„Vino și ocupă-ți locul la Festival!- la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești!

Două spectacole pe seară, un one-man show, dramă sau comedie, o conferință, două lansări de carte, un concert și o expoziție, așa se derulează cea de-a XI-a ediție a Festivalului de Teatru „Toma Caragiu” din Ploiești, între 8 -12 decembrie 2021.

E pandemie și e festival, cu spectacolele între o oră jumătate sau două, fără pauză, cu certificat de vaccinare pe telefon, cu dezinfectant la ușă și distanțare în sală, că așa e legea, așa începe în acest an ediția Festivalului de Teatru „Toma Caragiu” de la Ploiești, orașul cu oameni liberi ce trăiesc în spiritul lui Caragiale.

Povestea festivalului a început cu niște ani în urmă, la unele ediții am participat și eu, în orașul fără centru, cu un bulevard ce are capăt la Gara de Sud, locul de unde vine și celebra expresie „te învârți ca la Ploiești”, din vremea când Dobrogeanu-Gherea avea faimosul restaurant în spatele gării.

Este orașul unde s-au născut sau au locuit oameni ce au devenit celebri: oratorul Take Ionescu, zis „Guriță de aur“, poetul Nichita Stănescu, politicianul Constantin Stere, memorialistul Alexandru Candiano-Popescu, șeful efemerei Republici de la Ploiești, cu a lui reflecție despre „orașul de rebeli”: „Arta să faci pe nebunul câteodată este suprema înțelepciune“.

În „orașul de rebeli” a învățat și Caragiale alături de localnicii pe care Ioan Groșescu îi descrie în monografia sa despre oraș „în aparență supuși,  cu mintea mereu la pândă, pentru a înhăța în fiecare clipă ceva de la dușman, pentru a-l putea lovi cu armele sale“, cu tinerii, care, după ce ies de la starea civilă se fotografiază în fața bustului lui I. L. Caragiale, nu în fața celebrei Statui a Libertății, despre care pomenește Mița Baston,  în „D-ale carnavalului“, „republicana tradusă în amor“,  pusă să jure pe ce are „mai scump“, și o face „pe statuia Libertății de la Ploiești“, că-și va ucide amantul, dar și pe iubita lui secretă.

Statuia Libertății are și ea o poveste. Cumpărată în Franța, de la solduri, din banii strânși prin „subscripțiune națională“ de către liberalii români la inițiativa lui C.A. Rosetti și Dimitrie Brătianu, este retușată și adusă în România în 1876. Instalată pe soclul din marmură albă construit de către arhitectul Toma N. Socolescu, în 1881, este dedicată „Cetățenilor ploeșteni, Aperatorii libertăților publice“, în numele „României recunoscătoare“, pe care Nicolae Iorga o descrie ca pe o „cocoana mică“ pusă „pe un maidan“, (deși avea 3,5 m), pe care presa conservatoare a vremii o botează „Madam Grigorescu“, după numele primarului liberal de atunci. Ajunși la putere, comuniștii o izolează ca să se degradeze și să scape de ea, iar după 1989, i se alătură o cruce, în amintirea morților revoluției.

În acest an de pandemie, festivalul pare mai anemic, în privința selectării spectacolelor, dar e minunat că are loc. Istoricul și directorul Bibliotecii Naționale a României din București, Adrian Cioroianu, actrița Daniela Nane, pianista Ioana Maria Lupascu, coregraful Lari Giorgescu, alături de actorii: Marcel Iureș, Maia Morgenstern, Medeea Marinescu, Florin Piersic Jr., Horațiu Mălăele, Marian Râlea sunt vedetele Festivalului de Teatru „Toma Caragiu” din Ploiești.

Ploieștiul e orașul cu atâtea povești și oameni liberi ori stabiliți aici pentru a fi liberi, care trăiesc și sărbătoresc în spiritul lui Caragiale, au festivalul lor de teatru ce poartă numele unui uriaș actor: Toma Caragiu, pe care-l omagiază an de an, și depun coroane de flori la soclul actorului din vecinătatea teatrului.

E locul potrivit unde istoricul Adrian Cioroianu lansează cartea „A fost odată ca niciodată partidul Comunist 1921-2021. Pentru o istorie dezinhibată a <<viitorului luminos>>” scrisă alături de un grup de colaboratori: Mihai Burcea, Cristina Diac, Corina Doboș, Dumitru Lăcătușu, Elis Pleșa, Liviu Pleșa și publicată la Editura Polirom, 2021. Un alt eveniment interesant al festivalului este lansarea biografiei actriței Maia Morgernstern, „Nu sunt eu”. Cartea a devenit spectacol la Teatrul Dramaturgilor Români din București.

Povestea festivalului, cu sloganul teatrului și al festivalului: „vino să-ți găsești locul”, e dusă mai departe de către minunatul manager, doamna Mihaela Aldea Rus, împreună cu echipa sa unică, ce din birouri, dar și cea de la scenă. Prin munca și efortul lor, oferă publicului exact ceea ce și-ar fi dorit pentru teatrul ploieștean, regretatul actor, Toma Caragiu (care a trecut în neființă, în seara fatidică din primăvara lui 1977, când în urma fenomenului de Lună Plină s-a tras o cortină de moloz și întuneric peste București și peste viața lui): ca teatrul să aibă repertoriu nou și ca festivalul să existe.

În holul teatrului, pe toată durata festivalului, publicul are bucuria să vadă expoziția 3D „Brancuși – expoziție holografica cu fractali”a realizatorilor: Radu Dinulescu, Armand Richelet-Kleinberg și Virgil Preda.

Iată programul festivalului!

Miercuri, 8 decembrie
Ora 18:00 – „Proof” de David Auburn
Regia: Andrei și Andreea Grosu
Teatrul UNTEATRU
sala Teatrului de Animație (durata:1h 30 min),

Ora 19:00 – „Freak Show vol. I”,
Text și regie Florin Piersic Jr.
One-man show cu Florin Piersic Jr.
sala Teatrului „Toma Caragiu” (durata: 1h 45 min),

Joi, 9 decembrie
Ora 18.00 – “Iona” de Marin Sorescu
Coordonare scenică:Victor Ioan Frunză
Teatrul Dramaturgilor Români
sala Teatrului de Animație (durata: 1h 10 min),

Ora 19.00 – „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian
Regia Cristian Ban
Teatrul „Maria Filotti” Brăila
sala Teatrului „Toma Caragiu” (durata: 2h)

Vineri, 10 decembrie
Ora 17.00 – „Nu sunt eu - Maia Morgenstern, o biografie”, autor Dan Druta,
Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză
Teatrul Dramaturgilor Români
sala Teatrului de Animație, (durata: 1h 30 min),

Lansare carte „Nu sunt eu”, de Maia Morgenstern

Ora 18.00 – „Regalitate vs. Comunism” – conferința susținută de istoricul Adrian Cioroianu, cu participarea actriței Daniela Nane și a pianistei Ioana Maria Lupascu
sala Filarmonicii „Paul Constantinescu”, (durata: 1h 30 min),

Lansare carte “A fost odată ca niciodată Partidul Comunist Român (1921-2021)”

Ora 19.00 – „Goi pușcă” de Simon Beaufoy,
Regia Vlad Cristache
Teatrul de Stat Constanța
sala Teatrului „Toma Caragiu”,(durata: 2h 15 min)

Nerecomandat sub varsta de 14 ani!

Sambata, 11 decembrie
Ora 17.30 – „Freak Show vol. 2”
Text și regie: Florin Piersic Jr.
One-man show cu Florin Piersic Jr.
sala Teatrului de Animație (durata: 1h 45 min),

Ora 19.00 – „A 12-a noapte”, după William Shakespeare
Regia: Cristi Juncu
Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești
sala Teatrului „Toma Caragiu”(durata: 1h 45 min),

Duminică, 12 decembrie
Ora 18.00 – „Concert Christmas Jazz - Emy Dragoi”
invitați speciali: Horațiu Mălăele și Medeea Marinescu
sala Filarmonicii „Paul Constantinescu”, ( durata: 2h),

Ora 19.00 – „Rosto”, după I.L.Caragiale
Regia și scenografia Alexandru Dabija
Teatrul ACT, București
sala Teatrului „Toma Caragiu”, (durata: 1h 20 min)

Nerecomandat sub vârsta de 16 ani!

Ora 20.30 - Închiderea festivalului

Foc de artificii.

Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, prin repertoriul celor trei mari secții (dramă, teatru de revistă, teatru pentru copii) și festivalul din decembrie din fiecare an, pulsează cultura de calitate și multă viață în oraș. Adresându-se comunității prin diversitatea pe care o propune și educația estetică pe care o face, demonstrează că are o echipă unită și tenace, formată din managerul excepțional: Mihaela Aldea Rus care, alături de echipa sa, merită tot respectul. Pentru că s-au străduit ca acest festival să existe și în condiții de pandemie și de lege, cu spectacole de până în două ore. Echipa cu oameni care se dăruiesc teatrului își merită toate aplauzele pentru festivalul care abia începe și sunt sigură că va fi reușit!

În orașul lui „bei ceva?”, unde cheful e un rit social și ospitalitatea unică, cu oameni care au un umor sănătos și orgolii bine stabilite, festivalul este un eveniment de tradiție în oraș. Dacă treci prin Ploiești, „Vino și ocupă-ți locul la Festival! - sloganul care te invită la casa de bilete sau pe site-ul instituției, căci acolo s-au pus biletele în vânzare.

La cât mai multe ediții reușite!

Publicat în Cultură

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Categorii: Cultură

Etichete: contribuitori

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te