N-am asistat la înmormântare, dar am trimis o scrisoare amabilă în care am spus că sunt de acord cu ea.

01.02.2022,
Or. Drochia
Onorate Orfeu ,
Cred că a sosit timpul pentru această discuție. N-am stat poate niciodată de vorbă așa, până în adâncul sufletului – așa a fost situația. Știi că am fost mereu un copil sensibil – prea sensibil poate – și mi-a fost greu să mă deschid, emoțional vorbind. Acum îmi iese de sub mână această scrisoare și simt că este momentul potrivit să ți-o dau – ca să putem, în sfârșit, tăia această distanță dintre noi.
Nu pot să vă mint și să vă spun că am avut o copilărie perfectă. M-au durut multe lucuri și iată, tocmai am scris o listă lungă cu lucruri negative și am mototolit-o, dar au fost și momente fericite când mama îmi citea cu o voce caldă Poeziile pentru copii . Prin aceste catrene, pe care le puteam memoriza cu uşurinţă datorită ludicului şi muzicalităţii din ele, în conştiinţa micilor cititori ai altoit valori general-umane, respectul faţă de părinţi, dragostea pentru patrie şi pentru limba maternă.
„ M-a strigat cineva?”. Da, vocea poeziei dumneavoastră care îmi cultivă dorul din care reiese zbuciumul interior al celui aflat sub taina dorului. Dorinţa de a contopi într-o singură identitate, într-o logodnă, dragostea dintre două suflete, unde dumneavoastră ați fost mereu preocupat de găsirea imaginii a celui Unic “Nu, nu mi-e totuna, /De-i mult dor, de nu-i mult “ .
Ne cerem scuze dacă v-am atribuit idei care nu vă aparțin sau dacă v-am transformat, fără voia dumneavoastră, în salvatorul unui popor care, de multe ori, nu vă merită și care caută să-și justifice orice acțiune folosindu-se, în mod eronat, de numele vostru. Și, poate că, văzând toate acestea din înălțimile cerești, din eternitatea pe care doar un Orfeu le poate atinge, v-ați întrebat ce relevanță mai au vorbele acum, când lumea noastră nu mai seamănă cu cea pe care v-o amintiți.
Simțim nevoia de dragoste, căutăm pe cineva căruia să ne dăruim întru totul, pe care să ne sprijinim, pe care să-l iubim cu toată ființa noastră: „ Ne uitam ca doi copii / In oglinda stelei vii./ Unde-i oare clipa cea / De-o sorbeam si ne sorbea?!”. Ne temem de singurătate, cea pe care ai simțit-o și tu atât de des: „ În mine toate amintirile te-aşteaptă,/ De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.” și ne întrebăm adesea ce căutăm în acest amalgam de suflete pe care-l numim realitate și care se curmă brusc și pe neașteptate: „ Nu am, moarte, cu tine nimic,/ Eu nici măcar nu te urăsc”.
„Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.” – așa vă definiți, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă și de neam. Poate, faptul că v-ați nascut de ziua dragostei va adus aproape de noi, cititori, dăruind cea mai frumoasă și melodioasă parte a vieții.
Maestre, dă-mi puțin din puterea ta pe care ai avut-o de a întreține un adevărat cult al cărții lui Eminescu, sub constelația spirituală a cărui iși recunoaște statutul plenipotențiar de poet: ”Știu: cîndva, la miez de noapte, / Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra căriții Sale”.
Poezia dumneavoastră realizează un contact liric de mare emotivitate cu existența omului contemporan în toată frumusețea, măreția și dramatismul ei. Întreaga creație e străbătută de multă lumină și omenie, de un cuceritor lirism.
„ Poeții sunt copiii naturii./Nimic mai trist, mai dureros/Decât poetul/Rămas orfan de mamă. ” sunt armele prin care ajungeți la sufletele celor interesați de literatură. Mama… este simbolul adăpostului, căldurii, dragostei și hranei, pe care o venerați nespus. ”Făptura mamei” reprezintă un arhetip, un izvor de inspirație pentru mine, pentru alții, pentru toți . „ Mâinele mamei ” , „ Ochii mamei”, „ Chipul tău, mama” aceste versuri i le citeam memei , plângea, suspina, vedeam chipul mamei îngândurat și obosit. Și i-am văzut mâinile muncite și îmbătrânite…A fost nevoie să devin mare pentru a o înțelege pe mama, pentru a înțelege câte frământări interioare, câte visuri neîmplinte, câte dureri și doruri nespuse a ascuns în sufletul ei.
Citez elevilor mei versurile dumneavoastră și totul din jur transcende prezentul fad al unei școli obișnuite. Urcă la culmile înțelepciunii, rațiunii și emoției. O clipă spulberată în timp, un vis atârnând pierdut în realitate… Asta este ora de română pentru mine de când mă știu. O adevărată oră sacră camuflată în profanul unei zile obișnuite de școală , deoarece „În aceeași limbă/ Toată lumea plânge, /În aceeași limbă/ Râde un pământ. ”
Ați luptat pentru independența R. Moldova în anii 90 și ieșirea de sub ocupația rusească. Ați militat dârz pentru unirea Basarabiei cu Patria-mamă România - fapt pentru care ați fost persecutat "Limba română este întâia graniță a țării mele care trebuie păzită."
Adevărat om și artist, vă impuneți figura prin creativitate și emoție, prin trăire înmuiată în cerneală. Vă constituiți ca model suprem, ca personaj central al vieții literare rudimentare pe care o poate experimenta un adolescent.
P.S. Ca o cheie cu care ne deschideți mințile și sufletele spre a face loc mesajelor literaturii, reușiți să pătrundeți în cel mai impenetrabil loc al unui om, sufletul.
Cu deosebită considerație,
Rutcovschi Natalia, profesoară de limba și literatura română,
IPLT Mihai Eminescu, orașul Drochia

Publicat în Fără categorie
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Fără categorie
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.