Shanti Nilaya – Ultima noapte în Lemuria (1)

ÎNTOARCEREA LEMURIENILOR

Ultima noapte în Lemuria

A fost o seară și o dimineață,
Cu ziua mijloc de-auriu coral
Scăldat la țărmuri în curenți de viață
Așa trăia cristalul de opal −
El − continent sau inimă lemură
Din focul sacru oamenii-și călea,
Pentru-a clădi ființa cea mai pură
Cu cerul și pământu-asemenea.

Aici își făceau veacul și-adăpostul
Ei, cei descinși din suflete-semințe,
Frumoșii 'nalți cunoscători de rostul
Fără cuvânt ori fără de sentințe,
Descântători întru astrale haruri
Amestecau în gând culori-lumini,
Din care-n sărbători, în cânt de flaut,
Pictau pe pânza mărilor delfini.

Nu, nu aveau nevoie să culeagă
Ori să zdrobească-n pumni, vreun suc să ia,
Ci-și trimiteau efluvii de iubire
Spre pajiști și spre cozile de stea,
Făceau din ele-un soi de hrană-albastră
Cu 'naltul omenește invertit −
A fost o seară și o dimineață
Și-un neam din universul Dhal venit.

Curgeau minuni din toate cele multe,
Trepte de jad duceau spre templul lor,
Fără trăire joasă ce-ar ascunde
Gând neprieten sau gând luptător,
Intrau pe porți dintr-un metal eteric
Și fete-n arcuiri, dar și băieți…
Câți ani aveau? Cutreierau eonii
Până-n adânc suav de tinereți.

Dar undeva, acolo între ape,
Din imprecizii și necuviințe,
Dintr-o voință de-a-nrobi destine
Ori dintr-a poftei de-a domni dorințe
Atlanți avizi au inventat războiul −
Peste cei pașnici au trimis urgia,
Și până-n noaptea nopților, puhoiul
Le-a scufundat sub undă veșnicia.

A fost o seară și o dimineață
Cu ziua mijloc de-auriu șuvoi;
Pe puntea continentului e viață
Căci timpul curge-n versuri înapoi,
Dar chiar de-ar fi legendă doar să fie,
Dictatul spiritului de graal
Lăsat-a nouă știință, mărturie,
Tăblițele în limba naacal.

Citesc târziu, sfârșitul se sfârșește,
În lumea altor ființe cred, mi-e dor,
Iar cel din urmă semn îmi deslușește:
Întoarcerea lemurienilor…