Lidia Grosu, poezii

PASĂREA MEA, POEZIA

Pentru mine
Nu pot să plâng...
Și atunci când mă doare,
Leg lacrima
În nod cu timpul,
Şi resemnarea,
Sfidând limbajul
Unui asfinţit de soare
Și al frunzei
De salcie,
Refugiată în lumea
De-aramă.

Strig neauzit
Şi  trăiesc repetat
Aceeaşi eroare
Şi las Pasărea  mea,
POEZIA,
Din mine
Spre tine să … zboare.

ÎNTR-O TĂCERE ÎNCAP, de Lidia GROSU

De-un car de ani
Nu l-am mai vizitat…
Castelul de vis,
De dorinţa închiderii
E manevrat...

N-aş îndrăzni să-l ating,
Nici aş muşca
Dintr-un fruct interzis,
Dar...  viu,
În  porniri ştrengăreşti,
Intru-n castelul de vis.

...Aş putea să ating

Fructul înzăpezit,
Dar nu şi-ngheţat
Fără scară, un vârf de copac
Cât muntele,-mi pare, de-nalt.

Degete fine ale trăirii
Îmi palpează osânda.
Învăţ, repetat,
Să nu căd în păcat
Când Eva
Îmi zâmbeşte-n oglindă.

Pasărea Colibri 
A inimii mele
Îşi cântă  răni vechi,
Sângerânde:
De la altă-nălţime
Roentghenografiază
Desişul de mărăcini –
Să se-mplânte.

...Într-o tăcere doar mai încap.
O las să vorbească
Şi când în ea mă retrag,
Degete fine ale trăirii
Osânda,
Pe nou, mi-o palpează...

PE CĂRĂRI NEUMBLATE, MICTERUL

Prin părul tău grizonat
Îmi port degetele
Domol,
Pecum pasul pe nişte
Cărări neumblate,
Topite în timp…

O poveste
Pe care mi-o dăruieşti
Şi în care intru
Fără  teama debusolării,
La intersecţii nefaste,
A viteazului –  
Tinereţii ursit.

Eu, Cosânzeana,
Tu – Făt-Frumos,
Niciodată maturi
Pentr-un postmodernism,
Perimate modele de lux
Vom tria
Cu o ultimă doză de optimism...

Furtuni pasagere vom  îmblânzi
Şi valuri spumoase, de dor,
Ideea ne-ar spulbera-o –
De-nfăţişare-a lor, falsă,
Şi-a noastră – de timp trecător.

...Părul tău grizonat
Mă motivează
S-aspir la povestea
Ce are-nceput, dar nu şi final...
Voi veghea,
Pe cărări neumblate,
Misterul lor, scris astral...