O zi de 31 august

O zi de 31 August de-mi vine să trag vara să-mi mai stea în brațe, să împing toamna peste deal și să număr greierii care-mi greieresc la ureche, să trec cu vederea duduia isterică de la telefon care mi-a făcut dimineața imposibilă, să șterg marea din amintiri și să mă duc s-o trăiesc, să transform orele rămase în zile neîncepute și nopți nesfârșite, să-mi construiesc doar pentru mine o căsuță din bostan și o potecuță din firimituri de pâine, să încerc să conving noaptea că dimineața e deja în alt anotimp, să mă îndulcesc cu acreala unei lămâi, să respir aer cu miros de “lasă-mă să te las”, doar că așa am eu chef, să-i bat obrazul Limbii Române că tace din cuvinte și nu mă cinstește de ziua ei, să mănânc cartofi copți pe jarul nestins, să mut din loc munții de hârtii care mă așteaptă si să-i transform în zmeie, ca apoi să mă sui pe ele și să văd lumea de la înălțimea mea plus încă câțiva zeci de metri deasupra tuturor, să-i iau pe Hansel și Gretel și să dăm o tură de dumbravă, vizitându-i pe Lizuca și Patrocle, să-mi înec verdele ochilor într-o cafea cu lapte, să fac în așa fel încât toamna să-mi fie vară, în fanul proaspăt cosit am ascuns bucăți din soare, lacrimilor ce pluteau în aer le-am făcut loc în paharul gol de sentimente, frigului de astăzi i-am dat să bea niște ceai cald … de slăbit, poate așa ne va mai slabi cu prezența lui diplomatică, drumul prăfuit care duce spre nicăieri l-am asfaltat cu râsete de copil, lingurița din cana cu amintiri am învârtit-o sacadat printre arome și culori, am reușit chiar să-mi fac și un mix de anotimpuri pe care l-am și băut rapid, mix în care am aruncat picături de rouă, 2-3 nori gălăgioși, o privire pierdută, un stând în mâini asezonat cu un stând degeaba, l-am desprins pe Moș Crăciun din iarnă hibernală și i-am făcut loc în toamna fotogenică, l-am furat pe Martie din primăvara astronomică și l-am agățat de vara dezorientată, pe Iulie fierbinte l-am stins cu niște zăpadă artificială, mirosul salcâmilor răsfățați l-am pus la borcan, ploile lui Octombrie le-am trimis undeva departe, Mai-ul meu preferat l-am dezgolit de petale …
…si s-a mai dus un anotimp, un an, un timp…

Născută în Pașcani, absolventă a facultății de “Științe Economie” din cadrul Universității “Al. I. Cuza” din Iași, Mihaela Nemțanu se joacă zi de zi cu cifrele, le rostogolește, le aruncă, le mâzgălește, le ceartă, încearcă să se împrietenească cu ele, însă mult mai mult iubește literele, pentru că ele au forme și mărimi, au conținut și sensibilitate, au tăcere și frumos, au căldură și fragilitate, ținta lor fiind ... sufletul. Sunt asemeni Mihaelei, ele ajutând-o să dea viață gandurilor ei prin ceea ce scrie, ea scrie cu inima, din inimă și pentru inimi.