Punctul zero

(fragment din povestirea ‚Punctul zero’ publicat în antologia ‚Neterminatele iubiri’, Editura Naţional)

     În timpul nopţii a nins. Privesc pe geamul restaurantului spre pârtia goală şi, deşi fără niciun chef, necuprinsul alb mă bucură. E nouă dimineaţa şi oamenii abia se trezesc. În restaurant, doar vreo trei mese sunt ocupate. Cafeaua mi s-a răcit în ceaşcă tot aştetând-o pe Claudia să-şi termine micul dejun. În şemineu, trosnesc voios butuci de lemn uscat. E cald şi plăcut. De la bucătărie se insunează deja miros de sarmale. Claudia se maimuţăreşte drăgăstos. Pe lângă urechi îmi trec crâmpeie din peroraţia ei: ceva despre bradul mare din colţ, despre slăbiciunea pe care o are pentru Crăciun. Mă prefac atent, când, de fapt, mintea îmi rătăceşte prin alte părţi. Evadez din nou prin geam: trei-patru turişti, în faţa cabanei de peste drum, cercetează locurile. Sunt probabil nou-sosiţi, căci încearcă să desluşească o hartă. Un câine ciobănesc malinois le ţine companie de la distanţă. Plictisit să nu fie băgat în seamă, după câtva timp, o tuleşte pe după cabană cu un mârâit nervos. Îmi place rasa aceasta de câini de când mă ştiu – inteligenţi, cu muşchi supli.
     - Pe unde eşti cu mintea ta sclipitoare, dragule?
Claudia se întinde peste masă şi-mi atinge fruntea cu degete reci ca gheaţa, în ciuda căldurii din încăpere. Îmi îndepărtează o şuviţă de păr ce-mi intră în ochi. Apoi, rămâne privindu-mă scrutător. Încerc să-i ocolesc ochii. Ea încearcă să mi-i prindă.
     - În ochi îţi joacă umbre imprecise, rosteşte voit teatral.
Sunt sigur că ar fi vrut să ştie de unde-mi vin şi ce caută imprecisele acestea cu noi la Poiana Braşov. De când am ajuns, simte probabil că ceva nu e în ordine. De câteva ori deja, i-am surprins priviri iuţi, iscoditoare. Mi-e ciudă pe mine că nu mă pot desprinde de cele întâmplate ca să-i pot oferi vacanţa la care amândoi visaserăm şi pe care o aşteptaserăm nerăbdători.
      Aseară, am făcut totuşi dragoste. A fost ciudat. Pe lângă că am tot amânat sub pretext că sunt obosit după drum, m-am simţit un străin în trupul ei oferit fără rezerve. „Dragostea” noastră a fost, de fapt, un act grăbit şi tehnic, iar eu excelasem prin detaşare. Jalnic.
      Cu Claudia sunt de aproape un an. Ne lovim la călătorii, lecturi şi sex. E prima mea dragoste din facultate. Am cunoscut-o printr-un prieten de la istorie, coleg de-ai ei. De la început relaţia noastră a fost completă. Niciunul dintre noi nu s-a împiedicat în pudibonderii. Claudia e o aerisită, ceea ce admir cel mai mult la ea. Nu mi-au plăcut niciodată mironosiţele. Mi-e dragă nu numai pentru că e frumoasă, ci şi pentru că e inteligentă. Rar am întâlnit fete atât de dezinhibate ca ea. Discutăm despre orice: ea îmi povestea despre Revoluţia Franceză, eu completez cu Rousseau şi Voltaire – până la Kamasutra şi istoria homosexualităţii în Statele Unite, subiecte prohibite în vremurile studenţiei noastre.
      Dar mâna destinului lucrează diferit la planurile noastre. Înainte de vacanţă, am făcut ceva complet debil, iar consecinţele acestei debilităţi le resimt acum. Sunt o jigodie. Sper să nu afle Costin niciodată. Între mine şi fratele meu geamăn, fizic nu e nicio deosebire. Până şi mersul e acelaşi, avem aceeaşi voce, acelaşi mod de a râde prosteşte şi de a roşi ca o fată mare când facem vreo dandana. Doar mama ştie că, sub coasta dreaptă, eu am o aluniţă mică pe care Costin nu o are. Caracterele noastre sunt însă destul de diferite: el e un pragmatic, eu un visător, el un serios, eu un nonşalant. Ca să faci deosebire între noi trebuie să treacă ceva timp. Nici Claudia nu ne deosebeşte. Odată, când ne-am întâlnit la Staţia de Cafea, la Timişoara, într-un weekend, s-a dus glonţ la Costin şi l-a pupat pe obraz. Eram la câteva zeci de metri distanţă şi observam scena amuzat. Costin a făcut un pas înapoi şi i-a spus fâstâcit că „Laurenţiu ajunge în zece minute”, după care s-a aprins la faţă şi a lăsat ochii în jos. Claudia s-a scuzat şi izbucnit în râs. Nu am zăbovit asupra întâmplării, doar subconştientul meu a consemnat-o. Din când în când însă visez că trăiesc viaţa lui Costin.
      În ziua în care am ajuns la Iaşi, în ultima săptămână dinainte de vacanţă, Costin era încă la cursuri. Ca să nu stau pe-afară să-l aştept, mi-a lăsat cheia la un coleg de la o cameră vecină. La ora zece jumate dimineaţa, în Codrescu abia se zărea ţipenie de student. Am bătut la uşa colegului cu cheia. Mi-a ieşit un tip abia trezit din somn, cu o figură buhăită şi părul vâlvoi ca după un chef. Prin crăpătura deschisă doar cât să-mi poată întinde cheia, am zărit un pat cu lenjerie dezordonată. O voce stridentă de femeie l-a strigat: Hai, măi, Titi, odată! Am mustăcit, i-am mulţumit, iar Titi a mormăit un „cu plăcere” pripit. Costin a ştiut el bine de ce pleacă din Timişoara – viaţa de student e mai apetisantă într-un cămin studenţesc. Am intrat în camera lui şi în aşteptare m-am zgâit la afişele cu femei aproape goale de deasupra unui pat. Cel mai mult ochios rămânea cel cu sexoasa de Sabrina în piscină – din Boys, Boys, Boys. Cum stăteam eu aşa clătindu-mi ochii, numai ce am auzit un ciocănit delicat în uşă. Am ieşit şi am deschis. O fată înăltuţă, subţire, cu ochi negri, scânteietori şi piele fină, uşor ciocolatie a intrat în cameră şi m-a sărutat pe obraz. Trebuie să fie Simona, prietena lui Costin, am gândit. Fata a început să-mi povestească despre o invitaţie la un bairam ce avea să aibă loc seara la o colegă de-ale ei de facultate din căminul vecin. La început, am ascultat-o încurcat. Încercam să prind momentul să-i spun că sunt fratele geamăn al lui Costin, căci era evident că nu-i trecea prin minte aşa ceva. Quiproquo-ul era hazliu. Un gând machiavelic m-a încolţit şi, cât ai zice peşte, m-am repezit şi am sărutat-o cu sete. Fata s-a zbătut puţin intrigată de întrerupere, apoi m-a împins uşor. Nu m-am lăsat intimdat şi am prins-o zdrăvăn de talie. Nicio şansă să-mi scape, căci o ţineam strâns lipită de mine. Am simţit la un moment dat cum trupul i se destinde. Intărâtat, am început să-i scot paltonul, fularul, apoi puloverul, ... Simona s-a lăsat dezbrăcată şi dezmierdată, iar eu am uitat de Costin. Pe patul de sub afişul cu Sabrina, am iubit-o cu inconştienţă şi ardoare. Nu am avut timp să dau atenţie firicelului umed ce se prelingea pe pulpa piciorului meu stâng. Cu ochii închişi, fata părea pierdută în iubirea noastră clandestină. I-am cunoscut tot trupul, cuprins de o patimă nebună. Cred că nici ei nu i-a displăcut, căci m-a încurajat cu gemete discrete. Unul dintre acestea, spontan şi mai intens, m-a trezit la realitate. Boule! am gândit. Jogodie vicioasă! Dar era prea târziu. Simona a deschis ochii şi m-a privit cu atâta dragoste, că am paralizat. Ce să-i spun? Cum să-i spun că nu sunt Costin? A început să mă sărute. Era atât de frumoasă cu părul ei castaniu, bogat, în valuri peste umerii subţiri! Pe ce minune de fată pusese mâna mutul de Costin! Părerea de rău că o înşelasem a fost repede înlocuită de poftă şi am pătruns-o a doua oară: scrut şi împătimit. Gemetele ei abia reţinute mă înnebuneau. O bătaie la uşă ne-a oprit. Amândoi, muţi ca nişte peşti, ne-am îmbrăcat iute. Simona a aşteptat până a auzit paşii îndepărtându-se, m-a sărutat adânc şi a ieşit. Înainte de a deschide uşa, mi-a spus: acum va trebui să mă iei de nevastă. După care a lăsat capul încet în pământ, iar când l-a ridicat, am văzut cum ciocolatie i se împurpurase. Mi-a zâmbit puţin încurcată şi a plecat. Am rămas pe patul acela străin. Când m-am ridicat, am constatat pe picior o dâră subţire şi roşiatică de sânge. Am înmărmurit. Am luat o bucată de hârtie igienică din dulapul lui Costin şi m-am şters. M-am îmbrăcat şi am făcut puţină ordine. Am aşteptat până pe la două după-amiaza cu gândurile vraişte, o mie de remuşcări şi, peste toate, mult deasupra tuturor, cu o beatitudine pe care abia o putea potoli.
      Primul care a sosit a fost frate-miu. M-a găsit turmentat şi chiar mi-a şi spus că parcă sunt beat. Cât am aşteptat, nu mi-au ieşit din minte zâmbetul Simonei, dâra roşiatică de pe pulpa mea şi vorbele ei. Adică eu să mă însor cu iubita fratelui meu, pe care eu, nu el, am început-o, fără ştiinţa şi acordul ei? Ce mârşavă faptă şi ce ticălos pot să fiu!
      De atunci nu mai am linişte. Derulez în minte iar şi iar episodul de iubire trăit cu Simona, îi revăd fiecare detaliu al trupului şi expresia de satisfacţie de pe chip. În mintea mea, timpul se dilată şi cele aproape două ceasuri petrecute împreună se prefac într-o noapte întreagă de dragoste. Cred că fata asta mi-a sucit minţile. Lua-m-ar toţi dracii!

Nicoleta Beraru este profesor, traducător, publicist și prozator. Are multiple colaborări cu publicații online, precum Ziare.com, Newsweek România, Revista Itaca Dublin (revista de cultură a scriitorilor din afară granițelor țării), Catchy like a women, Revista Organizației ADR Vlaanderen (neerlandeză). A colaborat pentru subtitrari cu televiziuni neerlandofone din Belgia (VRT, VTM). A debutat in 2018 cu volumul de eseuri și povestiri pentru adulți ‘Ardei iuți. Povestiri la imperfect’ pentru care a obținut locul 3 la concursul Distincții Cartea Anului 2018 al Organizației Itaca Dublin.
În 2019 publică romanul ‘Luluta și Petrișor sau povestea cuiburilor părăsite’, care s-a aflat pe lista de preselecții a Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franța, și pe locul 2 la concursul literar Distincții Cartea Anului, Dublin.
2020 aduce două colaborări ca și coautor, una în volumul colectiv de proză Diaspora ’20, precum si în volumul colectiv de proză Nuanțe de piper și ciocolată apărut la editura Siono.
In ianuarie 2022, a apărut la editura Siono, Regasirea, un nou roman al Nicoletei Beraru, care, în opinia editorilor, are toate ingredientele pentru a fi considerat un reper în literatura română contemporană. Pentru doritorii de literatură in limba flamanda, Nicoleta a publicat recent cartea 'Mijmeringen en kleine troost' apărută la Uitgeverij Het Punt.