Lumea cu capul în jos

Am fost creați în armonie

cu cerul și pământul, 

cu soarele și luna, 

cu apa și focul. 

Până să uităm

cui aparține pământul, 

totul respira

în suflarea vântului. 

Când ne-am privit 

în oglinzi mincinoase 

și ne-am văzut zei, 

lumea s-a prefăcut în cioburi.

De atunci,

nu mai simțim durerea celuilalt, 

căci arde prea tare a noastră. 

Nu mângâiem, 

de teamă să nu fim pedepsiți.

Nu întindem mâna, 

să nu dăm semne de slăbiciune.

Nu iertăm, 

să nu pierdem fărâma de putere 

pe care credem c-o avem.

Trăim singuri,

păzindu-ne unii de alții,

închizându-ne 

în închisoarea singurătății 

și aruncând cheia 

în groapa adâncă a uitării.