Flăcări gemene de Oana Stroe - lansare de carte 12 noiembrie - EuropaNova Bruxelles

Volumul de nuvele și povestiri al Oanei Stroe « Flăcări gemene » aparut la Editura Siono este o scriere fluidă, din unghiul unui narator atoateștiitor, uimește prin dedublarea poveștii și înfășurarea personajelor în mantia propriilor gânduri, percepții, iluzii sau treziri. Parcursul fiecărei experiențe relatate este trecut printr-un filtru psihologic al narațiunii, autoarea este un glas al conștiinței și conștientizării. De fapt, povestirile vin întotdeauna pe fundalul unui înțeles profund al vieții ce adesea se complică pe măsură ce se împletesc relații interumane imperfecte, dar firești. Probabil le-am putea încadra în categoria de povești terapeutice sau în cea a psihanalizei literare, scopul acestor scrieri fiind nu de a învinui comportamente umane ci de a dărui eliberări sufletești.

Originale și diferite unele de alte, nuvelele și povestirile păstrează în centrul lor vocea sufletului cu pendularea între binele și răul interior ce se dovedesc atât de încâlcite încât nu pot fi rezolvate decât prin soluții ieșite din comun, dar acel comun pe care mentalul colectiv și-l adjudeca drept natural, ne este adesea prezentat de Oana Stroe în unghiuri extreme sau prin ieșirea din cotidian pe ușa realismului magic.

Volumul « Flăcări gemene » nu este o lectură pentru gratuitatea cititului, ci este scris pentru a deranja și a impune reflecții din partea cititorului. Subiectele directe, stânjenitoare pe alocuri, fugărite de superficialitatea personală în societatea actuală, arată clar hibele individului și mai cu seamă raportarea la profilul salvatorului, al înțeleptului al victimei, al tiranului. Oana Stroe observă la nivel colectiv punctele slabe ale psihicului manifestat în social și le transpune prin povești verosimile, actuale în material de analiză. Scrisul său arată profunzimea viziunii personale și nu este despre creație de dragul artei, ci despre artă de dragul vindecării. Realismul concepției sale literare, adesea tăios, alteori ambalat fantezist, răzbate din inima fiecărei povestiri cu intenția unei mărturisiri și depășiri a unui moment critic.

« Coincidențe » aduce în prim plan viața trăită la indigo, figura paternă unică și greșeala repetată cu care viața fiilor este însemnată până la momentul ce le aduce în lumină adevărul : « A realizat că a scăpat de durerea ce îi strivise pieptul toată copilăria și, în schimb, și-a făcut loc o bucurie fără seamăn : Am un frate, un frate cu care mă pot înțelege perfect ! ». Oana Stroe, prin personajele sale, atent alese și cosntruite, întinde o mâna de salvare eului aflat sub povara amintirilor, ruminatiilor și eșecului mai ușor de apropriat decât succesul. « Decizii pe șine » este tabloul gândurilor puse în mișcare de biologic, al ființelor purtate pe șinele de fier ale vieții, alimentate de angoasele și părerile de rău ce țin captive personaje în trenul deznădejdii, până când în punctul culminant, de obicei înlesnit de o persoană cu un grad superior de înțelegere, se întâmplă reversul, soluționarea răului ce a cuprins lumea. Poveștile nu sunt happy end-uri, dar sunt chei de înțelegere și adaptare, de supraviețuire, de ridicare deasupra traiului comun ce îi îneacă pe oameni în tevatura gândurilor. Povestea Elvirei e povestea mamei sale, e povestea celor de dinainte, a figurilor feminine, o repetiție a capcanelor până când apare declicul și personajul își acceptă latura creatoare și înțelege rostul fiecărei figuri ce i-a modelat existența de până atunci și astfel apare lumina prin coborârea la capătul liniei.

« Povestea ochilor albaștri » e povestea interferenței istoriei în viața personală ca o gaură neagră în viața personajelor. Treizeci de ani comprimați au despărțit și reunit o familie, două regimuri politice, elementul declansator fiind problema de inimă a copilului nou-născut apărut în familie. Cordul este organul adesea adus în discuție si în jurul căruia se tes toate dramele existențiale reunite în carte. Autoarea pare că se joacă cu viețile pe hârtie. Poveștile sale, oricât le-am considera de strategic alcătuite, pe atât de profund ating cititorul. « Flăcări gemene » încheie volumul : « Ei sunt unul, un întreg minunat și desăvârșit. », o concluzie a existenței imperfecte ce îi subrezeste omului puterea de înțelegere, și îl provoacă la un exercițiu de voință.