Ziua Unirii – Casa Joseph Zoller

În fiecare an, la 24 ianuarie, rememorăm un moment important al istoriei noastre naționale și, în același timp, formulăm o pledoarie pentru valorile comune care definesc România.
În urmă cu 166 de ani, românii din Moldova și Muntenia și-au unit destinele sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, făcând primul pas către crearea României moderne. Atunci, la începutul lui 1859, s-au aliniat doi factori esențiali: voința poporului și clarviziunea unei elite politice și intelectuale cu adevărat remarcabile.
Voința poporului, exprimată în mod emoționant la Iași, la București și peste tot în cele două principate, avea la bază conștiința identității etnice și lingvistice, a faptului că românii sunt o națiune. Astfel era reluat programul anului revoluționar 1848 și se deschidea drumul către atingerea celorlalte mari obiective naționale: Independența (în 1877) și România Mare (în 1918).
Toate acestea au fost posibile pentru că, de ambele părți ale Milcovului, și-au făcut auzite vocile o serie de mari personalități – oameni politici și intelectuali de marcă. Altruismul și spiritul de cooperare dovedite de elitele românești în pregătirea actului de la 24 Ianuarie 1859 reprezintă un model pentru generațiile ce le-au urmat.
La Iași, orașul de unde a început totul, sărbătorim Ziua Unirii Principatelor Române cu recunoștință și mândrie. An de an, există festivități oficiale, acțiuni comemorative, precum și numeroase manifestări academice sau civice de ținută.
Dacă Alexandru Ioan Cuza a rămas în memoria noastră ca primul domn al Principatelor Unite, soția sa, Elena Cuza, s-a distins prin numeroase opere de binefacere. Și-a început opera de caritate la București, patronând Azilul Elena Doamna și a încununat-o la Iași, unde a lucrat benevol ca infirmieră la Spitalul „Caritatea”.
Aflată pe strada ce, în amintirea ei, poartă azi numele de Elena Doamna, Casa Joseph Zoller găzduiește într-o colecție particulară, alături de alte fotografii originale (cea a marelui poet Mihai Eminescu și cea a Reginei Maria) și poza originală a Elenei Cuza. Această fotografie a fost făcută de pictorul și fotograful Carol Popp de Szathmári, pe când Elena Cuza avea 39 de ani. Membru al Societății franceze de fotografie, Carol Popp de Szathmári a fost numit de Alexandru Ioan Cuza, în 1863, pictor și fotograf al curții.
Domnitorul și soția sa au pozat în elegantul studio pe care artistul îl avea în București, la Hanul Verde (clădire care astăzi nu mai există). Fotografia Elenei Cuza este astăzi la loc de cinste, în Casa Joseph Zoller, în orașul unde s-a născut și a trăit mare parte a vieții.
La Casa Joseph Zoller este o tradiție de celebrare a zilei de 24 Ianuarie: tricolorul lui Cuza, brodat din fir de aur și argint, dă culoare străzii Elena-Doamna, stradă ce poartă numele soției primului domnitor al Principatelor Unite. Iar culoarea este completată de sunet: la info-chioșcul din stradă, Hora Unirii se aude în toată frumusețea ei, în alternanță cu acordurile la fel de nobile ale imnului național.

În cele ce urmează vă aducem în atenție gândurile avocatei Gianina Vera Poroșnicu, proprietar al Casei Joseph Zoller: „Iată-ne, astăzi, la 166 de ani de la acea zi astrală a neamului nostru, zi legată pe veci de numele lui Alexandru Ioan Cuza și ale altor înaintași înlăuntrul cărora „sentimentul românesc al ființei” a lucrat, curat și asiduu, pentru devenirea națională. Ei au pus temelia României moderne, sesizând perfect noile oportunități oferite de condițiile istorice, în trecut potrivnice. Au făcut din tricolor reperul măreției neamului, au sădit în inimile contemporanilor lumina albastră-galbenă-roșie a identității românești, a destinului comun."

Pentru că suntem urmașii unor asemenea personalități de excepție, în fiecare dintre ani, de atunci încoace și pentru eternitate, ne adunăm la 24 ianuarie pentru a-i cinsti și a rememora înfăptuirile lor excepționale. Ne bucurăm împreună, uniți și mândri, acum și întotdeauna.
MOMENTELE PREGĂTITOARE UNIRII PRINCIPATELOR
Moment decisiv pentru înfăptuirea României moderne, Unirea Principatelor este rodul emancipării naționale, cu rădăcini în secolul al XVIII lea. În contextul istoric influențat de cele trei imperii vecine, și a regimului habsburgic, turco- fanariot și țarist, Iluminismul românesc a înaintat ideologia daco-românismului, din care se va inspira proiectul politic pașoptist. Realitățile politice, administrative și sociale, identice pentru cele două Principate, Țara Românească și Moldova au motivat „Partida Națională” a boierilor, să trimită memorii adresate Marilor Puteri, (după 1772) care erau implicate în „Problema Orientală”, apărută pe fondul slăbirii influenței Înaltei Porți, în Europa. Se cerea înlăturarea domniilor fanariote și respectarea vechilor autonomii politice înscrise în Capitulații și vizau introducerea principiului separației puterilor în stat, în cadrul unor regimuri politice aristocratice (boierești). În procesul de descompunere a feudalismului și de dezvoltare a capitalismului, ideea unității naționale, a identității de neam și de limbă s-a conturat tot mai clar în conștiința poporului român, odată cu dezvoltarea culturii scrise, care s-a dovedit a avea un caracter din ce în ce mai unitar. La începutul secolului al XIX lea sunt elaborate proiecte politice novatoare, de influență occidentală, precum ideea de „republică aristo – democraticească” (1802, Dumitrache Sturdza) și „monarhia constituțională boierească”( 1822). „Constituția cărvunarilor”, Ionică Tăutu, trimițând deci, la carbonarii italieni, documentul ar fi putut fi prima constituție, proprie a Moldovei care propune ca domnitorul să fie ales dintre boierii pământeni. Ionică Tăutu a fost și un priceput topograf, se cerea separarea puterilor în stat, lucru inedit pentru acea vreme la noi ca de altfel puterea de decizie politică în stat, să o aibă Sfatul Obștesc și să fie convocată la nevoie și o Adunare Obștească, formată din clerul superior și din boieri. Pentru prima dată în istoria noastră, puterea Sfatului obștesc era considerabil mai mare decât cea a domnitorului. Momentul decisiv în definitivarea proiectului politic al statului național modern, l-a reprezentat proiectul pașoptist. Înfrângerea revoluției de la 1848, nu a constituit o piedică decisivă în demersul unionist, a stabilit doar obiectivul unirii principatelor până la noi oportunități.
Astfel, „problema românească” devine ”europeană”, și ministrul de externe francez al împăratului Napoleon al III-lea, Alexandre Colonna-Walewski, aduce în discuție Unirea Principatelor Române ca o modalitate de rezolvare a echilibrului de interese ale Marilor Puteri la Dunăre. Tratatul prevedea punerea Principatelor Române sub garanția colectivă a celor 7 puteri europene și formarea Adunărilor ad- hoc, care prin rezoluțiile din 1857, au exprimat dorința de unire deplină a românilor din cele două Principate, însă Convenția de la Paris (1858) statua o unire cumva, incompletă, în convenție nu se făcea referire la persoana domnului și astfel, prin tactica „faptului împlinit” la la 5/17 ianuarie 1859, în „Sala Elefantului” din Cabinetul de Istorie Naturală din Iași, colonelul Alexandru Ioan Cuza, candidatul Partidei Naţionale unioniste, era ales domn al Moldovei cu unanimitatea celor 48 membri ai Adunării Elective, ca mai apoi la Hotelul Concordia, pe fosta Uliță Nemțească, s-a întrunit istorica întâlnire politică din apartamentul 5, de la etajul 1, care a avut loc în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859, în unde s-a hotărât Unirea Principatelor Române ca apoi la 24 ianuarie 1859, Adunările Elective de la Iași și București l- au ales domn pe Alexandru Ioan Cuza, realizând Unirea Principatelor Române. În Principate se formase două curente politice, unul „unionist” și altul „separatist”, după modul fiecărui boier de a-și vedea interesele respectate și în același timp, încă de pe atunci se discuta despre posibilele aspecte negative ale unei centralizări politice, administrative și teritoriale. Aspecte care revin în actualitate, în contextul clivajului de dezvoltare economică, între diferitele regiuni ale țării și care au generat nemulțumiri politice, sau sunt exploatate politic, în campaniile electorale.
Surse: https://www.casaiosefzoller.porosnicugianina.ro, https://www.facebook.com/CasaJosephZoller.
Publicat în Cultură
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Cultură
Etichete: contribuitori, Revista TIMPUL, Casa Joseph Zoller
Răspunsuri(1)
Este minunat ca sunteți mereu alături de urbea în care va desfășurați activitatea. Sunteți un model demn de urmat!
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.