Interviu cu Alina Purcaru - vocea poeziei românești la festivalul european Transpoesie 2023

Festivalul Transpoesie din perioada 26-30 septembrie derulat la Bruxelles, alianță între EUNIC Brussels și Institutele Culturale Europene, a irupt asemeni unui vulcan în spații recunoscute drept embleme Art-Nouveau ale capitalei europene, în piețe publice și biblioteci, printr-o revărsare de poezie în citadin și o trecere perpetuă a limitelor spațiale prin cuvânt într-o fluiditate a existenței. Poezia s-a transpus în diverse limbi, prin reprezentantele țărilor invitate, la o masă comună, rotundă, de împărtășire și coworking poetic, cu partea cea mai interesantă a creației ad-hoc la cererea publicului. O trecere prin poezie, Transpoesie.

1. Ce a însemnat experiență Transpoesie pentru Alina Purcaru ?

Transpoesie mi-a oferit, anul acesta, ocazia de a mă întâlni cu multe poete din toată Europa și de a avea lecturi și sesiuni de discuții împreună, de a intra, fie și puțin, în lumea poeziei fiecăreia și de a mă simți parte dintr-o rețea activă, prin care poezia se mișcă, în formă continuă și în atât de multe moduri. Le sunt foarte recunoscătoare gazdelor de la Bruxelles, care au susținut prezența mea la acest festival și care m-au însoțit și încurajat pe parcursul festivalului: echipei ICR Bruxelles. Am avut, așadar, privilegiul de a petrece cîteva zile pline, într-o efervescență literară autentică și într-un oraș primitor, care are atât de multă frumusețe de oferit.

2. V-ați gândit la o rezidență poetică la Bruxelles ? Ce v-ar inspira din decorul architectonic, din aerul orașului, din multiculturalitatea afișată pentru un eventual următor volum?

Știu că există niște burse de creație oferite de Passa Porta, care e un mare hub și festival literar. Momentan, în Bruxelles am intrat în librăria Passa Porta și am admirat selecția lor atât de coerent curatoriată, un loc cu o respirație care-ți trezește inevitabil entuziasmul pentru literatură și de unde a fost imposibil să plec cu mâna goală. Recunosc că mi-ar plăcea să am o perioadă mai lungă în acest oraș, în care e loc  pentru atât de multe feluri de a trăi și de a-ți gândi arta și existența. M-a bucurat deschiderea pe care am simțit-o, multitudinea de oameni, stiluri de viață și de culturi care îi dau acum identitatea și am admirat arhitectura, adesea spectaculoasă. Am fost foarte impresionată să intru într-o casă Art Nouveau, restaurată în cele mai mici detalii și recunoscătoare că s-a auzit și vocea mea în acele încăperi. Asta pentru că în chiar prima zi a festivalului am avut la Maison Hannon o lectură alături de poete din Ungaria și Polonia și cred că toate am fost impresionate de aerul acelui loc, atât de improbabil astăzi. Maison Hannon a fost, de altfel, o gazdă constantă, pentru o parte din evenimentele de sub umbrela Transpoesie. Am descoperit multe spații primitoare, în diversitatea lor, în oraș, inclusiv anticariate în care am uitat de timp și în care aș reveni cu siguranță, chiar pe ploaie. Deschiderea emanată de un loc și capacitatea lui de a fi o casă pentru cât mai multe/mai mulți îmi trezește mereu entuziasmul, și nu doar pentru scris.

3. Poetul se dăruiește lumii prin creația sa și poate avea anumite așteptări de la publicul cititor. Cum s-a simțit receptarea primită după apariția celui mai recent volum « Tot mai multă splendoare » la editura Cartier ?

Unul dintre cele mai frumoase daruri pe care această carte mi l-a făcut a fost întâlnirea cu cele și cei care au citit-o și s-au apropiat de ea. Am simțit că am scris ceva care a ajuns la multe fete tinere și persoane queer, că s-au regăsit în scenariile de acolo și în acele voci, iar asta m-a bucurat enorm. Cartea mea a avut o primire nesperat de bună. Mi-am dorit asta, dar recunosc că nu m-am așteptat să fie atât de citită. Prima ediție s-a epuizat în câteva luni și a doua văd că dispare de pe rafturi. Sunt extrem de fericită că am putut articula ceva care atinge inimi, emoționează și, sper eu, dă speranță.

4. Între creator și creație se stabilește adesea un raport de interdependență, asumată sau involuntară. Trăim pentru a scrie sau scriem pentru a trăi ? 

Mă gândesc că scrisul e, într-adevăr,  un braț al vieții, care pentru multe dintre noi nu se poate susține, comunica, intensifica sau înțelege altfel. E, așadar, o nevoie care presează, indiferent de miză și un sprijin esențial.

5. Cum se vede lumea din perspectiva scriitorului ?

Lumea se vede, ca de altfel, prin ochii multora care nu-și întorc privirea în spațiile propriului confort, prinsă într-un conglomerat de crize, care se tot acutizează. Sub violențe, forme de exploatare explicite sau mascate, sub războaie și nenumărate forme de distrugere, se petrece lent și, spun specialiștii, iremediabil, distrugerea înseși lumii care ne susține. La un anume nivel, așadar, trăim timpuri de doliu, dar îmi place să cred că sunt și timpuri în care putem învăța noi forme de a înțelege ceea ce ni se întâmplă, de a abandona vechea gândire bazată pe dominație, de a construi speranță și o nouă încredere în semeni, dincolo de diferențe. În fine, de a întreține această speranță și de a o folosi pentru a imagina lumi în care nu mai mor mii de oameni în numai cîteva zile, în care înarmarea nu mai e o prioritate când vine vorba de alocarea de bugete, în care nu mai dispar mii de specii în timp ce noi amorțim pe canapea, hipnotizați în fața serialelor.

6. Matei Calinescu definea literatura română drept relativ nouă faţa de marile literaturi ale altor ţări, literaturi care dialoghează între ele de pe poziţii relativ egale.  Ce s-a schimbat între timp în acest raport de egalizare și cum s-ar defini poezia europeană contemporană?

Cred că literatura care se scrie acum în România e, prin prisma deschiderii spațiilor literare la nivel macro, într-un flux al literaturii globale, în care se inserează, desigur, cu propriile mărci și accente. Poezia autohtonă, poate mai mult decât proza, îmi pare mult mai flexibilă și mai reactivă la ceea ce se petrece azi în lume, la o înțelegere politică a ei, chiar dacă această înțelegere se declină, la nivel informal, într-o multitudine de expresii. Din ceea ce am observat și am reușit să citesc, chiar dacă există dominante sau linii de fugă, poezia europeană contemporană nu e un monolit, ci un loc de întâlnire – adesea tensiont - a foarte multor tipuri de inventare și reinventare constantă a poeziei. Așadar există spații deschise pentru experiment, pentru poezie conceptuală, pentru poezie livrescă, elaborată în dialog cu alte lumi ficționale, pentru poezie feministă, pentru o poezie politică, în fibra ei, ca și pentru o poezie a spectacolului, pentru spoken word și alte forme performative ale poeziei. Acest tip de poezie nu mai e, așadar, legată strictamente de o lectură solitară, ci de performativitatea în fața spectatorilor, pe o scenă care îi modifică implicit și în mod alert fibra și energia. Cel mai important mi se pare că poezia deschide, în continuare,  un spațiu de chestionare și de înțelegere a lumii actuale, că propune o formă de cunoaștere și de explorare, indiferent de dinamica interior-exterior pe care o acomodează.

Credit foto: Gabriela Cuzepan