Traduceri - Ted Hughes

Interogatoriu la porțile facerii

Ale cui sînt piciorușele astea rahitice? Ale Morții.

A cui e fața asta uscată și țepoasă? A Morții.

Ai cui sînt plămînii ăștia care încă respiră? Ai Morții.

A cui e haina asta ieftină de mușchi? A Morții.

Ale cui sînt mațele astea oribile? Ale Morții.

Al cui e creierul ăsta labil? Al Morții.

Tot sîngele ăsta murdar? Al Morții.

Ochii ăștia miopi? Ai Morții.

Limba asta rea? A Morții.

Insomniile astea întîmplătore? Ale Morții.

Primite, furate, sau păstrate pînă la judecată?

Păstrate.

Al cui e tot Pămîntul ăsta ploios și arid? Al morții.

Al cui e spațiul întreg? Al Morții.

Cine e mai puternic decît speranța? Moartea.

Cine e mai puternic decît voința? Moartea.

Mai puternic decît iubirea? Moartea.

Mai puternic decît viața? Moartea.

Dar cine e mai puternic decît Moartea?

Eu, bineînțeles.

Treci, Corbule.

Cîntecul Corbului despre el însuși

Cînd Dumnezeu l-a făcut pe Corb

A făcut aurul

Cînd Dumnezeu l-a copt pe Corb în soare

A făcut diamantul

Cînd Dumnezeu l-a strivit pe Corb sub presă

A făcut alcoolul

Cînd Dumnezeu l-a rupt pe Corb în bucăți

A făcut banii

Cînd Dumnezeu l-a suflat pe Corb în vînt

A făcut ziua

Cînd Dumnezeu l-a spînzurat pe Corb de un copac

A făcut fructul

Cînd Dumnezeu l-a îngropat pe Corb în pămînt

A făcut omul

Cînd Dumnezeu a încercat să-l spintece pe Corb în două 

A făcut femeia

Cînd Dumnezeu a spus: „Ai cîștigat, Corbule,”

L-a făcut pe Mîntuitor.

Cînd Dumnezeu și-a pierdut orice speranță

Corbul și-a ascuțit ciocul

Și s-a năpustit spre cei doi tîlhari. 

Prima lecție a Corbului

Dumnezeu a încercat să învețe Corbul să vorbească.

„Iubire”, a spus Dumnezeu. Spune „Iubire”.

Corbul a deschis larg ciocul și marele rechin alb s-a prăbușit în ocean

Și s-a scufundat tot mai adînc, descoperindu-și propria profunzime.

„Nu, nu”, a spus Dumnezeu. „Spune Iubire. Încearcă acum. IUBIRE”.

Corbul a deschis larg ciocul și o muscă albastră, o muscă țețe și un țînțar

S-au îndepărtat în zbor

Fiecare spre adăpostul lui de carne.

„O ultimă încercare”, a spus Dumnezeu. „Acum, IUBIRE”.

Corbul s-a contorsionat, a deschis larg ciocul și a vomitat

Și capul imens al omului, fără corp, a răsărit pe pămînt, cu ochi bulbucați,

Bolborosind proteste.

Apoi Corbul a vomitat iar, înainte ca Dumnezeu să îl poată opri.

Și o vulvă de femeie a căzut, înfășurîndu-se strîns pe gîtul bărbatului.

Cei doi s-au luptat în iarbă.

Dumnezeu s-a chinuit să-i despartă, a blestemat și a plîns.

Corbul și-a luat zborul, vinovat.

Două legende

Negru era cel fără de ochi

Neagră era limba

Neagră era inima

Negru ficatul, negri plămînii

Incapabili să absoarbă lumina

Negru sîngle în tunelul său zgomotos

Negre mațele strînse în furnalul lor

Negri și mușchii

Care se chinuiau să iasă la lumină

Negri nervii, negru creierul

Cu nălucirile lui îngropate

Negru și sufletul,

Bîlbîială uriașă

A plînsului care, acumulîndu-se,

Înghițea cuvintele.

II

Negru este capul ud, la pîndă, al vidrei

Neagră este piatra care se scufundă în apă

Neagră este tristețea care agonizează în albia sîngelui.

Negru este pămîntul și dedesubtul lui –

Un ou de întuneric

Unde soarele și luna își împart timpul

Pentru a cloci un corb, un curcubeu negru

Aplecat în vid

Deasupra vidului

Și totuși în zbor