Linişte

E atât de liniște pe chip

Ninsori s-au așezat și vântul

Și crudul cărnii peste timp

Doar schițe au rămas, pământul.

Ne știm cu taine, vers de suflet

Contururi, umbre, depărtări

Oglinzi pe care doar prin cântec

Le mai ascult strigând în zări.

Și plouă rece și se pare

Văzduhul poartă nume, sfori

Le mai pictez.. dar parcă doare

E liniște de câmp cu mori.

Pe foi de alb condeiul scrie

Cuvintele îmi sunt prea reci

Dar ce îmi ești tu? Iarnă mie..

Când mâna-mi poartă chip..

Tu pleci. Și parcă cerul se transformă

Prin voci cuprinse de furtuni

Și cum să pot să-mi iau o formă

Când sunt prin tot...Și nu e luni.

E timpul, anotimp albastru

Ca o stafie din trecut

E liniște pe chipul nostru

Azi scriu doar versuri peste scut.

De apă lină ori furtună

Cu glas de amintiri și ploi

E liniște prin gând de lună

Și cufăr poartă chip de noi.