Călătorie

De dimineață

m-a întâmpinat un zâmbet

de roșu bujor românesc.

M-a invitat cu surâsul său

într-o frumoasă călătorie,

într-o dureroasă aventură,

un zbor între gând și cuvânt.

Gândul, jucăuș, peste prăpăstii

a zburat, nestingherit,

cuvântul, cuminte,

din îndatoriri s-a închegat,

pe o albastră hârtie și m-a certat

pentru că l-am oropsit,

pentru că l-am privat de libertate,

în ciuda dragostei pe care

mi-a demonstrat-o mereu.

M-am rușinat și-am plecat

să caut gândul ca să-mi împac cuvântul.

Și-am rătăcit pe căi neumblate,

pe nisipuri de vânt purtate.

Iar gândul, copil neascultător,

mi se-arăta, dar nu mă asculta,

înapoi nicidecum nu venea 

și unde voia el mă ducea.

Mi-am amintit că sunt stăpâna lui

și-atunci chiar mai vinovată m-am simțit.

Mi-am dat seama că i-am tolerat prea mult

comportamentul indecent

și l-am atenționat,

dar s-a uitat la mine ca un copil

ce știe bine că-i fiul protejat...

Oare nu m-am rătăcit cumva

umblând între gând și cuvânt?

Spune-mi tu, de știi,

bujor românesc!

Publicat în Literatură, Poezie

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te