Luceafărul / Vesper (4/6) – Mihail Bantaș (1890-1959) – poet, traducător / poète, traducteur
| Mihai Eminescu în tălmăcirea lui Mihail Bantaș © | Mihai Eminescu par le truchement de Mihail Bantaș © |
| Luceafărul (4/6) În vremea asta Cătălin, Viclean copil de casă, Ce împle cupele cu vin Mesenilor la masă, Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesii rochii, Băiat din flori și de pripas, Dar îndrăzneț cu ochii, Cu obrăjei ca doi bujori De rumeni, bată-i vina, Se furișează pânditor Privind la Cătălina. Dar ce frumoasă se făcu Și mândră, arz-o focul; Ei Cătălin, acu-i acu Ca să-ți încerci norocul. Și-n treacăt o cuprinse lin Într-un ungher degrabă. – „Da' ce vrei, mări Cătălin? Ia du-t' de-ți vezi de treabă." – „Ce voi? Aș vrea să nu mai stai Pe gânduri totdeuna, Să râzi mai bine și să-mi dai O gură, numai una." – „Dar nici nu știu măcar ce-mi ceri, Dă-mi pace, fugi departe - O, de luceafărul din cer M-a prins un dor de moarte." – „Dacă nu știi, ți-aș arăta Din bob în bob amorul, Ci numai nu te mânia, Ci stai cu binișorul. Cum vânătoru-ntinde-n crâng La păsărele lațul, Când ți-oi întinde brațul stâng Să mă cuprinzi cu brațul; Și ochii tăi nemișcători Sub ochii mei rămâie... De te înalț de subțiori Te-nalță din călcâie; Când fața mea se pleacă-n jos, În sus rămâi cu fața, Să ne privim nesățios Și dulce toată viața; Și ca să-ți fie pe deplin Iubirea cunoscută, Când sărutându-te mă-nclin, Tu iarăși mă sărută." Ea-l asculta pe copilaș Uimită și distrasă, Și rușinos și drăgălaș, Mai nu vrea, mai se lasă. Și-i zise-ncet: - "Încă de mic Te cunoșteam pe tine, Și guraliv și de nimic, Te-ai potrivi cu mine... Dar un luceafăr, răsărit Din liniștea uitării, Dă orizon nemărginit Singurătății mării; Și tainic genele le plec, Căci mi le împle plânsul Când ale apei valuri trec Călătorind spre dânsul; Lucește c-un amor nespus Durerea să-mi alunge, Dar se înalță tot mai sus, Ca să nu-l pot ajunge. Pătrunde trist cu raze reci Din lumea ce-l desparte... În veci îl voi iubi și-n veci Va rămânea departe... De-aceea zilele îmi sunt Pustii ca niște stepe, Dar nopțile-s de-un farmec sfânt Ce nu-l mai pot pricepe." – „Tu ești copilă, asta e... Hai ș-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele Și nu ne-or ști de nume, Căci amândoi vom fi cuminți, Vom fi voioși și teferi, Vei pierde dorul de părinți Și visul de luceferi." | Vesper (4/6) Pendant ce temps-là Catalin, Un jeune et joli page Enfant sans famille et malin, Venu dans ces parages Afin de porter pas à pas Le manteau de la reine Et pour servir dans les repas Comme échanson, – sans gêne Vient regarder d’un œil furtif Cataline, la fille Du roi, pensant d’un air naïf : Diable, qu’elle est gentille ! Ah, c’est le moment, ou jamais, De tenter la fortune Mon garçon ! Et vite, tout gai, L’enlaça sur la brune, Dans un coin obscur, hardiment. – « Ah, mais tiens-toi tranquille Et puis, que me veux-tu, vraiment, Avec ces façons viles ? » – « Ce que je veux ? Ah ! Je voudrais Ne te voir plus pensive, Mais bien riante, et, puis, après Baiser ta bouche vive ! » – « Je ne sais pas ce que tu veux, J’en suis toute surprise, Ô, je suis de Vesper des cieux Éperdument éprise. » – « Si tu ne le sais pas, je vais À l’instant te l’apprendre, Pourvu que tu sois désormais Plus aimable, plus tendre. Quand je t’enlacerai d’un bras Enlace-moi de même Qu’un oiseleur qui dans ses lacs Étreint l’oiseau qu’il aime. Que tes yeux restent sous mes yeux Quand mes regards y plongent, Quand je t’élève plein de feu Jusqu’à moi comme en songe, Hausse-toi vite et reste ainsi, Dans mes bras recueillie, Et regardons-nous attendris Pendant toute la vie. Et pour qu’enfin l’amour te soit Connu dans son ivresse Quand je t’embrasse, embrasse-moi Embrassons-nous sans cesse. » Ravie elle écoutait l’enfant, Et, confuse et aimable, Se refusait tout en s’offrant À ce page adorable, Et lui dit : « Je te connaissais Déjà depuis l’enfance, Étourdi, tu me ressemblais Et tu serais ma chance, Mais un bel astre, mon Vesper Surgissant en silence, Des solitudes de la mer, Rend l’horizon immense. Lorsque je vois aller vers lui Les vagues comme en rêve, Je sens que mes yeux alanguis Se noient de pleurs sans trêve. Il brille plein d’amour nouveau Pour apaiser ma peine, Mais il monte toujours si haut Que ma poursuite est vaine, Et de son monde un triste jour Ses froids rayons m’amènent… Toujours je l’aimerai, toujours Je lui serai lointaine… C’est pour cela que mes jours sont Des steppes désertiques, Tandis que toutes les nuits ont Un charme énigmatique. » – « Tu n’es qu’une enfant, voilà tout. Perdons-nous dans le monde Qu’on ne sache plus rien de nous Dans la forêt profonde, Où nous serons sages toujours, Pleins de joie infinie, Et tu y quitteras l’amour De cet astre sans vie. » |
Publicat în Actualitate
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Actualitate
Etichete: revista-timpul-quebec, Québec, traduction, poésie, français, traducere, franceză, poet, poète, poezie, traducteur, traducător, Ponts culturels QRM, Mihail Bantaș, Andreea Sion, Luceafărul, Vesper
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.