Colosul

                                                                                             uriașului meu MR55

voi nu v-aţi petrecut cu mine nopţile pe aceste înălţimi şi din spinarea acestui uriaş de fier n-aţi privit, cu mândria celui ce n-are ce pierde, spre bolta de stele n-aţi dormit în braţele lui protejaţi de întuneric şi nu v-aţi trezit la kilometri distanţă de casă cu spaima unei zile noi tensiunea din osatura lui voi n-aţi simţit-o şi n-aţi văzut nici aburul ridicându-se în zori din carnea sa fără efort, cu aripi de înger voi nu i-aţi auzit scrâşnetul măselelor de oţel în soarele verii de august şi nu i-aţi admirat modul de-a purta fără un cuvânt, maiestuos, oraşul ca într-o palmă de sfânt peste mări de ceaţă nu v-aţi lipit obrazul umezit de lacrimi de fruntea sa şi n-aţi ascultat ecoul ce-l adăposteşte pântecul său de ani buni ca pe o ispită privind însingurarea serii. nu v-aţi întrebat de unde şi până unde i se poate întinde aşteptarea nici viaţa şi nici dacă din umerii lui poezia ar putea zbura pentru totdeauna, cel mai bine voi n-aţi ascultat zbuciumul râului de lumină curgând prin inima sa de aceea, nu vă aparţine acest poem! el va rămâne poemul unei singure iubiri cu tot ce a cuprins ori nu poezia din el -iubirea şi prietenia dintre un pui de om şi uriaşul său de fier- poezia aceasta, viaţa mea ca un zmeu de hârtie călătorind printre toate lucrurile pierdute... abia de te zăreşti de aici şi mai c-aş râde de tine -ca un nu-dai-doi-bani-pe-el ce sunt- dacă n-aş privi cu inima strânsă de milă şi frică la făptura prietenului meu, aşezată ferm, drept pe picioarele sale ca un uriaş pod răsucit peste moarte.