Ucraina: între legende, pierderi și diferende

Ceasul dimineții

Niprul, al treilea fluviu din Europa, după Volga și Dunăre, primea pe malurile apelor sale nedeslușite, de sub ghețurile lunii februarie, bruma frământată, neștiind, totodată, că va ajunge să împartă focurilor, în decursul dimineții de Dragobete, nu doar pământurile vechiului hatmanat căzăcesc și a rutenilor, cât și întregul mapamond, cutremurat de ecoul bombardamentelor, tancurilor și a proiectilelor de artilerie ce răsună încă și acum în canalele mediatice: “Cine are dreptate?”. N-a mai contat cifra de asemănare culturală. N-a mai contat limba deslușită pe același fond slavic. N-au avut preț nici viețile omenești și nici valorile, ci jocul de neînțelegeri politice, oarbe în fața provocărilor tensionate cu decenii în urmă, în secolul trecut al zidurilor reci, tăioase și neînsuflețite.

Ora 5 dimineața, fus orar UTC+2, în data de 24 februarie 2022, Putin anunță o “vremelnică operațiune militară specială” în estul Ucrainei; fărâme de timp mai târziu, rachetele și proiectilele rusești, urmate mai apoi de o invazie combinată a Forțelor Armate Ruse, lovesc mai multe zone și orașe din Ucraina, în preponderență estul țării și nu în ultimul rând, capitala culturală, economică și politică, Kiev. În decursul dimineții de 24 februarie, explozii și avioane neidentificate (cel mai probabil aparținând forțelor aviatice ucrainene) au fost auzite și remarcate și de cetățeni români stabiliți în județele de graniță cu Ucraina, precum Botoșani și Suceava, stârnind confuzii, îngrijorare și teamă printre populație, cu greu calmată de către aleșii locali.

Reacții internaționale

Mobilizarea nu a venit doar din partea comunității internaționale. Chiar și compatrioții noștri au arătat empatia binevoită în asemenea situații de criză și au poposit, de unii singuri, organizați în cete de voluntari (vezi, spre exemplu, grupul public de Facebook destinat voluntarilor și donatorilor dornici de a-i ajuta pe vecinii ucraineni afectați de război: “UNIȚI PENTRU UCRAINA – Об’εднанi за Украiну – United for Ukraine”), la punctele de graniță ale României cu Ucraina, pentru a facilita primirea în țară a refugiaților, transportul acestora spre familii (Ucraina fiind una dintre țările cu un aport masiv de populație dezrădăcinată în diaspora și nu numai), cât și consiliere psihologică ori juridică în vederea obținerii statutului legal de refugiat (în tandem cu varii ONG-uri și chiar universități). Tăcerea a venit dinspre camarila așezată în fruntea guvernării României, “împăcată” cu declarațiile faiestuoase și patetice ale decidenților politici, care s-au trezit multe ore – dar importante – mai târziu să viziteze punctele vamale cu Ucraina, spre exemplu cazul premierului Ciucă, înconjurat de trei miniștri, șeful DSU, un secretar de stat și de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, în inspecția sa a vămii Siret, fără a reuși să lase vreun plan de acțiune concret și totodată lipsindu-se de cuvinte în fața apostrofării activistului botoșănean, Daniel Câșlariu: “Ce-ați făcut? Nimic n-ați făcut. Știți cine trebuia să fie primii aici? Instituțiile, nu noi voluntarii. Nu trebuia noi să mergem să le dăm măști în spitale și ajutoare”. Între timp, în decursul zilei de 27 februarie 2022, autoritățile de la Kiev însărcinate cu apărarea țării, în frunte cu președintele, au anunțat că vor conjuga o “legiune străină internațională”, unde cetățeni din toate părțile lumii, cu experiență anterioară pe frontul de luptă, sau nu, dar capabili din punct de vedere fizic și psihic de a se antrena și de a contribui la defensiva conceptului democratic european, se pot înrola. Zelensky a acuzat totodată, prin apelul său la voluntari internaționali pe frontul de luptă, lentoarea autorităților europene într-ajutorarea Ucrainei: “Cum o să vă apăraţi pe voi dacă sunteţi atât de înceți în a ajuta Ucraina?”.

Bravură în linia gloanțelor

În tot acest timp, răsar pe diversele rețele de socializare acțiuni eroice și persistente ale civililor ucraineni, parcă reieșite din scenele protestelor și a masacrului distopic din 1989, din Beijing, piața Tiananmen, aceștia stând în calea trupelor rusești și blocând accesul tancurilor și blindatelor, în ciuda riscurilor iminente de a-și pierde în orice moment viața. În spațiul aviatic, aparent dominat de supremația rusească, apar știri răcoritoare pentru soarta și destinul Ucrainei: în urma presupusei prăbușiri a șase avioane rusești de către un pilot ucrainean al unui avion MiG-29 Fulcrum, cu identitate momentan neidentificată (de asemenea, neieșind din calcul posibilitatea unei legende urbane menite doar să ridice moralul populației), acesta a primit în urma reușitelor sale titulatura de “Fantoma de la Kiev”. Dacă într-adevăr este confirmată identitatea pilotului (care la momentul de față, de ar fi adevărată situația, ci nu o poveste inventată, ar fi în pericol deschis vreunei posibile retorsiuni rusești, în spiritul autocratic de la Kremlin, amintindu-ne cruntele asasinări și tentative ale jurnaliștilor și activiștilor politici la mâna serviciilor secrete moscovite), “Fantoma de la Kiev” ar deveni primul as în aviație european din secolul 21, un moment marcant în istoria modernă a Europei și a lumii. În paralel, potrivit Reuters, BBC și CNN, până la momentul de față, Rusia a suferit pierderi semnificative comparativ cu opozanții, luându-se în calcul 4.300 de soldați uciși, 200 de soldați capturați, 146 de tancuri și 536 de vehicule blindate distruse, 29 de avioane și 26 elicoptere militare doborâte la sol, pe când Ucraina a înregistrat, din punct de vedere militar (se poate observa din statistică cum civilii au fost ținte prime ale armatei rusești), pierderi minuscule: 2 avioane doborâte la sol și în jur de 100 de soldați uciși.

Situația, în ceea ce privește guvernul, se îmbunătățește, cel puțin la o primă vedere, în situație de criză, în ton cu trecerea Nistrului. Președintele ucrainean, Volodymyr Zelensky, a condamnat plecarea, chiar cu zile în urma începerii războiului, a mai multor moguli și oameni de afaceri ucraineni, oferindu-i întregii lumi drept exemple de lașitate. În ciuda multitudinii de amenințări primite la adresa integrității familiei sale, Zelensky a refuzat oferta SUA de a-l evacua și a ales să rămănă în Kiev, să susțină moralul civililor și trupelor armate în fața invaziei (“Lupta se desfășoară aici. Nu am nevoie să fiu evacuat, am nevoie de muniţie anti-tanc.”) – în mai multe fotografii și filmări apărute printre internauți, Zelensky (și nu doar, până și primarul Kievului și fostul președinte, Petro Poroshenko) este surprins printre rândurile soldaților ucrainieni, luând parte la întregirea defensivei militare. Cum acțiunile trupelor rusești de a bombarda clădirile de civili și spitalele pline ochi de răniți și oameni îndurerați de suferință au arătat că regulile de război, în ochii celor însetați de putere, nu reprezintă decât niște formalități birocratice, nu trebuie să ne pripim în a privi fără scepticism nici acțiunile și cuvintele președintelui ucrainean, ba chiar suntem nevoiți, în spiritul adevărului, să le punem sub semnul întrebării, de unde se pot ramifica mai multe centre de examinare a problematicii, mai ales din perspective psihologice și politice: propaganda rusească este contracarată la rândul ei cu propagandă occidentală (să nu uităm istoricul lui Zelensky ca actor de comedie, jucând ca președinte al Ucrainei într-un film, chiar înainte să fie ales de 75% din popor în funcție), ori eforturile de a combate înaintarea oligarhică au un fundament sănătos în spate, lipsit de un conflict de interese și merituos în a păstra valorile democratice construite pe sângele vărsat de strămoșii fiecărei națiuni europene în conflictele din urmă? În vremuri de restriște, omul trebuie să se sustragă din fața valurilor efemere și să se lase, în cuvintele și deciziile sale, luminat de rațiune, spre a evita deziluziile și dezamăgirile (“Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi şi nouă toate;/ Ce e rău şi ce e bine/ Tu te-ntreabă şi socoate;/ Nu spera şi nu ai teamă,/ Ce e val ca valul trece;/ De te-ndeamnă, de te cheamă,/ Tu rămâi la toate rece” – strofă din Glossă, de Mihai Eminescu).

Publicat în Politică

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Categorii: Politică

Etichete: contribuitori, ucraina, rusia, razboi

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te