Paşi desculţi

Urmaşilor mei,
plâng paşii umezi
de sudoarea frunţii dezlănţuite,
pusă între două virgule alfabetice.
Noroi pe tâmple
şi inima-mi mânjită aşişdelea.
Sângele, nu-l mai pot spăla
de atâta sudoare
a frunţilor demenţiale, încreţite
de ura faţă de seamănul frate.
Urgia a rămas adunată între două palme,
cu liniile cheromanţiale
rătăcite printre bube leproase.

-Carnagiu!...
strigase cineva din mulţime,
dar noroiul sărat îl acoperise
ca o platoşă uscată.
Aşa era sufletul paşilor desculţi,
prin iarba proaspăt primăvăratică
a unui os desţelenit
de propriile gânduri ascunse.