Importanța exprimării scris şi oral

De la primul sunet pe care îl scoatem la naștere și până la ultimele cuvinte pe care le rostim în momentul morții, verbul „a vorbi” ne însoțeste pe tot parcursul vieții. Vorbirea este un instrument pe care îl folosim, de cele mai multe ori inconștient și, de asemenea, este un lucru subapreciat.

Vorbirea și exprimarea corectă sunt precum mersul. Îl folosim zi de zi fără a depune așa mare efort și fără a conștientiza. Dar, ca orice instrument, se uzează cu timpul dacă nu știm să avem grijă de el. Dacă am conștientiza procesul întreg, poate că nu am mai întâmpina atâtea probleme atunci când vine vorba de comunicare, exprimare, vorbire, dicție etc.

Indiferent de meseria pe care o ai, indiferent de activitățile în care ești implicat, vorbirea și exprimarea sunt vitale și nu pot fi neglijate. Nu ai nicio scuză când vine vorba de exprimare corectă, așadar, ai grijă de ea de câte ori ai ocazia.

↘ Exprimarea corectă – cartea ta de vizită

Chiar dacă se spune că prima impresie constă în aspectul fizic, vorbirea îți oferă încredere și îi poți impresiona pe cei din jurul tău. Poți avea cea mai bună ținută, cele mai scumpe accesorii și cele mai eficiente mișcări corporale, dar dacă atunci când deschizi gura oamenii se vor întoarce, te vor întrerupe sau, mai rău, vor râde de tine, celelalte lucruri nu mai contează, oricât de scumpe ar fi.

Exprimarea și vorbirea corectă îți oferă încredere, îți creează o imagine prezentabilă și îi va face pe cei din jurul tău să te asculte și, mai important, să aibă încredere în tine. Cu ajutorul exprimării și vorbirii corecte putem convinge, manipula, schimba mentalități. Cei mai mari oratori au știut secretele vorbirii și au ajuns la inimile spectatorilor într-un timp foarte scurt. Este dovedit că cei care au o vorbire complexă au mai multe oferte de muncă, mai mulți bani și sunt mai populari.

↘ Gramatica cea de toate zilele

Este inutil de menționat faptul că lectura îți îmbogățește vocabularul. Dar degeaba știm să ne exprimăm dacă nu știm să scriem. A nu ști să scrii corect este, de asemenea, o greșeală de neiertat. Da, putem greși un semn, o virgulă atunci când scriem un mesaj, dar cratimele, diacriticele și celelalte elemente nu pot fi neglijate.

Gramatica ne ajută atât în scriere, cât și în vorbire. Este foarte important să știm regulile de scriere și de pronunție și să nu avem dubii atunci când vine vorba să le punem în aplicare. De asemenea, este important să știm și care sunt sensurile cuvintelor, pentru a nu le folosi în mod greșit chiar dacă ele sunt asemănătoare, adică paronime.

↘ Evitarea cacofoniilor

Cacofonia este o suprapunere de sunete discordante sau un amestec discordant de sunete. cuvântul „cacofonie” vine din limba greacă: kakos înseamnă „rău, urât” şi phonie, „voce”.

Cacofoniile, denumite şi disonanţe, nu reprezintă greşeli în vorbirea propriu-zisă, dar produc succesiuni neplăcute de sunete sau chiar formarea accidentală de cuvinte dezagreabile sau cu sensuri nepotrivite.

Cacofoniile sunt, aşadar, inestetice şi trebuie să fie evitate de către un vorbitor în public. Acestea intervin, de obicei, în vorbirea liberă, atunci când discursul este improvizat, iar mesajul nu are o ordine a ideilor bine stabilită.

Vorbitorul de performanţă trebuie să pună accentul pe precizie în exprimare pentru a obţine efectul maxim scontat. Cacofonia nu înseamnă doar alăturarea silabelor „ca-ca” sau „ca-că”, ci şi a silabelor formate, spre exemplu, cu sunetul L: petalele lalelelor, generali liberali etc.

► Cum evităm cacofoniile?

Dacă ești pe punctul de face o cacofonie ai câteva variante prin care poți să eviți această situație:

reformulează: „Merge ca calul” poate fi reformulat în „Merge precum un cal”;

caută sinonime pentru unul dintre cuvintele care ar putea compune o cacofonie;

evită adăugarea cuvântului ȘI sau VIRGULĂ. „Eu ca cadru didactic” poate fi reformulat în „Eu în calitate de cadru didactic”. Nu avem de ce să spunem niciodată  „Eu, ca și cadru didactic”.

↘ Dicție

Pentru a fi un vorbitor excelent, trebuie să exersezi constant. Dicția este vitală. Și dacă vorbim de dicție, vorbim implicit și de respirație, ritm, volum, intensitate.

Dicția (dicțiune) reprezintă (1) modul de a pronunța cuvintele, silabele și sunetele și, de asemenea, (2) arta de a pronunța corect și clar un text, (conform DEX). Latinescul „dictionem” înseamnă „pronunțare, mod de a vorbi, convorbire, zicală”, dar plaja semantică se extinde la o mulțime de interpretări cum ar fi : stilul, proclamarea, glasul, cuvântarea, afirmația, limbajul etc.

Dicția se referă la vocabular și la stilul de exprimare, stil diferit fiecărui vorbitor, deoarece vocea umană are o rezonanță diferită față de orice altceva în această lume. Într-un sens contemporan, dicția se referă la arta (și știința) de a vorbi clar, încât fiecare cuvânt și sunet să fie înțeles perfect de către interlocutor. Procesul  de umanizare a fost accelerat, conform specialiștilor din domeniul medicinei și antropologiei prin dezvoltarea limbajului verbal și paraverbal. Datorită acestor tipuri de limbaj putem comunica nu doar nevoi de bază, ci și subtilității, emoții, ironie, bucurie etc. și putem manipula totodată. Pentru a putea stăpâni această artă și pentru a putea activa cu succes în domeniile care implică vorbirea corectă, o persoană trebuie să stăpânească dicția, vocabularul, sintaxa și să știe ce înseamnă pronunția, tonul, timbrul, vocabularul și stilul.

Vorbirea corectă ajută la creșterea încrederii și a stimei de sine și îmbunătățește calitatea vieții. Un număr tot mai mare de persoane apelează la acest tip de servicii pentru a se putea exprima mai ușor, pentru a avea o dicție corespunzătoare și pentru a simți bine.

Cu siguranță și dicția este cartea de vizită a unei persoane – modul în care pronunțăm cuvintele, ritmul, volumul vocii, dar și modul în care punem accentele pe cuvinte. Vocea, dacă e plăcută, e un bonus. Dar dacă  vocea nu e chiar așa cum ți-ai dori, spre exemplu dacă e pițigăiată, adică are prea multe înalte, poate fi educată cu exercițiile de dicție potrivite

Totodată, vocea poate imprima, prin nuanţele sale, alte sensuri cuvintelor. Cei care ştiu să asculte vocile pot sesiza stările reale pe care vorbitorii le au în momentul în care rostesc un cuvânt şi doresc să transmită cu totul altceva.

Se pare că ne mulțumim de vocea noastră, așa cum e ea. Nu prea ne gândim la asta. „Atâta timp cât pot scoate sunete și se aud niște cuvinte, nu cred că am probleme. Plus că nu am timp de asta acum…”. Ei bine, dicția este ca un mușchi. Iar un mușchi trebuie antrenat constant. Asta se întâmplă pentru că suntem atât de obișnuiți cu sunetul nostru încât ceea ce auzim când vorbim pare să fie corect pentru noi. Dar ceea ce auzim și ceea ce aude ascultătorul sunt două sunete diferite. În timp ce vorbim, auzim sunetul care vibrează și rezonează între suprafețele osoase ale capului și ale feței noastre. Ascultătorul aude sunetul proiectat.