Shanti Nilaya – Mi se spunea Lemuriana (3)

PRIN EROS ŞI PHILIA, ADUCERE AMINTE

Mi se spunea Lemuriana

La ceasul ce desprinde om de trupu-i,
Când cețuri avalonice disipă,
Lumea din care te răpește somnul
Și te ridică-n tainică aripă,
Când sus și jos unite-s în cărare –
Știi că e vis, dar totuși știi că nu-i,
Se-aude-o voce călăuzitoare
Mai povestind Tărâmul Nimănui…

Căci, ce-i pământul scufundat în ape?
E-al umbrelor uitării sanctuar.
Nici Eros și nici Philia, Agape,
Nu-l pun în simțul omului măcar
Și nu-l cutreieră prin beznă luna –
Sunt doar tăciunii ei îmbobociți,
Din ale fiicelor scântei, scânteia
Și-aprinde felinarele de-arginți.

Tu calci sub talpa spiritului unda,
Oglinda-și sparge chipul ei turcoaz,
Un turn de clipociri reverberează
Sub umbra lunii marea de topaz
Și-n sfera timpului alt timp s-arată,
Pătrunzi și nu-i fior să-l fi știut,
Lemuria-și deschide-n suflet poartă
Din viitorul fostului trecut.

Dar somnul tău e somn doar pentru alții,
Iar visul tău e vis cât nu-l șoptești,
Cât e necunoscut, doar dus de tine,
Cât încă nu a fost să-l povestești:
Trăiri, simțiri, renașteri și redute
Sub pagini care te-au îngenunchiat
Și tot atâtea pagini-neînfrângeri
Ce-s vis în vis, ca viața ce s-a dat.

Mi-așază clipa pergament pe hartă,
Pe linia de-nsumare fir de-argint.
Să fie iarăși astrul, iar cărarea?
Să fie iar Tărâmul de Corint?
Transpun pe foi cu-n soi de-nfrigurare
Și-atât de mult la-ntoarcere aș vrea
Să fiu cu voi, să re-nviem legenda,
Cât doar legenda ni-i asemenea.

Lemurian destin ori neuitare
Ia fiecare din întreg, tumult,
Dar nu-i striviți sub pleoape căutarea
De-o veți citi ca-n vremea de demult…