Despre anotimpuri și activități în aer liber

Stilul de viață în Norvegia este foarte activ, norvegienilor și nu doar lor ci și celor care locuiesc aici, le place mult plimbatul, ieșitul în natură. Ba au chiar și o zicală care s-ar traduce astfel – nu există timp urât ci doar haine nepotrivite. Indiferent de cât e de frig, vei întâlni persoane care fie aleargă, schiază (pe timp de vară se găsesc schiuri pe roți) ciclează, fac jogging sau pur și simplu se plimbă.

În general vremea este răcoroasă, aici în est, atât pe timp de iarnă cât și pe timp de vară. Avem parte de multă vegetație, păduri de conifere, chiar dacă ne aflăm într-un oraș modern. Astfel, se pot găsi și ferme de vaci, oi și găini chiar în vecinătatea orașelor. Norvegienilor le place să se ocupe de agricultură iar grădinile lor arată extraordinar.

Se spune că norvegienii se nasc pe schiuri. Într-adevăr sunt extrem de pasionați de schiuri, istoria acestora începând prin anii 1200 ca mai apoi, în secolele următoare, să devină mijloc de transport chiar și în scopuri militare. În zilele noastre, norvegienii merg să schieze oriunde și oricând. Pe dealuri, în aer, vara, pe drumuri de asfalt și duși de vânt. Mii de copii de grădiniță merg la clubul de schid in cadrul școlii.

Despre experiența mea și a micii mele familii de aici din Norvegia versus vreme, pot spune că petrecem mult timp în aer liber indiferent de cât e de frumos sau urât afară, și apreciez această obișnuință. La gradiniță copiii dorm afară, în cărucior, în special pe timp de pandemie. Căruciorul în care dorm trebuie să fie dotat cu toate cele necesare conform anotimpului (plasă de țânțari, protecție împotriva vântului, soarelui și ploii, sac de dormit, căciulă, ciorapi și mănuși din lână) conform anotimpurilor.

Iarna, punem pe noi haine de lână și ne îmbrăcăm bine la -18 grade Celsius. Plimbările uneori se rezumă la 15 min, gerul fiind mult prea aspru iar noi, genetic, nu suntem programați pentru asemenea temperaturi de joase. Desigur, un lucru foarte important este hidratarea pe timp de iarnă și folosirea cremelor grase deoarece aerul este extrem de uscat. Ninsorile pot debuta în luna octombrie și a se lua de tot prin luna mai.

Primăvara, după cum am mai menționat și în alt articol, este plină de culoare și miresme iar aerul proaspăt și rece te pătrunde prin toată ființa. Natura arată demențial, tonuri de verde de care nici nu bănuiai că există. Lumea muncește prin grădini, se plantează în special flori (vreau să menționez că sunt foarte scumpe, la fel și solul). Se dă startul grătarelor iar magazinele sunt pline de produse generice pentru 17 mai, ziua națională a Norvegiei sau ziua Constituției (semnată la Eidsvoll în 1814).

Vara, la +30, ne dăm cu creme SPF50, deoarece soarele este extrem de dur. În timpul liber obișuim să mergem la cascadă, nu departe de casa noastră se găsesc locuri pitorești. Ne place să ascultăm cum curge apa rece și curată sursurând printre pietre însoțită de un miros îmbietor de brad. De asemenea, chiar și capitala împreună cu fiordul Oslo are multe de oferit în materie de natură. Vremea pe timp de vară este foarte schimbătoare, ziua poți avea parte atât de averse cât și de soare puternic care nu apune decât spre ora 22.00.

Toamna este la fel de colorată ca și primăvara doar cu alte nuanțe. Poate fi extrem de scurtă și în mare parte ploioasă.

Cam atât am avut de spus despre vreme și activități în aer liber pe scurt.

Publicat în Cultură, Actualitate, Idei

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te