Ținutul închis

De mult prea mult timp ţinutul nostru e închis
ne ţinem sufletele ca-ntr-o pânză de paianjen,
viaţa noastră are prea multe coborâri şi crăpături
deşi trăim într-un mare clopot de sticlă.
A venit vremea ca fiecare s-o luăm pe un drum
vreau să pun ordine şi dacă mă împotmolesc în desiş.
Oare de ce seara vorbeşti într-un fel şi mâine eşti alta?
Până la urmă toţi avem nevoie de puţină primăvară
de puţin orizont albastru şi cuvinte înstelate şi tandre.
Pe lume am venit ca să învăţ fericire încă din tinereţe...
tu mă înveţi zilnic ce-i bătrâneţea şi opacitatea
iar cuvintele dintre noi nu mai prind rădăcini...