Vasile Geantău, colecționar și călăuză către lumea clasicilor literaturii române

La sfârşit de an, am avut plăcerea să discutăm cu un colecţionar remarcabil, domnul Vasile Geantău. Este tatăl cunoscutei avocate Gianina-Vera Poroșnicu, ea însăși o iubitoare a literaturii și artei, care a mărturisit că de la tatăl său a moștenit plăcerea și bucuria apropierii de literatură și, în primul rând, de Eminescu. Să descoperim, însă, povestea domnului Vasile Geantău.

S-a născut în iarna anului 1950, în județul Vaslui. La 100 de ani după Eminescu, așa cum îi place să spună. Poate că și de aceea s-a apropiat, încă din copilărie, de opera poetului național. Altfel, după cum ne spune, dragostea pentru literatură i-a insuflat-o familia: „cu timpul, contururile și liniile cărților de colorat ale copilăriei au început să absoarbă din cărți înțelesuri din ce în ce mai bogate”. Și a venit școala, cu un învățător deosebit, Virgil Popa, apoi cu profesori care i-au fost mentori și i-au modelat personalitatea –  domnii Oprea și Putină. Și, desigur, cu orele de limbă și literatură română. Iar elevul Vasile Geantău citea…

Nu erau vremuri ușoare, iar Vasile Geantău nu a fost în niciun caz vreun privilegiat – dacă nu luăm în calcul privilegiul de a crește într-o familie iubitoare de cultură. Îndrăznesc să spun că, foarte probabil, aici găsim cheia atitudinii pe care a adoptat-o el însuși față de fiica sa, viitoarea avocată Gianina-Vera Poroșnicu.

Maria Diana Focşa: Vă mai amintiţi cum s-a apropiat fiica Dumneavoastră de literatură? Ce-i plăcea să citească? Cum a fost întâlnirea ei cu Eminescu?

Vasile Geantău: A citit de mică, începând cu literatura vârstei. Apoi au venit câteva opere importante din literatura română, dar și cărțile de istorie. Îmi amintesc că, elevă fiind, am vizitat împreună cu ea Muzeul „Mihai Eminescu” – mi se părea important să vadă obiecte ale poetului, să înțeleagă mai bine viața lui. Era perioada în care simțeam că pot să o ajut să-și dezvolte cultura generală și valorile morale.

Să spunem aici că, pentru domnul Geantău, pasiunea pentru lectură nu s-a stins odată cu terminarea școlii. Îmi povestește că, lucrând ca maistru în instalații, făcea naveta Iași-Pașcani având în servietă romane de Marin Preda sau volume ale istoricului ieșean Veniamin Ciobanu. În definitiv, ce însoțitor mai bun și mai fidel poți avea, la drum lung, decât o carte importantă?

Mai târziu a avut grijă ca eroii copilăriei și adolescenței sale să nu-i lipsească din bibliotecă: din rafturi ne incită imaginația Zânele din Valea Cerbului, poveștile fraților Grimm, Winnetou, Ali Baba, Old Shatterhand, unchiul Tom, geograful Paganel, Șeherezada, Phileas Fogg, Martin Eden, Hari Seldon și atâtea alte personaje…

Dar domnul Vasile Geantău este, din punctul meu de vedere, o ilustrare foarte bună a ceea ce aș numi patriotism literar. Deschis și luminat, mă grăbesc să adaug – pare să ne spună că avem datoria să ne cunoaștem și să ne prețuim valorile. Poate datorită epocii în care s-a maturizat, poate datorită profesorilor, poate din alte motive, interlocutorul meu a găsit în literatura română clasică o călăuză spirituală. Și nu e vorba doar de Mihai Eminescu, de Alecsandri sau Coșbuc. A încercat să citească și, astfel, să înțeleagă lumea în care trăiește și poporul în sânul căruia s-a născut.

Sigur că Mihai Eminescu are un loc special în mintea și în inima lui, astfel că a citit mult despre viața și personalitatea poetului – îl apreciază, spre exemplu, pe N. Zaharia, autor al unor studii importante despre Eminescu, la începutul secolului trecut. Dar lista este lungă, pentru că Vasile Geantău a continuat să citească... și nu s-a oprit nici acum, chiar dacă vârsta nu-i mai permite ritmul din tinerețe.

M.D.F.: Doamna Poroşnicu spune că dumneavoastră aţi îndemnat-o să fie avocat. Vă amintiţi cum a fost atunci?

V.G.: Da. Ea voia să urmeze Facultatea de Litere, dar nu era hotărâtă. Eu tocmai citisem un text despre  Ionel Teodoreanu, care îmbinase, pe durata întregii sale vieți, literatura cu profesia de avocat. Fusese un avocat de succes, la Iași și apoi la București, și probabil că avocatura l-a ajutat să-și dezvolte talentul de vorbitor – conferințele sale aveau, după cum se știe, un extraordinar succes de public. Atunci i-am sugerat fiicei mele să încerce la Drept, unde admiterea era dificilă din cauza concurenței acerbe – în seria ei fuseseră, dacă îmi amintesc bine, 17 candidați pe loc. Mă bucur că i-am dat acest sfat, pentru că își iubește profesia.

Acum, Vasile Geantău locuiește în Rediu, iar casa lui are mireasma cărților. La intrare ne întâmpină un tablou în ulei înfățișându-l pe Mihai Eminescu. Mobilierul e sobru, lucrat manual, iar dominante sunt corpurile de bibliotecă. Volumele din colecție ocupă mai bine de jumătate din spațiu, parcă am fi într-o bibliotecă sau într-o librărie. Sunt frumos aranjate și sunt înregistrate, toate, într-un opis. Dar, oricum, colecționarul știe locul fiecăruia – niciun risc să se rătăcească vreunul.

Dragostea față de cărți a stat la temelia acestei colecții, adunate de-a lungul a mai bine de jumătate de secol. Anticariatele au fost, pentru Vasile Geantău, repere obligatorii, în toate orașele pe care le-a vizitat, și îmi imaginez curiozitatea cu care examina volumele vechi și bucuria simțită atunci când găsea ceva neașteptat. Așa s-a născut o colecție ce numără, astăzi, mii de cărți, manuscrise, icoane vechi, medalii și alte obiecte – cele mai multe dintre ele fiind legate, într-un fel sau altul, de Eminescu și epoca lui.

„Nu există zi în care să nu iau din raft o carte, să citesc sau, dacă nu am destul timp, să o verific și apoi să o reașez la locul potrivit”, îmi spune Vasile Geantău. Și îl înțeleg perfect, pentru că este o adevărată plăcere să atingi unele dintre piesele cele mai importante ale colecției lui. Cartea cea mai veche este o ediție princeps a volumului „Poesii” de Eminescu, publicat în 1884. Sunt și alte ediții princeps foarte interesante, precum și multe, multe liliput-uri. Printre ultimele intrări se numără colecția revistei „Făt-Frumos” (1931-1933), manualul „Noțiuni de stil” al lui J. Suchianu (Tipografia Curții Regale, 1896) și „Ultima rază din viața lui Eminescu”, publicată în 1902 și semnată Riria (Coralia Gatoschi). Tot în anul 2023, a achiziționat o medalie din argint, bătută la scurt timp după moartea lui Mihai Eminescu (1889).

Biblioteca este, pentru domnul Geantău, un tezaur îngrijit cu atenție și iubit cu patimă. Cunoscând-o pe fiica domniei sale, avocata Gianina-Vera Poroșnicu, acum înțeleg mai bine atmosfera în care a crescut și s-a format.

M.D.F.: Fiica dumneavoastră este preşedintele Asociaţiei “Casa Joseph Zoller - 1912” și inițiatorul unor importante proiecte culturale în oraș. Ce părere aveţi despre aceste demersuri?

V.G.: M-a bucurat înfiinţarea acestei Asociaţii, într-o vreme în care, din păcate, lumea nu se mai  ocupă de cultură. Fiica mea face cât poate pentru cultură, între procese și celelalte activități profesionale.  Ceea ce contează cu adevărat este faptul că face totul cu mare bucurie. Pentru ea, cultura înseamnă o „lume mai bună” pe care şi-o oferă în dar.

Procesul de restaurare a Casei Zoller a durat trei ani – practic, tot atât cât durează un proces în justiție! – și pot spune că și-a jertfit sănătatea la temelia acestui edificiu arhitectural cu valoare istorică. Chiar și așa, mereu spune: „Am oferit puțin în comparație cu ceea ce am primit!”.

Sunt extrem de bucuros că l-a avut drept oaspete în această casă-monument pe Principele Nicolae, în luna octombrie a acestui an. La fel, m-a bucurat și decizia ei de a restaura mormintele Otiliei Cazimir și al lui Dimitrie Anghel, precum și statuia Fecioarei Maria („Uriașa”) din cimitirul Eternitatea. Sunt gesturi prin care își demonstrează respectul față de memoria culturală a Iașului.

L-am întrebat pe domnul Vasile Geantău ce sfaturi ar avea pentru cei care ar vrea să-i urmeze exemplul, să-și dezvolte o colecție asemănătoare. Pot spune că răspunsul m-a pus pe gânduri: orice potențial colecționar ar trebui întâi să studieze temeinic istoria și cultura națională și abia după aceea să se lanseze în achiziții.

Timpul se scurge cu repeziciune între cărțile domnului Geantău. Aș vrea să aflu de la domnia sa, în încheiere, căror întrebări le-ar răspunde mereu cu plăcere. Reacția sa nu este, nici de această dată, surprinzătoare: „Răspund cu mare bucurie la toate întrebările despre Mihai Eminescu !”. Îi mulțumesc domnului Vasile Geantău pentru această discuție și ne despărțim, eu încercând să iau cu mine, în lumea reală, cât mai mult din sentimentele de bucurie și liniște pe care le-am trăit pe durata acestei vizite în lumea lui Eminescu și a clasicilor literaturii române.

Credit poze: fotograf Paul Adrian Cris.