Printre cuvinte

O viață întreagă 

ne plimbăm printre cuvinte. 

Le iubim, le urâm,

dar știm - 

fără ele nu existăm.

Și între cuvinte, tăcerea

își revendică un spațiu

în care tot ce nu putem spune

își găsește sensul.

Cred că prima clipă 

și ultima din viața noastră 

sunt însoțite de interjecții,

căci nu îmi pot imagina altfel

intrarea noastră în viață, 

decât cu un „O!” uimit, 

iar ultima clipă 

însoțită de un „Of!” dezamăgit

pentru toate lucrurile 

pe care am fi vrut 

să le mai facem.

Dar esența cuvintelor 

se găsește în cuprinsul vieții,

când ne însoțim cu cuvinte pline

de mirosuri de parfum,

de freamăt de frunze,

de adiere de primăvară,

cu sunete de vioară, de nai 

și, uneori, de contrabas,

pe care le-am putea concentra,

dacă am fi destul de înțelepți,

în câmpul lexical al iubirii,

din care înfloresc constelații de sens 

și răsar profunde simțăminte.

Iar tot ce nu a încăput în cuvinte,

se transformă în mirare, 

într-un cântec tăcut

pe care-l purtăm dincolo de orizonturi,

spre locuri neștiute,

unde tăcerea prinde glas.