul, acest termen simplu format doar din îmbinarea a trei litere ”d”, ”o” și ”r” reprezintă
nimic altceva decât o lume compleză aparte, un întreg fără părți ce e capabil să ofere și să
transmit mult mai multe decât semnifică. Limba română este cea care se bucură în intregime de
cuvântul ”dor”, întrucât doar ea îl poate folosi ca substantive și nu doar ca verb. Astfel, putem
soune că vorbitorii de limba română sunt cei care resimt cu adevărat sentimental de dor.
Sentimentul de dor este mult mai mult decât simțirea unei lipse pentru un lucru sauo persoană
dragă. El este o exteriorizare a unui bagaj uriaș de sentimente, trăiri și emoții, toate contopite
într-un tot întreg. Acest cunoaște mai multe limbi, cea a bucuriei, tristeței, nstalgiei, iubirii,
durerii si multe altele. Cu ajutorul lui putem simți atât jale cât si împlinire în același timp.
În poeziile sale, Mihai Eminescu abordează o semnificație mai sumbra a dorului, atribuindu-i
termini ca ” moarte” și ”tristețe”, subliniind totodată dragostea neîmplinita reflectată prin prisma
sentimentelor de jale ”Mai am un singur dor În liniștea serii Să mă lăsați să mor La marginea
mării”.Dorul eminescian conturează o esență ascunsă a cee ace putem numi neexistență in
existență care exprimă căutare și negăsire în special cea a idealismului feminine neîmpărtășit cu
dorința poetului, relatată prin poezia ”Din valurile vremii”- ”În trista amintire a visului
frumos…Zădarnic după umbra ta dulce le întind Din valurile vremii nu pot să te cumprind”.
În versurile ”Numai dorul strămoșesc – Din cuvântul romănesc” al poeziei ”Dorul și Limba”
de Grigore Vieru, reușesc sa valorifice limba română, oferindu-i un statut înal prin invocarea
dorului. Diferența fata de dorului lui Eminescu este că Vieru pune mai mult accentul pe limbă,
mama, patrie și popor, iar cu ajutorul ” dorului” reușește să țină în viață amintirea față de
lucrurile care ar trebui să ocupe unlock prioritar în viața oricărui om. Poetul nu face nimic alceva
decat să își justifice iubirea de patriot prin invocarea zoinei dedor ce cuprinde ” creație și
frumos”.
Așadar, ” DORUL” este un orizont deschis,un capăt de curcubeu găsit de fiecare. Printr-o
gândire deshisă oricine își crează o lume a începuturilor. Suntem diferiți, iar individualismul
afirmă câmpul semantic a zonei de dor. Suntem prinși în pânza ei și unicul lucru pe care îl putem
face e să ne lăsăm ghidați de puterea gândului și a cuvăntului.

Tutunaru Evelina
Clasa XII-,,C”
IP LT ,,M.Eminescu”, or. Drochia

,,Dorul în reflecța literaturii românești”

Cuvântul ,,dor” sună foarte des în vorbirea noastră de zi cu zi, însă de câte ori ați încercat să
definiți acest sentiment, sau să meditați mai profund asupra semnificației acestuia? Ei bine,
dorul este un sentiment aparte, greu de definit, specific creației românești. Putem spune cu
siguranță că e o adevărată mândrie a limbii române, iar ceea ce-l face atât de deodebit este
muzicalitatea și simplitatea sa fonetică, dar și abundența emoțiilor generate de acesta. Pentru
unii, dorul poate fi chinuitor, pentru alții o sursă de plăcere și duioșie. De ce plăcere? Pentru
că dorul este caracterizat de prezența unei persoane dragi, o amprentă lăsată de ea în sufletul
nostru și nu în ultimul rând de speranța că vom retrăi acele momente, emoții frumoase la care
aspirăm atât de mult. Așadar putem defini dorul ca pe o ,,durere plăcută”, sau mai mult,
Constantin Noica în eseul său ,,Introducere la dor” spunea: ,,Noi nu spunem plăcere de
durere, cu atât mai puțin căutare de negăsire, spunem dor, care este însă și căutare de negăsire,
cum este și plăcere de durere.”
În poeziile lirice din literatura română, dorul devine echivalentul unor stări de spirit
profunde, însoțite deseori de jale, durere, dorință arzătoare dar și dragoste. De exemplu,
mesajul global în poezia ,,Un farmec trist și ne-nțeles’’ de M. Eminescu prezintă neputința de
a face față dorului nespus de iubire. Deși moartă, iubirea va lăsa mereu o lumină în urma ei,
care va straluci o eternitate. Un motiv dominant în poezia ,,Un farmec trist și ne-nțeles” care
susține mesajul textului este cel al dorului etern care sugerează stare de suferință a eului liric,
în secvența: ,,dorul nespus/Din suflet să-ți alunge”. Profunzimea acestui sentiment poate fi
identificată prin rugăciunea eului liric la Luceafăr de a-l scăpa de acest chin nemaipomenit.
Dorul de mamă este un motiv specific în literatura română, o mare evidențiere
atribuindu-i Grigore Vieru în numeroasele sale poezii. Dorul de sat, dorul de casa părintească,
de copacul de la poartă şi dorul de mamă au fost cântate şi accentuate în poeziile marelui poet.
Mereu dorul de mamă a fost cu sine, îl purta în suflet şi în gând: ,,Sub stele trece apa/Cu
lacrima de-o samă,/Mi-e dor de-a ta privire,/Mi-e dor de tine, mamă.”(,,Mi-e dor de tine,
mamă”). Grigore Vieru mai spunea : ,,o simt cum vine în zbor spre mine şi mă îndeamnă să
trăiesc frumos, îi aud glasul de clopoţel cum mă dojeneşte să fiu înţelept ”.
În opinia mea, subiectul dorului și iubirii va fi unul actual pentru totdeauna, deoarece
omenirea nu poate exista fără iubire, care te impune, fără să vrei, să-ți fie dor. Nu poți iubi pe
cineva fără ca să-ți fie dor, fără ca să aștepti cu nerăbdare clipa întâlnirii. Dorul, reprezintă un
amestec al emoțiilor de iubire și tristețe. Atunci când ne este dor de o persoană, ne dorim
intens să fim împreună, pentru că astfel regăsim un fel de paradis în care ne simțim bine,
protejați, linistiți, fericiți, de aceea, uneori, dorul semnifică mai mult decât iubirea. Ca o ironie
a sorţii, el este mai frumos decât iubirea…

Zagaevschi Dorina
Clasa XII-,,C”
IP LT ,,M.Eminescu”, or. Drochia

Dorul în reflecția literaturii române
Deseori întâlnim cuvântul ,,dor” în operele literare, dar nu mulți s-au întrebat ce semnifică
,,dor”și ce reflectă aceasta pentru scriitorii români. Noi cunoastem cuvântul ,,dor”ca o stare
sufletească, cum ar fi dor de un loc, de o ființă sau de o anumită stare. La un moment dat,
ajungem cu toții să spunem: ,,mi-e dor”. Aici, vorbim de cee ce simțim, fie că recunoaștem sau
nu, deoarece dorul reprezintă pentru fiecare ceva diferit.
Dorul în viziunea unor scriitori reprezintă,, creație și frumos”.Precum marele poet, scriitor și
eseist, Nichita Stănescu nu poate despărți noțiunea de ,,dor”de limba română: ,,A vorbi despre
limba română e ca o dimineață. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimtă în
limba română. Pentru mine iarba se numește iarbă, norul se numește nor, muntelui munte i se
zice și numai în limba în care m-am născut dorul este dor.”Dorul este dovada părții frumoase
din fiecare, un sentiment real, puternic și tipic naturii umane. Un cuvânt ce este o creație
specifică doar limbii române.
Constantin Noica în eseul ,,Introducere la dor” în specificul său reflectă noțiunea de ,,dor”
astfel:,,Prin formația sa, ,,dor” are ceva în el de prototip: este alcătuirea nealcătuită, un întreg
fără părți,ca multe cuvinte românești cu înțeles adânc și specific. Reprezintă o contopire, și nu o
compunere. S-a contopit din el durerea, de unde și vine cuvântul, cu plăcerea, crescută din
durere nu pricepi bine cum”.
Deci ,, dorul” semnifică un sentiment profund, el constituie simbolul dominant al celor mai
multe doine populare. Principalele lor atribute sunt jalea, dorința umbrită de teama
neîmplinirii. Dorul este dușman al libertății, inrudit cu moartea sau stimulent al fanteziei. În
literatura populară motivul dorului este frecvent întâlnit. O exemplificare foarte sugestivă o
face Grigore Tocilescu ,, Frunză verde lămâioară/ Câtă boală-i pe sub soare/ Nu-i ca dorul
arzătoare/ Căci dorul unde se pune/ Face inima tăciune/ Face inima jar/ Și trăiește cu amar/
Frunză verde și-o alună,/ Câtă boală-i pe sub lună/ Nu-i ca dorul de nebună/ Câte boli-s pe sub
soare/ Nici una nu-i omorâtoare/ Numai dorul und’ se lasă/ Face lacrimilor casă.” Versurile
relevă o tensiune sufletească de maximă intensitate, o trăire și o suferință ajunsă la apogeu.
Accentele de neliniște și durere sunt evidente, cutremurându-ne prin simplitatea și
pronfuzimea exprimării.
Dorul de-a crea, de casa parintească și de mamă au fost evidențiate în poeziile poetului
Grigore Vieru. Mereu dorul de mamă îl cutreira în suflet și în gând ,, o simt cum vine în zbor
spre mine și mă îndeamnă să trăiesc frumos, îi aud glasul de clopoțel cum mă dojenește să fiu
întelept.”
În concluzie pot afirma că, dor în literatura română reprezintă ceva măreț, ce pentru fiecare
aparte reflectă o multitudine de emoții de care nu putem trăi. Căci prezența dorului este
semnul unui suflet viu.

Patlatîi Anastasia
Clasa XII-,,C”
IP LT ,,M.Eminescu”, or. Drochia