Dragostea – creatoare de trăiri și stări umane inedite în lirica românească

“Dragostea nu este un foc pe care-l închidem în suflet; totul ne trădează, vocea, tăcerea, privirea; iar flăcările neacoperite bine- izbucnesc mai puternic.” – Sunt spusele lui Jean Rostand, însă adevărul pe care îl posedă mă face să mă scufund în fiori. Pot spune, că nici un sentiment nu ne relevă atâtea stări și trăiri precum dragostea. Dragostea este sentimentul pe care fiecare dintre noi l-am simțit vreodată. Nu vorbesc acum despre dragostea către părinți sau familie, ci de dragostea pe care o simte o persoană față de o altă persoană. Acum suntem în perioada adolescenței, perioada în care ne îndrăgostim. Acest sentimement pur, ne pare foarte straniu și plăcut pe care îl vom pastra în memorie pentru toată viața. Tematica dreagostei este forte des întâlnită în literatura română. Deosebit de des în poezii, fiind exprimată ca „cea mai puternică forță în univers”. Un exemplu de o astfel de poezie este „Sara pe deal”- de Mihai Eminescu. În această poezie, dragostea îi dă poetului o sensibilitate sporită pentru lucrurile din jurul său. „Sara pe deal” este poemul dorului de dragoste, al visului pur. E visul tânărului abia ieșit din adolescență care aspiră spre ideal. Mânat de dor, de o pornire adâncă venita din sine, el își imaginează povestea iubirii, pe care o traiește ca pe o dorință aprinsă și statornică. O altă poezie ar fi „Totuși, iubirea...” de Adrian Păunescu. Aici ne este prezentat motivul dragostei, împreună cu motivul blestemului și a fricii. Concludem aceste motive chiar din prima strofă a poeziei: „Și totuși există iubire Și totuși există blestem... Dau lumii, dau lumii de știre Iubesc, am curaj și mă tem.” De aici, pot deduce următoarele: dragostea este misterul dintre doi oameni, nu asemănarea dintre ei. Este acel sentiment magnific care include în sine și fericirea, pentru că putem avea alături o persoană potrivită, dar și frica de a pierde acea persoană. Jerome Klapka spunea: „Există două soiuri de iubire- cea care îngenunchează și ridică ochii la cer, și cea care privește în jos și mângâie.” În privința acestei afirmații pot spune doar că, există cât partea bună, atât și partea mai puțin bună a ei. Cea mai puțin bună ar fi sentimentul acel de frică care persistă întotdeauna într-o relație. Poeziile menţionate mai sus, au în conţinutul său această comparație între parte bună și rea a dragostei. În primul rând, vreau să spun că dragostea vindecă oamenii care o primesc, dar și pe cei care o dăruiesc. Însă acest lucru se întâmplă doar atunci când dragostea este reciprocă. În alt caz unul dintre cei doi oameni va suferi. Noi suntem în perioada când ne pare că totul depinde de dragoste, iar dacă ne îndrăgostim și suntem respinși sau trădați, ni se rup aripile și ne dispare credința în ea. Noi avem darul de a iubi, însă iubirea e ca o plantă delicată. Nu o poți accepta pur și simplu, apoi s-o lași pe dulap sau să crezi că va crește singură. Trebuie să o uzi tot timpul, și să ai grijă de ea. De aici rezultă ideea că, dacă vrei să ai parte de o dragoste reciprocă, trebuie să ai grijă de persoana dragă şi de faptele tale. Dragostea este un sentiment edificator de trăiri și stări umane. Ideea aceasta rezultă și din poeziile menţionate anterior: „Și tu și iubirea există / Și moarte există în ea/ Îmi place mai mult când ești tristă,/ Tristețea, de fapt, e a ta...”- în acest fragment sunt relevate mai multe motive dar este accentuat motivul tristeții. Vreau să accentuez că dragostea este valoarea umană supremă. Cineva spunea că „În zădar fugim de ceea ce ne este drag, imaginea sa, mai iute decât marea și vânturile , ne urmărește până la capătul lumii, și oriunde am merge, ducem după noi ceea ce ne ajută să trăim.” Pot spune că lipsa de dragoste ar ucide în noi sentimentul de fericire și liniste sufletească. La fel pot spune că, dragostea este lumina cea din sfârșitul tunelului întunecos, care ne dă speranță că viața are un rost și nu este atât de rău tot ce se întâmplă. În concluzie, pot spune că Dragostea este cea mai mare forță a omenirii și totuși este cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui. Părerea mea este că„dragostea” – este un subiect destul de actual în ziua de azi, însă, dragostea adevărată este rar întâlnită acum. Dragostea este spațiul și timpul măsurate cu inima nu cu mintea. La fel pot spune că, doar prima dragoste poate fi de-a-întregul curată şi pură. În definitiv, dragostea nu e decât o taină pe care o ascund îndrăgostiții în umbră, de frica luminii. Voitco Maria