Mă agăţi singuratic de o umbră în van

Mă agăţi singuratic de o umbră în van,
Mă agăţi câteodată de iluzia ta.
Mă trezeşti amintindu-mi că mai trece un an
Iar din mine doar eu mai sunt cel ce mă vrea.

Răzbunat îmi răspunde din trecut uneori
Sentimentul că zborul s-a frânt fără timp
Sau pierdut-am orbit de lumina din zori
Idealul spre care naiv am pornit?

Mă trezeşti revoltat de atâtea tăceri,
Mă agăţi de o barcă ce nu o cunosc,
Fără crez, fără taina din iubirea de ieri,
Nevoit din nimic a-mi zidi noul rost.

Peste ani, după trudă, după jalnic război,
Voi putea oare-aţi spune mulţumirea ce-o port?
Când din barcă doar tu şi cu mine, în doi,
Vom învinge sau nu ori nimicul, ori tot.

© Simona Prilogan, Hunedoara, 1999

Imagine de Kati de la Pixabay