Când macii leagănă poveşti de Corina Ozon

Romanul Când macii leagănă poveşti de Corina Ozon, recent apărut la Editura pentru Artă şi Literatură, completează direcțiile abordate de autoare, de această dată spre genul biografic, spre acel mémoire pe care îl scrie în numele mamei, cea de-a patra fiică a lui Mihai Schmidt, jumătate neamț după tatăl Mathias Schmidt, jumătate polonez după mama Cleopatra Kozak, şi a Anastasiei Văcăreanu, ardeleancă educată în Moldova de mume evreice. Timpul istoric îşi face loc în cel personal în defavoarea existenței, spre creşterea şi descreşterea ei, dinspre viață spre moarte şi de la capăt.

Narațiunea între cronică şi legendă, căci personajele devin legendare cel puțin locului, conacului şi domeniului de la Rânghileşti până hăt la Bucureşti, cu tot cu aşezarea Odăi, cu tot cu rădăcinile germane sau poloneze, de la Hanovra sau Cernăuți. Chiar acest nume, Odăi, originar de la câteva camere de lucrători pe moşie şi extins într-o aşezare evoluată în comparație cu restul zonei, indică o anumită compartimentare, de la tipuri de familii la credințe, de la năravuri la virtuți, de la naționalităţi la sărbători. Sentimentele umane însă rămân aceleaşi, indiferent de alcătuirea multiculturală a familiei şi de progresul societății.

Tentați să o vedem ca simplă relatare cronologică, povestea este de fapt o restitutio memoriae nu doar familială, ci națională, căci în spatele conflictelor trăite individual se află industrializarea europeană, un comerț internațional al începutului de secol XX, conflagrații mondiale, o mobilitate exacerbată şi nemaîntâlnită de la instalarea comunismului, schimbări de regimuri politice şi de mentalități. Alteritatea şi identitatea sunt teme predilecte, precum şi raportul om-Dumnezeu. Elementul ce impresionează prin superstiție şi tradiție este un leagăn ce vine pe filiera Cleopatrei Kozak, străbunică a autoarei şi care funcționează ca fir roşu al narațiunii, legând viața de moarte prin semnalele prevestitoare pe care le oferă ochilor materni. Alerta pe care o presupune acest leagăn este ciclică, el devine o prelungire a instinctului matern şi avertizează cu privire la tragediile ce îşi fac loc în genealogia familiei. Se țese o comunicare între mamele care îl întrebuințează, dar şi o întărire a acestui micro-mit prin generațiile de copii care i-au trecut pragul somnului, adormiți fiind în acest leagăn de la starea de veghe la repaus, dar lipsa pruncului în el legănându-se devine leitmotivul dramatic al familiei.

Pe fundalul descoperirii arborelui genealogic al familiei Schmidt şi boierilor Godean, aflăm o întreagă stare a lucrurilor încă de pe timpul Imperiului Habsburgic, când locurile aveau o altă înfățişare. Autoarea echilibrează acțiunile petrecute nu departe de Botoșani cu marile evenimente ce aveau loc în paralel la scară mondială pentru a integra povestea est-europeană în peisajul comun al epocii. Temele majore ale romanului sunt iubirea şi suferința, succesul şi inechitatea, dar şi toleranța şi discriminarea. Autoarea omniscientă este alături de personaje în zugrăvirea lor şi găsirea vocii reprezentative, iar poveştile de viață sunt veritabile surse superioare ficțiunii. Nu pătrundem într-un luminiş stereotipic de adulare a unei epoci de aur, nici de blamare a ororilor, după cum am fi tentați to judge a book by its covers, cu toate că macii, poppies în engleză şi coquelicots în franceză, reprezintă florile reamintirii soldaților britanici căzuți pe câmpurile de luptă europene în timpul primului război mondial. Remembrance Day. Datorită schimbului de export al grânelor spre britanici şi nu spre nemți, ținând cont de pro-antantismul boierilor Godeni ai Rânghileştiului, afacerea a prosperat şi odată cu ea locuitorii.

La câteva generații distanță, limba maternă era alta, vestimentația şi atitudinea deopotrivă. Adaptarea omului aflat supt vremi este cheia lecturii acestei cărți care pare a flutura cinematografic în fața ochilor cititorilor, doar pentru că autoarea este la bază jurnalistă şi femme des lettres, iar din această deosebită însoțire scrierile sale dobândesc un dinamism şi o expresivitate aparte. Nu putem trece peste personajele principale Mihai şi Anastasia fără a-i erija în oameni distincți ai timpului lor pentru că aventurile lor îi fac specifici, iar felul lor de a înțelege lumea din jur este în sine o probă. Autoarea este o maestră a demistificării timpului istoric prin personajele sale şi subtila impresie inițială că totul este previzibil, până la punctul culminant în care ea însăşi devine deus ex-machina şi oferă bunicilor săi materni salvarea din uitare prin acest roman. Sau poate chiar salvarea acestui roman sunt bunicii, acei tineri de altădată, fermecători şi isteți, mustind în tinerețea lor a risc şi responsabilitate într-o societate cu valori solide sau cel puțin aparent. Valorile societății româneşti interbelice sunt reprezentate nu doar de clasa de boieri altfel, dar şi de a fi în slujba regelui aşa cum reuşise Mihai Schmidt. Ambii sunt nişte anti-eroi nevoiți ai timpului lor şi nişte oameni care o iau de la un început novator.

Un roman ce aminteşte de East of Eden al lui Steinbeck prin psihologia personajului şi descoperirea resorturilor supraviețuirii, dar care ne apropie şi de marea literatură francofonă prin tema migrației şi a revenirii, a străinului dacă este să ne gândim la Camus, dar şi de stilul vremii, cu influențe franceze, germane sau elvețiene. Madlene pentru autoare sunt jurnalul de război al bunicului şi experiența bunicii la Casa Capşa, ambele detalii biografice făcându-ne să aprobăm rolul leagănului de punte între generații, căci acum când rolul său s-a încheiat, copiii de odinioară îşi au memoria legănată de această carte, în semn de pomenire pentru că la masa sărbătorilor ne aşezăm cu toți cei ai noştri de azi şi de peste vremuri.

În încheiere, un vers al lui Baniciu: Toate au fost la vremea lor ceva exagerat/Dar anii au trecut în zbor şi lumea le-a uitat/ Da da, nu nu...