A fi sau a nu fi

Călător între două paranteze algebrice,

am căzut dintre stele.

Hăţurile unui univers oglindit

în irişii tăi aritmici mi-au cerut iertare.

Do, fa sol, re -

cânta melodia veacurilor pierdute

între pleoapele demachiate de

frigul sufletelor rătăcite printre stelele morbide.

Orbit de lumina dintâi,

plângeam ca un copil inocent

care-şi pierde traiectoria virgină.

Fulgii stelari şi bătrâni

deodată cu pământul, cerneau neantul

printre lacrimile scurse pe obrajii

începuturilor mileniilor nevrotice.

Hohoteau luceferii extaziați,

înderâderea coborârii arse,

ale unei galaxii bolnave de cancer,

inconştiente, sinucigaşe.

Îl căutam pe Dumnezeu,

dar nu-i simţeam prezenţa în inimă.

Dumnezeul de la urcare şi cădere.

Iluzie nevrotică, altă dimensiune

în visul meu palpabil,

Eu, tu, el,

diavoli puteam fi, dar sclavii unui Dumnezeu.

Eu, ea, ele,

suntem ziditorii unui imperiu Dumnezeiesc.

Noi.

Trinitate, reîncarnare?

Căderi pierdute, inutile,

diavolului din noi, ajungându-i slugă