Recunoscătoare

M-am oprit lângă o baltă 

să-mi privesc chipul oglindit 

printre frunzele colorate

ce căzuseră din copaci

în adierea nevinovată a vântului.

M-am căutat prin reflexii de cer,

prin oglindiri de ramuri pustiite.

În șuierul vântului și al stropilor de ploaie 

care împăienjeneau băltoaca,

m-am pierdut și m-am regăsit de mai multe ori,

până când oglinda mi s-a limpezit

și a rămas nemișcată.

Atunci mi-am dat seama 

că nu sunt cum mi-aș fi dorit, 

dar am avut dorința și puterea

să mă accept așa cum sunt

și i-am mulțumit toamnei,

recunoscătoare.

Publicat în Literatură, Poezie

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te