Nickel de Cristina Hermeziu

"Nickel", de la metal la expresie colocvială franțuzească, elementul din tabelul periodic pare să fi alchimizat viețile personajelor autoarei Cristina Hermeziu într-un aliaj forte în ce priveşte atmosfera de viață şi lucru în grupul de lucrători ai fabricii din Seine-sur-Oise. Acest "Zoom France-Roumanie" împărțit între scoruri culturale, dar şi între poezie şi dramaturgie, un roman al gândurilor şi al unei literaturii a transferului. Lumea redată de Cristina Hermeziu e un produs stilistic al observației şi notării efectelor supraviețuirii în echipa franco-română.

Personajele, francezi şi români, ne trimit la Ionesco: "Unele lebede sunt franceze, altele sunt românce". Capitolul II se deschide cu: "Je pourrai raconter dans le détail comment...". Fragmentele în franceză la incipitul capitolelor performează un soi de mise-en scéne. Capitolul III ne avansează în corpusul literar: "Elle s'apelle Zenobia si tu veux savoir...", alcătuit din suite în proză cu reverberații poetice, felii din viața românească în Franța, simboluri demistificate prin vocabularul specific, însă mai ales o decodificare a raportării autoarei la literatură şi la facerea ei în desfacerea lumii, pe urmele lui Gellu Naum, oglindind noua Zenobie în chipul şi ființa naratoarei, după cum însăşi autoarea mărturiseşte. Lucrul în fabrică, integrarea, baza piramidei maslowiene, diversitatea originii şi a manifestării comportamentale se lipesc de "încrustatul firului de platină". Suntem "față cu reacțiunea" textului literar contemporan. Un roman poetic sau dramatic? Un lanț de reacții ce se traduc în textul literar experiment cvasi-teatral cu o voce narativă când inside când outside of the box, mai ales în momentele psihanalizabile ale personajelor. Prezentate prin rolul în boîte, precum şi prin impactul pe care îl are fiecare asupra grupului, autoarea lasă deliberat libertatea personajelor de a fi "des vrais roumains" în marea franceză. Un zoom literar despre cum literatura se furişează în producție prin Jean Anouilh, Corneille într-un monolog infinit al naratoarei, în curgere poetică, maternă, odaliscă, cu figura tatălui, evocată prin imaginea cimitirelor suprapuse rural-urban, de la distanță, acea cultură de origine.

În 1968, Seine-et-Oise a dispărut din regiunea pariziană ca urmare a unei reconfigurări departamentale. Şi totuşi, acest Macondo... Munca materiei primare, cuvântul de forjat, în atelierul fabricii oamenii lucrează, iar din "oja" gândurilor, câte un fir de praf roşu acționează ca "defaut". Sunt gândurile noastre generatoare de defecte tehnice în lumea în care operăm cu cele înnăscute ființei noastre. Viețile sunt nickel sau sunt kakao, se împart între momente de virtute şi eşec, încât funia pe care sunt puse ca rufele e nici tristă, nici veselă, e acolo îndeplinindu-şi rolul. Nickel.

Nickel este un IRM neurolingvistic al fabricii. "Le cerveau" de pe copertă indică o radiografie a acestei conviețuiri nu fără urmări de ambele părți. Vocea narativă este totuși românească, dintr-o Românie care îşi caută neîncetat reperele între numele cu semnificație şi poreclele reprezentative, între gesturile fricii, rușinii, melancoliei care izbucnesc toate într-un vaudeville pus la cale minuțios de Cristina Hermeziu.

Cine sunt personajele? Întruchipări actuale ale unei "Chirițe în provincie" oarecum, dacă este să reluăm o anumită legătură literară a trecutului. Amintirile fiecăruia despre țara lui se transformă pentru unii în întoarcere definitivă. Pentru alții, flamingo sau phenicşi, chiar şi grand vilain canard în cuşti de păsări zburătoare, spre ce? Când totul e nickel, nu ai cum să ieşi din tabloul Cristinei Hermeziu. Ea dedică cu smerenie acest roman unei stări culturale de fapt, obiect al unei radiografii amuzante, uşor melancolice, à la gloire des héros jamais célèbrés. Antieroul este figura personajului definitoriu al romanului. Cine e Zenobia cea ades pomenită? Personajul acelui supra-strat în limba franceză adăugat romanului, al nevăzutei creații.

Fără metal la IRM, ştim asta. Totuşi, "Nickel" e menit a arăta interiorul gândurilor unor personaje de o paternitate aparent ionesciană, fraternizând cu Vişniec prin acel leitmotiv al "cizmelor de cai huțuli". Autoarea nu se sfieşte de gândurile personajelor sale, ea execută un act literar autentic, se plimbă printre balauri şi amintiri ale trecutului, râde cu patimile personajelor şi se înalță cu iluminările lor într-un registru joycean în romanul său apărut recent la Editura Cartier.

Fotografie reprezentativă: Grup de cititori, sculptură, Centrul Cultural Knokke-Heist, Belgia