Evenimentele lunii septembrie: ICR Bruxelles recomandă

O serie de evenimente artistice și culturale vor avea loc la Bruxelles în această lună. ICR Bruxelles a deschis sezonul evenimentelor culturale din capitala europeană prin mai multe ocazii de referință, astfel începutul lunii septembrie s-a dovedit a fi un preambul echilibrat pentru abundența de activități ale perioadei curente și următoare.
#Transpoesie Prezența activă a ICR Bruxelles în cadrul festivalului Transpoesie de câțiva ani încoace, încununată de președinția EUNIC preluată pe perioada 1 septembrie 2024 - 1 septembrie 2025 de doamna director Corina Panaitopol, a adus și în acest an în fața publicului cititor un poet reprezentativ pe scena literară românească, Ciprian Măceșaru. Într-o capitală și o țară multilingvă, alături de alți 16 poeți, demersul literar al lui Ciprian Măceșaru a adăugat fluiditate vocii literare est-europene prin participarea la evenimentele din Antwerp și Bruxelles ce au avut loc în zilele de:
- 18 septembrie, Letterenhuis Antwerpen : sesiuni de improvizație pe baza colecțiilor muzeului și ateliere de live poetry performance
- 19 septembrie, Bruxelles, Galeriile Regale : ateliere de redactare de poezii la cerere
- 19 septembrie, Bruxelles: lecturi din poeziile proprii în cadrul târgului Poetik Bazar (Poetik Bazar | 19 - 21.09.2025 in the Halls of Schaerbeek)

𝐁𝐫â𝐧𝐜𝐮ș𝐢: 𝐍𝐚ș𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐒𝐜𝐮𝐥𝐩𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐌𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐞, 𝐥𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐇'𝐀𝐑𝐓 din Amsterdam
Prezența ICR Bruxelles în spațiul olandez sau luxemburghez este deloc de neglijat. În pofida activității intense derulate în spațiul belgian, echipa ICR Bruxelles reușește să înnobileze cultural spațiile vecine, un triumf fiind acela al expoziției Brâncuși: The birth of modern sculpture at H'ART Museum în Amsterdam. Deschisă din 20 septembrie, expoziția include lucrări unice, aduse pentru prima oară în Olanda de la Centre Pompidou. Institutul Cultural Român / Romanian Cultural Institute, cu sprijinul Reprezentanței sale din Bruxelles, are onoarea să fie partener al expoziției deschise publicului în perioada 20 septembrie 2025 - 18 ianuarie 2026, ținând cont în special de amprenta artistică pe care sculptorul Constantin Brâncuși a lăsat-o asupra modului de creație modernă, dar și de oportunitatea unei incursiuni inedite și a apropierii de spațiul neerlandofon.

Din seria de evenimente recomandate de #ICRBruxelles: 𝗧𝘂𝗿𝗻𝗲𝘂𝗹 𝗲𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗮𝗻 𝗮𝗹 𝗽𝗶𝗮𝗻𝗶𝘀𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗔𝗡𝗗𝗥𝗘𝗜 𝗜𝗥𝗜𝗠𝗜𝗔 continuă 𝗹𝗮 𝗕𝗿𝘂𝘅𝗲𝗹𝗹𝗲𝘀 𝗽𝗲 𝟮𝟮 𝘀𝗲𝗽𝘁𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲, de la 19:30, la catedrala regală Notre-Dame de Laeken, unde va fi găzduit cel de-al doilea concert din turneul european al pianistului și compozitorului Andrei Irimia. Intitulat „𝗟𝗶𝗴𝗵𝘁𝘀 & 𝗦𝗵𝗮𝗱𝗼𝘄𝘀”, turneul va avea loc în cinci orașe europene în luna septembrie, în colaborare cu violonistul Răzvan Păun și violoncelistul Thibault Solorzano.
Din seria de evenimente recomandate de #ICRBruxelles: Concertul FRIENDS.ENCORE la Bruxelles, din data de 25 septembrie, între orele 13.00 si 14.00, la Muzeul Instrumentelor Muzicale. FRIENDS. ENCORE oferă în 2025 o serie de concerte (în Belgia, Austria și Republica Moldova) dedicate bisurilor contemporane românești – acele miniaturi muzicale pline de farmec, oferite publicului la finalul recitalurilor ca gest de apropiere și dialog între scenă și sală. Pe scenă vor urca pianistele Adriana Toacsen și Oana Zamfir.
Din seria de evenimente recomandate de #ICRBruxelles: 𝐃𝐞𝐬𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐢𝐦 𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐛𝐞𝐧𝐳𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐞𝐧𝐚𝐭𝐞 în perioada 26-28 septembrie 2025 – prima participare a Institutului Cultural Român de la Bruxelles cu stand propriu la Festivalul Internațional de Benzi Desenate de la Bruxelles, la Centrul internațional de expoziții Tour & Taxis. Vizitatorii vor avea o imagine de ansamblu asupra istoriei, culturii și patrimoniului din țara noastră, prin intermediul benzilor desenate. Artistul și profesorul Grajdeanu Mihai Ionut va prezenta numeroase lucrări, va dialoga cu cititorii și va susține două ateliere intitulate 𝐁𝐚𝐧𝐝𝐚 𝐝𝐞𝐬𝐞𝐧𝐚𝐭ă 𝐜𝐚 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 !

#ICRBruxelles recomandă: binecunoscuta pianistă română ALEXANDRA DĂRIESCU concertează în două dintre cele mai importante săli de concert din Belgia:
26 septembrie, 20h15 – Flagey, Bruxelles https://www.flagey.be/en/activity/12457-brussels-philharmonic-vlaams-radiokoor-octopus-kamerkoor-daphnis-et-chloe-une-declaration-d-amour
27 septembrie, 20h00 – Concertgebouw, Bruges https://www.concertgebouw.be/nl/brussels-philharmonic-alexandra-dariescu
ALEXANDRA DĂRIESCU va concerta la Bruxelles și Bruges, în calitate de solistă, fiind acompaniată de Brussels Philharmonic, Vlaams Radiokoor, Octopus Kamerkoor, sub bagheta marelui dirijor Kazushi Ono. Programul concertistic va conține lucrările: EUtopia (2024) - Annelies Van Parys, Fantaisie variée pour piano et orchestre (1912) - Nadia Boulanger,Daphnis & Chloé (1912) - Maurice Ravel.

#ICRBruxelles recomandă: 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 „𝐓𝐞𝐫𝐫𝐞𝐬 𝐦𝐲𝐭𝐡𝐢𝐪𝐮𝐞𝐬”, 𝟐𝟔-𝟐𝟖 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, trei zile de sărbătoare pentru promovarea dialogului intercultural, a multilingvismului și a sincretismului artelor, punând în valoare numeroși creatori români - scriitori, artiști plastici, muzicieni. Ajuns la cea de-a XII-a ediție, festivalul oferă o multitudine de evenimente de calitate, realizate prin colaborarea dintre Asociația EuropaNova, ICR Bruxelles, Ambasada României în Regatul Belgiei, Ambasada Moldovei în Regatul Belgiei, RomBel - Comunitatea românilor din Belgia. ICR Bruxelles susține participarea scriitorilor români 𝐓𝐮𝐝𝐨𝐫 𝐆𝐚𝐧𝐞𝐚, 𝐃𝐨𝐢𝐧𝐚 𝐆𝐞𝐜𝐬𝐞-𝐁𝐨𝐫𝐠𝐨𝐯𝐚𝐧, 𝐕𝐞𝐫𝐨𝐧𝐢𝐜𝐚 𝐒𝐭ă𝐧𝐢𝐜ă, 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐁𝐮𝐳𝐞𝐚, care vor intra în dialog atât cu publicul, cât și cu alți creatori români prezenți la festival: Margareta Curtescu, Ivan Pilchin, Raluca Nagy, Irina Georgescu Groza, Ramona Gabăr. Cele trei zile ale festivalului reprezintă o întâlnire cu artiști ai cuvântului, ai sunetului și ai culorilor, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐜𝐞𝐥𝐞𝐛𝐫𝐚 î𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧 𝐦𝐨𝐝 𝐢𝐧𝐞𝐝𝐢𝐭 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧ă 𝐚 𝐋𝐢𝐦𝐛𝐢𝐥𝐨𝐫, la intersecția culturilor europene, la EuropaNova Bruxelles, Clos du Parnasse 11E, 1000 Bruxelles.

Surse de informare și fotografii reprezentative: ICR Bruxelles
Publicat în Cultură, Literatură, Actualitate, Arte vizuale, Muzică, Evenimente
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Cultură, Literatură, Actualitate, Arte vizuale, Muzică, Evenimente
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.