E rece...

E rece și am rouă-n gene
Pe umeri port nisip și ploi
Amurg, tablou pe chip doar semne
Cortine peste gol de noi.
E rece și pe buze-mi strigă
Nespuse vorbe, șoapte, flori
Răscruci de suflet ca o vină
Și verdele din pomi în zori.
Mă strigă albul unui vis
Prin cântece de toamnă crudă
Cuvinte scrise pe nisip
Mă cheamă, strigă, mă inundă.
Să mă întorc să îmi fiu timp
Tăcerea unui gând în zbor
Să fie azi, să nu mai plâng
Azi chipul lunii... fără nor.
E rece și pe tălpi nisipul
Uitări și clipe și destin
Un clopot ce oprește timpul
Otravă verde, rod de spin.
Ce te mai știe vârf de spadă
Cândva să-mi crezi albastru vers
Mă strigă flori și mov deodată
Azi toate au un singur sens.
Tăcerea, umbra ta prin mine
E doar o poză de album
E rece dar mă am pe mine
Atunci, aici, așa, acum!
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articol
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.