Blestem

Izvor de lacrimi nesfârșit

de printre noi a răsărit,

noaptea-n plină zi s-a ivit,

păsări fără noim-au rătăcit.

La fântâna patimii

i-am făcut loc lacrimii

și-am omorât îngerii

de prin valea plângerii.

Câte lacrimi reci s-au scurs,

toate stele-n cer s-au pus,

dar vederea n-au pătruns,

de durere s-au ascuns.

De blestemul mamelor,

de durerea palmelor,

de sunetele armelor,

de zgomotul bombelor.

Cine s-a gândit să stingă

viața omului plăpândă,

să stea-n viață tot la pândă,

viața fără scop să-și stingă!

N-ar mai avea loc de plâns,

nici oameni dragi de cuprins

cine-a face rău a prins,

capcane omului a-ntins!

Să n-aibă odihnă-n pat,

nici copii de așteptat,

nici soții de sărutat,

nici bătrâni de-mbrățișat!

(Desenul îi aparține artistei Daniela Strună)

Publicat în Cultură, Literatură, Poezie

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te