Printre madlene şi reverii

Îmi arunc ochelarii copilăriei de pe nas şi merg mai departe privind spre cartea de bucate pe care s-a construit existența mea asemeni unui meniu şi a unor bune maniere coborâte practic tot de acolo, dintre rândurile alcătuite cu atâta dibăcie lexicală, dar şi cultură a gustului românesc, îmbibat cu bunul simț al luării în serios şi respectului față de a mânca împreună în jurul mesei şi al rugăciunii. De aceea cărțile de bucate îmi par manuale de bune maniere sufleteşti, pentru că ne aşează în jurul unei funcții vitale, aceea de a ne hrăni din supiera ființei noastre împreună, oameni-farfurii aşezați cu mâini-linguri sau mâini-cuțite să plescăie grațios ori să-şi ungă sufletul cu ceea ce are mai sfânt gazda, să dăruiască din preaplinul bucătăriei sale sufleteşti : aripi de vise în sos de zâmbet, salata tăiată minuțios şi adorată cu privirea, găluşte pufoase şi aşezate cu mândrie pe galantarul inimii pentru a face ocolul mesei în admirația tuturor şi a fi sorbite din priviri. Când auzisem de acea carte a supei de găină pentru suflet mi-am dat seama că remediul universal nu rezidă în mâncarea oricum şi oricâtă, ci în forța ei, în homeopatia ascunsă. Mă gândesc adesea să scriu o carte de rețete, iar gândurile care se aşează în forma rețetelor sunt impregnate de amintiri şi gusturi pe care copilăria le redescoperă între filele demult scrise şi aşezate în biblioteca interioară. Ele sunt oricum mereu acolo, gata de a fi culese ca din gradina eternă în care cresc şi acum vinete, ardei, roşii şi dovlecei sprijiniți de gardurile care o ocrotesc pe ea, grădina interioară, de tumultul lumii de afară.

Fragment de text publicat în Antologia de proză scurtă "De ziua ta, Femeie!", editura Siono, 2024