Un poet mesianic, un poet al tribului său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea neamului.

La 14 februarie de ziua naşterii marelui poet, Grigore Vieru am sărbătorit şi Ziua Națională a Lecturii.
Poetul neamului care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele: Grai, Mama, Pace…

Cu această ocazie în biblioteca liceului în cadrul lecției de română altfel elevii clasei a II-a,,C",ghidați de învățătoarea Lupaşcu Maria au desfăşurat diverse activități:
*Recital de poezie
*Opera lui Grigore Vieru prin prisma culorilor(desene)
*Biografia scriitorului
*Cântecul,,Țărişoara mea"
*Scrisoare de recunoştință adresată lui Grigore Vieru
*Donație de carte

Elevii clasei aII-a,,C" au demonstrat ingeniozitate,
creativitate,pasiune față de opera lui Grigore Vieru.
A fost o activitate care ne-a mângâiat sufletul cu versurile sale frumoase şi ne-au creeat o atmosferă de neuitat.
Păstrăm vie amintirea poetului Grigore Vieru,prin dragostea noastră față de opera sa,iar această dragoste să crească tot mai mult în sufletele tinerei generații!
Scopul acestui eveniment este de a promova lectura în rândul tinerilor.

Cadă frunza-n vânt –
Stele ard cerești!
Singur tu nu ești,
Dulcele meu sfânt.

Tot ce-i sus de ram
Tot ce-i depărtat,
O, fiu, rourat,
Ne e rouă neam.

Între doi păgâni
Să n-ai ochii triști,
Liber să te miști
Între două pâni.

Poezia lui Grigore Vieru a făcut și face parte din rezistența Basarabiei - o Basarabie anexată de ruși, de la 1812 încoace (cu excepția celor 22 de ani de unire cu România, din anul 1918 până în 1940). Dincolo de teme - sacre sau profane, ceea ce conferă o frumuseţe tragică poeziei lui Grigore Vieru este conştiinţa valorii imense a limbii. Nu contează faptul că această preţuire exacerbată se datorează unor circumstanţe istorice; important este că ea are un efect estetic, făcând cuvintele extrem de preţioase şi redându-le autoritatea originară. Când citim sau ascultăm o poezie de Grigore Vieru ni se transmite sentimentul că trebuie să acordăm o importanţă maximă fiecărui cuvânt, pentru că a fost obţinut cu greu.

Poetul Grigore Vieru se definea ,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi”, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam, a iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga  viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi o frumuseţe rară. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, aşa rămâne definit Grigore Vieru în inima neamului românesc.În anul 1957, fiind student  debutează editorial cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. 

  Pentru „creșterea limbii" și „a patriei cinstire" a trăit, a scris, si a suferit  poetul din Pererita, cu versul lui românesc. Grigore Vieru a considerat limba noastră, acea limbă sfântă, care „leagă, prin sânge, pământul de popor".       Grija autorului pentru destinul limbii, pentru pastrarea ei nealterată devine o sacră şj permanentă datorie."Nici un grai nu e mai mare decât Patria nici un grai nu este mai mic decât istoria Patriei", constata el. Versurile lui se înscriu într-un program literar ce are ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii române, integritatea acesteia într-o ţară în care  s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi.

 Limba Română (ca valoare) este aşezată alături de Biblie: „Două lucruri în astă lume au fost zidite pînă la capăt: Biblia şi Limba Română”. Perfecţiunea, frumuseţea Limbii Române e lucrarea lui Dumnezeu, crede Poetul.            Grigore Vieru este ultimul poet cu Basarabia în glas. Un poet mesianic, un poet al tribului său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea neamului. Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilităţii înfăţişării sale şi a vocii sale – moi şi stinse, menite parcă să şoptească o rugăciune, nu să pronunţe propoziţii aspre ca vechii profeţi – un poet dârz, un cuget tare, un spirit incoruptibil.

 „Un poet care şi-a asumat greul unui grai, trecîndu-l prin inima sa, şi, încărcat de răbdare, înţelepciune şi nouă frumuseţe, îl întoarce semenilor săi... un asemenea poet rămîne-va „suflet în sufletul neamului său” (Ioan Alexandru)”.

Lupașco Maria,

învățătoare,

I P L T ,,Mihai Eminescu", or. Drochia