Zece poeți români într-o revistă cehă

Înainte de revoluția din 1989, cea mai bună revistă cehă dedicată literaturii universale a fost Světová literatura care apărea la Praga în șase numere voluminoase anual, fiind așteptată, de fiecare dată, de o mare mulțime de cititori dornici să afle ce mai e nou în literatura de peste hotare, mai ales în Occident unde nu domneau ideologia comunistă, proletcultismul și cenzura. Cei mai interesanți autori contemporani din Marea Britanie, Statele Unite, America Latină, Germania, Franța sau Italia apăreau în revistă cu poemele lor, cu povestiri și fragmente din romane, iar textele traduse în cehă erau însoțite de studii erudite, semnate de renumiți critici și istorici literari, și de frumoase ilustrații. Poate că nu am greși dacă am compara orientarea și influența acestei publicații din Cehia cu cea a Secolului XX din România.

La începutul anilor nouăzeci, situația pieței literare din Cehoslovacia s-a schimbat brusc: dintr-o dată, librăriile au fost inundate de cărțile disidenților și exilaților, de titlurile până atunci interzise și de revistele de tip Playboy, Vogue etc. În acest context, Světová literatura pierdea încetul cu încetul nu numai locul său privilegiat în peisajul literar, ci și posibilități de finanțare din partea instituțiilor de Stat, așa că în 1996 a încetat să apară, după patruzeci de ani de existență.

A mai durat aproape un deceniu până s-a adunat un grup de tineri literați și critici, în general absolvenți ai Facultății de Litere din cadrul Universității Caroline, care, resimțind nevoia de a umple lacuna de după Světová literatura, s-au apucat să pregătească o publicație cu aceeași orientare, adică literatura universală, dar bazată pe un nou concept. Revista PLAV apare la Praga din 2005, la început destul de sporadic, din 2019 de zece ori pe an, în formatul A4 puțin micșorat, cu 60-70 de pagini. De cele mai multe ori, numărul are o temă principală, legată de o literatură națională sau de un spațiu geografic. În felul acesta, revista a prezentat o lungă serie de autori din mai multe țări din Europa, Asia, Africa, America (inclusiv  pe cei din România și Republica Moldova), dar și din regiunile aproape necunoscute precum Groenlanda sau Micronesia. În alte cazuri, numărul respectiv se ocupă de o anumită perioadă, curent sau gen (literatura barocă, science-fiction etc.) sau de o temă universală precum iubirea, moartea, migrația sau calea ferată. Toate textele publicate sunt traduse în limba cehă, dar în fiecare număr apare și un text bilingv, adică originalul plus traducerea; redactorii și-au dorit ca cititorul să aibă posibilitatea de a compara cele două versiuni sau măcar să vadă forma scrisă a unor limbi mai puțin cunoscute sau chiar exotice. De asemenea,  în  fiecare număr apar și interviuri, recenzii și studii legate de noutățile din domeniul literaturii universale sau din cel al traductologiei.

Cel mai recent număr al revistei PLAV (1/2022) este dedicat poeziei române din secolele XX și XXI. Conceptul a fost gândit de tânăra poetă Alžběta Stančáková, iar de realizarea lui s-a ocupat redactorul Ondřej Vinš, care a invitat la colaborare un grup de româniști din Praga. În eseul introductiv, d-na Jarmila Horáková prezintă, într-o formă concisă, evoluția genului poetic în spațiul românesc de la poema Viața lumii de Miron Costin până la postmoderniști și douămiiști. În schimb, d-na Jiřina Vyorálková se concentrează, în interviul cu Claudiu Komartin, asupra stării actuale a poeziei în România și Republica Moldova. Partea centrală a revistei (cca 35 de pagini), prezintă zece poeți români din diferite perioade ale secolelor XX și XXI, cu texte alese și traduse în limba cehă de următorii traducători: Jitka Lukešová, Jiří Našinec, Tomáš Vašut și subsemnata. Din punct de vedere cronologic, selecția se poate aranja astfel: dadaistul Tristan Tzara cu trei texte din volumul Primele poeme ale lui Tristan Tzara publicat în 1934 de Sașa Pană, Geo Bogza cu Cântec de revoltă, de dragoste și moarte (1945), Gellu Naum cu câteva poeme din perioada sa suprarealistă, Leonid Dimov ca inițiator al onirismului, cu opt poeme alese din volumul Opere, 1 (2006), Marin Sorescu – singurul prezentat în versiunea bilingvă (originalul plus traducerea), cu trei poeme din anii optzeci, Ana Blandiana cu patru poeme din diferite perioade, până acum nepublicate în limba cehă, Mircea Dinescu cu nouă poeme alese din antologia de autor Fluierături în biserică. 30 de ani de poezie (1998), Smaranda Cosmin cu poemul Anima, Animae (1990), Bogdan Mureșanu cu cinci poeme traduse din versiunea manuscrisă, și, în sfârșit, un reprezentant al generației mijlocii – Claudiu Komartin, cu cinci poeme din volumul Cobalt (2013).

Firește, orice critic sau istoric literar ar putea obiecta că prezenta listă a poeților este prea fragmentară și, ca atare, nu poate oferi o imagine mai complexă a poeziei române din ultimele două secole. Răspunsul la o asemenea obiecție este simplu: de data aceasta, traducătorii i-au ales pe autorii români după preferințele lor personale. Pe de altă parte, și această prezentare „fragmentară” face parte dintr-o serie mai îndelungată a traducerilor prin care româniștii cehi se străduiesc să promoveze poezia română în mediul nostru cultural. Merită să amintim, printre altele, două antologii poetice publicate în anii trecuți: Tahle čtvrť je naše (Cartierul ăsta e al nostru, 2008) și Konec slavnosti (Sfârșit de sărbătoare, 2013) sau faptul că unii poeți contemporani figurează pe paginile revistei electronice www.iliteratura.cz (Emil Brumaru, Sorin Gherguț, Adela Greceanu, Ileana Mălăncoiu, Ion Mureșan, Ioan Es. Pop, Nicolae Prelipceanu, Răzvan Țupa ș.a.). Nu de mult, la sfârșitul anului 2020, la Praga a apărut o antologie a poemelor Anei Blandiana selectate din zece cărți ale poetei,  Řeka s jediným břehem (Râul cu un singur mal), iar în septembrie anului trecut, un public numeros a asistat la lansarea antologiei la Târgul de Carte de la Praga, în prezența autoarei.

Publicat în Cultură, Literatură, Cele mai citite articole

1 persoană a recomandat

Recomandă acest articol

Răspunsuri(1)

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te