Moşii de iarnă

Ne facem amintiri în amintirea lor,

A drumurilor pe care nu au apucat să le mai parcurgă

Şi poate, cine ştie, nici nu le-ar fi început vreodată

Decât cu gândul acela sămânță în timpul celuilalt

Săgeată împotriva uitării că trupurile au avut cândva viață şi duh

De parcă a fi în viață e ceva contagios, un târg, un troc, un colportaj

Al amintirilor care ne cresc mari, bâtrâni, nostalgici după nevăzut

În timp ce ne topim în hainele mature şi redevenim de-o şchioapă în sânul moşului şi moaşei

Ei răspund azi de după o bucată de cer şi una de asfințit, dintr-un ochi de apă

Din iarna lor viață şi din copilăria noastră sapă