Glasul de tăceri

Te-am întrebat... iubire surdă

Îmi strigă tot ceea ce ești

Povești de viu și eu o palmă

Ce poartă-n glas pământ, ploi reci.

Mă cerți cu glas pătat de semne

Și cerul azi îmbraci în nori

Să plâng vei vrea, durerea-i vreme

Am să te iert, de mii de ori!

Am să te iert când glas mă ceartă

Am să te văd prin ochii mei

Mă cheamă tu... lacrimi și gheață

Ai fost și ești înger de vrei.

Îmbracă-mă în poezie,

În versurile tale mii,

Și peste toamnă azi doar mie

Să-mi povestești, să îmi mai fii.

Un sud departe plâns de lună

Și glasul de tăceri prin vânt

Mă poartă tu, mă ține-n mână

Am lacrimă,

Și tu ......pământ!