Privim în aceeaşi direcţie

gelu dragos
0

Noaptea trecută am visat un poem
lung cât o pagină de revistă
scris cu litere caligrafice
motiv pentru care nu-l pot reproduce,
îl povestesc pe scurt...
Descrie-mi, Doamne ţinuturile
în care nu am călcat
şi înfăţişarea Ta
deşi exprimarea-Ţi nu o voi pricepe
poate,
iar tu, Doamnă desenează-mi
un tablou care să-mi ţină de cruce
seara la culcare
Fiindcă eu am fost îndrăgostit
doar de cuvintele mai lungi ca
Ecuatorul
motiv pentru care alaltăieri
le-am trădat
Pe tine, nu,
deşi prin venele mele
nu curge sânge,
ci trec doar vânturi
mirosind a toamnă târzie
Iar într-o noapte chiar a venit
Toamna.

Publicat în Cultură, Literatură

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te