Colosul

uriașului meu MR55
voi nu v-aţi petrecut cu mine nopţile pe aceste înălţimi şi din spinarea acestui uriaş de fier n-aţi privit, cu mândria celui ce n-are ce pierde, spre bolta de stele n-aţi dormit în braţele lui protejaţi de întuneric şi nu v-aţi trezit la kilometri distanţă de casă cu spaima unei zile noi tensiunea din osatura lui voi n-aţi simţit-o şi n-aţi văzut nici aburul ridicându-se în zori din carnea sa fără efort, cu aripi de înger voi nu i-aţi auzit scrâşnetul măselelor de oţel în soarele verii de august şi nu i-aţi admirat modul de-a purta fără un cuvânt, maiestuos, oraşul ca într-o palmă de sfânt peste mări de ceaţă nu v-aţi lipit obrazul umezit de lacrimi de fruntea sa şi n-aţi ascultat ecoul ce-l adăposteşte pântecul său de ani buni ca pe o ispită privind însingurarea serii. nu v-aţi întrebat de unde şi până unde i se poate întinde aşteptarea nici viaţa şi nici dacă din umerii lui poezia ar putea zbura pentru totdeauna, cel mai bine voi n-aţi ascultat zbuciumul râului de lumină curgând prin inima sa de aceea, nu vă aparţine acest poem! el va rămâne poemul unei singure iubiri cu tot ce a cuprins ori nu poezia din el -iubirea şi prietenia dintre un pui de om şi uriaşul său de fier- poezia aceasta, viaţa mea ca un zmeu de hârtie călătorind printre toate lucrurile pierdute... abia de te zăreşti de aici şi mai c-aş râde de tine -ca un nu-dai-doi-bani-pe-el ce sunt- dacă n-aş privi cu inima strânsă de milă şi frică la făptura prietenului meu, aşezată ferm, drept pe picioarele sale ca un uriaş pod răsucit peste moarte.Publicat în Cultură, Literatură
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Cultură, Literatură
Etichete: revista-timpul-londra
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.