Iulian Ciocan - coup de coeur în Ţările de Jos

Se întâmplă în viaţă ca oameni, lucruri sau fapte să-ţi atragă atenţia. Este şi cazul scriitorului Iulian Ciocan, pe care l-am remarcat datorită ultimului său roman „Dama de cupă”, care a fost tradus şi în limba neerlandeză de Charlotte van Rooden (Olanda) şi publicat la editura Pegasus. Am preferat să-l savurez în varianta originală – spumoasă, mucalită, burlescă, neaoşă - dar l-am recomandat familiei, prietenilor şi colegilor belgieni, care au avut posibilitatea să-l citească în limba lor. Şi le-a plăcut foarte mult. Recenzii foarte bune primite de la reviste literare belgiene şi olandeze cu nume mare (Standaard, Trouw, Volkskrant) au atras cititorii de pe meleagurile neerlandofone şi l-au făcut cunoscut pe Iulian Ciocan ca pe un scriitor de talie internaţională. Şi pe bună dreptate, căci scriitura sa este proaspătă, neanchilozată în formalisme, redând fidel viaţa din Republica Moldova, pe care Iulian Ciocan o cunoaşte în dedesubturi şi ca cetăţean cu spirit civic dezvoltat, dar şi din perspectiva jurnalistului. Nu e de mirare că romanele sale sunt traduse în mai multe limbi, satisfacţie care-i recompensează munca şi modestia.

Născut în Chişinău, Iulian Ciocan este prozator, publicist şi critic literar. În prezent, este comentator al postului de radio Europa Liberă. Romane publicate: Înainte să moară Brejnev (Polirom, 2007; traducere în limba cehă la Dybbuk, 2009, traducere în limba engleză la Dalkey Archive Press, 2020, traducere în limba sârbă la Sluzbeni Glasnik, 2021); Tărîmul lui Saşa Kozak (Tracus Arte, 2011; traducere în limba slovacă la Kalligram, 2015; traducere în limba franceză la Belleville, 2017, Premiul "Coup du Coeur" la Salon du Livre des Balkans, 2018); Iar dimineaţa vor veni ruşii (Polirom, 2015; ediţie cehă la Dybbuk, 2021), Dama de cupă (Polirom, 2018; traducere în limba franceză la Belleville, 2019 şi nominalizare la Premiul Jean Monnet, 2020; traducere în limba bulgară la Foundation for Bulgarian Literature, 2019; ediţie cehă la Dybbuk, 2020; ediţie olandeză la Pegasus, 2020). A publicat proză în reviste şi antologii din SUA, Germania, China, Cehia, Bulgaria, Belgia şi Brazilia. A fost invitat la New York, la festivalul PEN World Voices (2011), la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, Iaşi (2015, 2018) şi la Noaptea Literaturii din Amsterdam (2016). 

1. Când aţi început să scrieţi? Care e momentul în care Iulian Ciocan a simţit gustul succesului ca scriitor?

Iulian Ciocan: Am început să scriu în îndepărtatul an 1995, după absolvirea Facultăţii de Filologie din Braşov. La început, influenţat de profesorul şi prozatorul Gheorghe Crăciun, am făcut o pasiune pentru Teoria Literaturii, mai exact, pentru naratologie. Am debutat în 1996, cu un volum de critică literară, şi am scris critică vreo opt-nouă ani, după care mi-am dat seama că metaliteratura mă sufocă şi am înţeles că vreau să scriu ficţiune, să inventez nişte poveşti interesante.

Gustul succesului? Nu l-am simţit niciodată. Nu sunt laureat al Premiilor Nobel şi Pulitzer, nici scriitor foarte popular. Am luat doar Premiul Salonului cărţii balcanice din Paris (2018) şi, alături de Ian McEwan, am fost nominalizat la Premiul european Jean Monnet (2020). E prea puţin ca să fiu îmbătat de succes. Şi-apoi, nici nu-mi imaginez că succesul poate veni uşor. Cred că e nevoie de multă muncă, de răbdare şi talent, de vreo şapte-opt romane bune ca să realizezi ceva notabil, ca să fii băgat în seamă. Or eu voi publica al cincilea roman abia în vara acestui an. De fapt, mai important decât succesul e sentimentul că ai reuşit să pui pe hârtie poveştile care te obsedau.

• Cărţile dumneavoastră sunt traduse în mai multe limbi. ‘Dama de cupă’ este ultimul dumneavoastră roman. A fost tradus şi în limba neerlandeză de Charlotte van Rooden şi a primit recenzii foarte bune din partea unor reviste belgiene/flamande şi olandeze cu nume mare : Standaard (Be), Trouw (Nl),. Coincid opiniile acestor publicaţii străine cu cele ale criticii literare din Republica Moldova ? Cum percepeţi dumneavoastră propriile cărţi traduse în alte limbi ?

Iulian Ciocan: Mă bucur că „Dama de cupă” / „Hartenvrouw” este primul roman basarabean publicat în Olanda. Mulţumirile mele se îndreaptă spre traducătoarea Charlotte van Rooden şi Editura Pegasus din Amsterdam, dar şi spre prietenul Jan Willem Bos care mi-a tradus anterior un fragment din romanul „Tărâmul lui Saşa Kozak” pentru o revistă belgiană. De altfel, mi-au scris câţiva cititori belgieni şi olandezi impresionaţi de „textul savuros şi traducerea excelentă a Charlottei van Rooden”. La fel de mult mă bucură recenziile favorabile care au apărut în câteva reviste mari din Olanda şi Belgia. E un sentiment aparte să vezi că unui cititor din străinătate îi place romanul tău, că acest cititor înţelege mizele naraţiunii pe care ai construit-o într-o lume foarte diferită de a lui. Da, am avut câteva cronici favorabile şi în Republica Moldova, dar trebuie să vă spun că spaţiul literar moldovenesc e destul de sufocant, neprielnic. Avem puţini cititori, parti-pris-urile înfloresc ca merii în mijlocul verii, iar unii critici din RM pur şi simplu nu cred că autorii basarabeni au anvergura necesară pentru a publica volume la edituri străine. De aceea, cărţile care îmi apar în străinătate sunt foarte importante pentru mine, ele îmi întreţin dorinţa de a scrie, mă fac mai încrezător. De fapt, chiar dacă sunt un explorator al Chişinăului, mi-am conceput mereu naraţiunile într-un fel care să intereseze oamenii de pe alte meridiane.

• Ce anume stă la baza creării distopiei din ‘Dama  de cupă’ ? De unde ideea unei gropi , « crăpătura stranie care apăru în cartierul bogaţilor », în Telecentru, care înghite Chişinăul cu toţi demnitarii săi corupţi, cu maşini, oameni, copaci, castelul cinovnicului Nistor Polobok, chioşcuri, case, cartierul barosanilor?

Iulian Ciocan : În primul rând, mărturisesc că îmi plac foarte mult distopiile, îndeosebi acelea scrise de Orwell, Platonov, Huxley, fraţii Strugaţki şi Atwood. Deseori, distopia trebuie să fie destul de realistă, atunci când îţi propune un univers alternativ, dar posibil, verosimil, unul care poate fi generat de prezent. Ca scriitor, tu îţi imaginezi o posibilă evoluţie a lucrurilor de azi. Nu ştiu dacă tancurile ruseşti vor mai intra în Chişinău, ca în 1940, sau în Praga, ca în 1968. Dar ştiu că există o frică destul de mare la noi, frica că ei vor veni. Şi eu m-am folosit de ea atunci când am scris “Iar dimineaţa vor veni ruşii”.

Altminteri, cei treizeci de ani de tranziţie moldovenească au conţinut atâtea mişmaşuri, bizarerii, drame, suferinţe, decepţii, încât m-am gândit că toate astea ar putea lesne să genereze o groapă uriaşă care să înghită întreg spaţiul dintre Prut şi Nistru. Groapa care devorează metodic clădiri, maşini, oameni şi copaci nu e altceva decât apogeul răului imens pe care l-au făcut moldovenii în aceşti ani.

• Personajele dumneavoastră fac parte din diferite categorii sociale şi au diverse culori politice: unionişi, hruşciovişti, … Le trataţi mucalit pe toate şi rămâneţi echidistant faţă de ele şi de situaţiile în care le puneţi. Transpare aici poziţia jurnalistului care respectă deontologia meseriei sale. Totuşi cetăţeanul Iulian Ciocan are simpatiile sale politice, ca orice alt cetăţean, nu-i aşa ?

Iulian Ciocan: Aveţi dreptate, naratorul meu e mucalit şi echidistant. Dar nu e vorba de influenţa jurnalismului. În opinia mea, nu există oameni perfecţi, infailibili. De aceea, nici naratorul nu ar trebui să se ataşeze prea tare de un anumit personaj, să-l idealizeze.  Îmi place să arăt deseori partea grotescă-amuzantă a dramaticului, să mă apropii de toate personajele mele deopotrivă cu multă compasiune şi cu ironie şi sarcasm. Îmi place când dincolo de poveştile unor personaje se întrezăreşte un fundal social-politic care face naraţiunea mai complexă. Poţi să scrii o poveste de dragoste, dar mi se pare mai interesant când protagoniştii acestui love story sunt influenţaţi, uneori fără să-şi dea seama, de mediul social-politic, aşa cum se întâmplă în „Gluma” lui Kundera, dacă vreţi.

În „Dama de cupă”, am vrut să descriu o lume în derivă mai mult decât să mă axez pe destinul unui personaj. De aceea, am mai multe personaje din diferite categorii sociale. O schimbare violentă în natură îndărătul căreia se întrezăreşte vina multora, dar care în acelaşi timp îi atacă pe mulţi oameni nevinovaţi.

•  Cunoaşteţi foarte bine societatea în care trăiţi, iar politica e segmentul pe care îl aveţi mereu în vizor – sunteţi comentator la Radio Europa Liberă Moldova. Corupţia este un fenomen puternic prezent atât în Republica Moldova, cât şi în România. Care credeţi că e reţeta unei unei societăţi în care cetăţenii să fie mulţumiţi, în general?

Iulian Ciocan: Corupţia e o mare problemă a Moldovei, după părerea mea. Aici s-a furat şi se mai fură ca-n codru. Fireşte, Moldova ar arăta mult mai bine fără acest viciu. Scriu distopii tocmai pentru că prezentul îmi alimentează multe decepţii. Dar şi pentru că societăţi ideale nu prea există. La rigoare, mi-o pot însă imagina, una în care cetăţenii să fie oarecum mulţumiţi, aşa cum spuneţi. Ar fi nevoie de o idee naţională care să-i unească pe cetăţenii de diferite etnii şi orientări poltice. În RM ideea asta nu există. Ar mai fi nevoie ca funcţionarii şi politicienii să muncească nu doar pentru propriile buzunare, ci şi pentru nevoile cetăţenilor. Şi, fireşte, e nevoie de supremaţia legii. Am impresia că Olanda şi Belgia sunt mai aproape de acest model imaginar decât Republica Moldova.

• Revenind la ultimul dumneavoastră roman: protagonistul Nistor Polobok pare a se trezi, a avea mustrări de conştiinţă pentru toate relele făcute şi vrea să salveze Chişinăul, cerându-şi iertare pentru acestea. E îndemnat de o ghicitoare în cărţi să o caute pe dama de cupă căreia i-a pricinuit necazuri pentru a obţine iertarea sa. Scenele pe care le descrieţi, pe lângă că unele sunt absurde, frizează burlescul. Credeţi că trezirea acestei conştiinţe s-ar putea produce la clasa politică (coruptă) din ţara dumneavoastră? Cine este dama de cupă a societăţii moldoveneşti?

Iulian Ciocan: Sincer să fiu, nu prea am iluzii legate de clasa politică moldovenească. Anii trec, ea rămâne cam aceeaşi. E adevărat, mai apăreau uneori nişte indivizi mai oneşti, dar sistemul îi anihila în cele din urmă. E foarte greu să schimbi starea de lucruri din Republica Moldova. Poate doar o groapă uriaşă-nemiloasă ar putea să le provoace mustrări de conştiinţă. Dar groapa aceasta e ficţională… Pentru mulţi, Dama de cupă a societăţii moldoveneşti pare a fi acum preşedinta Maia Sandu. Ea declară răspicat că vrea să distrugă corupţia şi traficul de influenţă. Vom vedea peste o vreme ce a reuşit să facă…

• Inseraţi în roman şi câteva idei despre condiţia scriitorului. Capitolul dedicat scriitorului Iulian Iordăchescu musteşte de ironie. Cunoscător din interior al acestei lumi, trataţi la un moment dat despre invidiile şi orgoliile ce o bântuie. Care este crezul dumneavoastră scriitoricesc?

Iulian Ciocan: Nu m-aş mira ca într-o lume literară mica să existe mai multe orgolii şi invidii decât într-o lume mare. Dar lucrurile sunt foarte clare pentru mine. Un scriitor adevărat trebuie să facă abstracţie de viermuiala ambiţiilor şi intereselor, să-şi scrie textele, să mizeze pe talentul său, să încerce să fie din ce în ce mai bun şi mai interesant. Cred că pentru un scriitor adevărat eul profund al omului e mai important decât apartenenţa la o ţară. Şi mai cred, orice s-ar spune, că literatura îţi răsplăteşte fidelitatea în cele din urmă.

• Cum vede jurnalistul Iulian Ciocan exodul masiv al oamenilor din Republica Moldova?

Iulian Ciocan: E un lucru care nu-mi place, dar care era inevitabil. E explicabil că fuge lumea din cea mai săracă ţară europeană, dintr-un fief al corupţiei. Mă bucur pentru moldovenii care şi-au făcut un rost în viaţă pe alte meridiane, îi compătimesc pe cei care n-au reuşit. N-aş vrea să mai scriu o distopie, un text despre un Chişinău aproape pustiu, în care au rămas numai politicienii, funcţionarii şi bătrânii.

Interviu realizat de Nicoleta Beraru. Nicoleta Beraru (n.1972,) este profesoară, traducătoare, publicistă şi prozatoare. Colaborari: Ziare.com, Newsweek Romania, Revista Itaca Dublin (revista de cultura a scriitorilor din afara granitelor tarii), Catchy like a women, revista organizatiei ADR Vlaanderen (neerlandeza). A colaborat pentru subtitrari cu televiziuni neerlandofone din Belgia (VRT, VTM). Debuteaza în 2018 cu volumul de eseuri si povestiri pentru adulti ‘Ardei iuti. Povestiri la imperfect’ pentru care a obtinut locul 3 la concursul Distinctii Cartea Anului 2018 al Organizatiei Itaca Dublin.În 2019 publica romanul ‘Luluta si Petrisor sau povestea cuiburilor parasite’, care s-a aflat pe lista de preselectii a Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franta, si pe locul 2 la concursul literar Distinctii Cartea Anului, Dublin.2020: coautor – volumul colectiv de proza diaspora ‘20.2020: coautor – volum colectiv de proza Nuante de piper si ciocolata.

• 

•