Delicioasa poveste a cozonacului românesc de Tatiana Niculescu

„Într-o pagină de catehism vizual la Sucevița, pe un divan înalt, acoperit cu o catifea roșie, cu borduri aurii, stă întinsă Maica Domnului, cu mâinile pe piept, purtând un veșmânt vișiniu închis care se topește treptat în negru și se încheie cu un detaliu rar întâlnit în alte reprezentări ale aceleiași teme: de sub veșmânt, ies tălpile goale ale Fecioarei. De jur împrejurul capului sprijinit pe o pernă, îi strălucește aura de sfințenie. Într-o inversare a scenei Nașterii lui Isus, în care Maria își ținea la piept pruncul, Fiul este acum cel care ține un prunc înfășat în brațe. Acesta e sufletul Mariei, încredințat, în clipa morții, în slavă, lui Cristos înviat și înălțat la cer."

"Delicioasa poveste a cozonacului românesc" de Tatiana Niculescu este o pomenire a neamului, voită de la facerea lumii şi atent observată prin cotiturile istorice şi filosofice ale spațiului cultural şi identitar, prin prisma unei simultaneități încropite pe un fir roşu al amintirilor despre gustul, textura, rostul şi în special simbolismul hrănirii ființei cu această pâine definitorie trupului şi sufletului românesc . Autoarea încropeşte o carte despre bucata de dulce, referință a patiseriei locale, din ingrediente atent selecționate, din poveşti ce se doresc nemuritoare prin personajele de un diafan al concretului din care cititorul gustă fermecat de gustul unui aluățel de o putere cvasi-fantastică, istorisit de la culturile de drojdie de pe vasele Egiptului Antic și ades metamorfozat până la cozonacii vestiți ai lui Păstorel Teodoreanu, ai Ecaterinei Steriadi, ai Sandei Marin sau Jeni Acterian trecând şi pe la Maria General Dobrescu şcolită la institute menajere din Vilvoorde sau Laeken, pentru a cita doar câteva dintre numele de referință ale istoriei gastronomice din spațiul românesc.

O frescă de la Mănăstirea Sucevița este introdusă în plămada cărții, printre alte referințe menite degustării intelectuale, pentru conținutul revelator al legăturii formate între omul primitor și pâinea pictată, trup al lui Hristos zămislit de Maica sălășluită în fiecare maică din toate ținuturile românești, de la Basarabia în Ungaria sau până la Dunăre și poate chiar și-n alte spații, căci lucrarea mântuitoare a genezei și frământarii, ce încorporează evident dilema dospirii sau nedospirii, a dat un produs emblematic și cultural și anume cozonacul veșnic prezent la marile sărbători ale românilor, acolo în rituri de trecere și-n orice evenimente ce se cuvine a fi sărbătorite. Felul în care Tatiana Niculescu pregătește maiaua culturală din jurul acestui produs privit galeș și cu scumpete, dar cu deosebită atenție în ce-i privește osteneala dacă este să le credem slujnicelor sau bărbaților de familie care au făcut cozonaci și pe care ii găsim și-n "Nepovestitele iubiri" cu sfiala și parfumul unei epoci. Trimiterile istorice și artistice, spirituale și lingvistice sunt ingredientele pe care însăși autoarea le utilizează pentru a incropi un produs de patiserie literară rafinată, cu accente literare și deopotrivă multiculturale. Rafinamentul cu care ni se propune spre degustare cartea are scopul de a învălui în mod erudit, deopotrivă de justificat și bine gândit, procesul trecerii acestui aliment de la o uzanță profană la una sacră. Dar dacă sacralitatea ei a fost dintru început doar ferită într-un veșmânt precar pentru a-și ascunde o anumită burghezie culinară?

De Crăciun sau Paşti, la Bruxelles, colegii mei europeni aşteaptă să deguste din cozonacul românesc pe care îl asociază unui gust estic, un pain brioche din vecinătatea unei spiritualități şi a unei istorii diferite pe care cutează să o primească şi să o judece gustativ printre gânduri şi informații pe care le dețin deja despre ceea ce spațiul de frământare şi dospire a unei culturi a putut încorpora până acum. Judecata aceasta a bucatelor este posibilă şi viceversa de fiecare dată când vreo veritabilă tarte française, moelleux au chocolat sau quiche se prefigurează în spațiul colegial, idem pentru vreo colomba sau tiramisu, făcute în casă sau cumpărate de la vreo patisserie de referință.

Cozonacul, desert românesc cu afinități multiculturale în spațiul carpatic, se întrupează într-o delicioasă poveste prin iscusința autoarei care face nu numai o istorie a cărților de gătit din aceste spațiu, dar și edifică anumite lipse de informare și logică pe care de altfel vremurile le-au așezat peste cămara culturală. De la posturi cheie la curtea domnitorilor, la vini și ispășeli colective prin scrisul gurmand transmis de înaintași de stat până în contemporaneitate la Radu Anton Roman, de la mode și cofeturi de împrumut sau de emancipare până la rații economice, cozonacul a fost tuturor martor tăcut, înghițit și slăvit, prezent pe masa romanului de orice rang și purtător al unei istorii ce merită cunoscute, nu de alta, dar de dragul fondului revenit la formă, în orice veac, de la coacerea în cuptor cu lemne până la aragaz, de la cele 400 de ouă pentru un aluat până la cele câteva umile, simbolice și pioase, între care s-a ivit o trecere în revistă a evoluției societății ne aflăm în fața unei istorii necesare. Odată citită cartea Tatianei Niculescu, a face cozonaci va deveni un act sufletesc de o conștientă încărcătură simbolică a oamenilor, a ideilor și lumilor care dospesc în fâșiile de aluat.

Pe Tatiana Niculescu am întâlnit-o la Bruxelles în februarie 2024, de Ziua Naționala a Lecturii, revenită în orașul ei universitar, păstrător de multe amintiri culturale, pentru dezbaterea „Acasă - Spațiu Cultural și Sufletesc al Limbii Române”, organizat de Institutul Cultural Român de la Bruxelles, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Belgiei și unde apariția noii sale cărți a fost dezvăluită publicului.

În fotografie, de la stânga la dreapta: Ligia Monica Mateiu, Tatiana Niculescu, Cristina Pop, Prof. Cristina Alice Toma.

•